Articol de GSP - Publicat sambata, 21 august 2010 00:00
Rapidul şi-a pierdut nervul şi entuziasmul din primele etape şi, deşi a dominat meciul cu Gloria, a cîştigat gîfîind aseară. Vezi cele mai importante faze ale partidei Rapid - Gloria Bistriţa 2-0! (video)
Cînd n-a fost Marius Avram să nu vadă penalty la Bozovici şi să dea altul în compensaţie la duelul dintre Marcos Antonio şi Frăsinescu, meciul din Giuleşti a avut culoare. Afectaţi încă de muşcăturile "cîinilor" din Ştefan cel Mare, rapidiştii au început turbaţi meciul. Şi s-au aruncat peste Albuţ şi buturile Bistriţei. Herea şi-a asumat rolul de vîrf adevărat şi a dat la poartă din toate poziţiile. Cu stîngul puţin peste (8), cu capul (10) şi "foarfecă" laterală (42), ultimele direct în Albuţ, dar a scuturat plasa din penalty pe final de primă repriză.
Vîrfuri tocite
Sburlea şi Cassio însă nu-şi găsesc deloc ritmul. Dacă primul aleargă şi se zbate, fără rost ce-i drept, brazilianul a oferit faza comică a meciului. Centrarea lui Rui Duarte (43) l-a lovit ca o ghiulea în cap, deşi, aflat în 3 metri, putea doar să împingă balonul în poartă! Gloria s-a mulţumit să stea la pîndă şi era să-i iasă dacă Moraes (32) ajungea mai repede la mingea deviată cu capul spre colţul lung de Mureşan. Acelaşi Mureşan (55) putea aduce liniştea în Giuleşti, dar a şutat fix în Bornescu de la 14 metri, din zonă centrală.
Şumi le-a pus zgardă
Păţit după episodul Dinamo, Marius Şumudică a comandat prudenţă după gol, de multe ori abuzîndu-se de pase înapoi, spre iritarea fanilor. Iar Giuleştiul n-a mai respirat deloc fotbal, preferînd apărarea excesivă. Ciprian Petre (71) era să-l lase fără reflexe pe Şumudică, dar, scăpat singur, a tras în Rui Duarte, care a pus perfect piciorul în calea porţii. Tot omul decisiv al Rapidului, Herea, a adus liniştea în prelungirile partidei, marcînd al 5-lea său gol în acest campionat. Chinuit şi cu un joc şters, ce a umbrit debutul entuziasmant de sezon, Rapidul a acumulat aseară 3 puncte mai importante decît estetica partidei.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor