Articol de Iulia Iordache - Publicat marti, 31 martie 2015 00:00 / Actualizat luni, 30 martie 2015 22:10
Edu Oriol, 28 de ani, speră că întreruperea campionatului nu va afecta jocul giuleştenilor.
- Edu, cum vezi partida împotriva celor de la U Cluj, de sîmbătă?
- Este un meci important pentru că jucăm împotriva unei echipe care, la fel ca şi noi, vrea să se salveze de la retrogradare. Dar nu este un meci vital, pentru că încă rămîn multe puncte de cîştigat, multe partide de disputat.
- Lipsa lui Săpunaru vă va afecta?
- Este o pierdere mare, în caz că pînă la urmă nu o să poată juca. În afară de faptul că e un mare jucător, este căpitanul echipei şi ne transmite mereu dorinţa de a lupta şi a cîştiga orice meci. Atitudinea lui este molipsitoare! Eu tot mai sper să se recupereze.
- Vă ajută faptul că adversarii joacă returul semifinalei Cupei cu numai 3 zile înainte?
- Este clar că poate să influenţeze jocul, dar nu cred că ne va ajuta prea mult, poate doar la nivel fizic! Ei ştiu foarte bine că meciul de sîmbătă se va disputa cu cărţile pe faţă.
- Pe voi v-a ajutat pauza?
- Am fi preferat să nu ne oprim, ca să avem continuitate. Sper să nu ne afecteze jocul bun de care am dat dovadă pînă acum.
- Te-ai uitat la meciul "naţionalei" României cu Feroe?
- Nu, încerc să nu mă uit la fotbal cînd nu sînt meciuri de etapă pentru a mă deconecta. Dar ştiu că aţi cîştigat cu 1-0. Felicitări!
6,00 este media notelor gsp obţinute de Edu Oriol
"Este clar că ne-am cîştigat respectul tuturor echipelor, am demonstrat că putem să ne batem cu oricine!" (Edu Oriol, mijlocaş Rapid)
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”