FOTBAL  »  Superliga  »  FRF

Răzvan Burleanu anunță cele mai importante decizii din Comitetul Executiv al FRF! Schimbare importantă pentru jucători

Articol de - Publicat joi, 01 octombrie 2020 18:17 / Actualizat joi, 01 octombrie 2020 20:02

Răzvan Burleanu, președintele FRF, a susținut mai multe declarații după Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal și a vorbit și despre cele mai importante decizii luate azi.

Șeful fotbalul românesc a anunțat că în acest sezon un jucător va putea fi legitimat la trei cluburi, nu doar la două ca până acum, și că a fost înființat un fond de ajutorare a membrilor afiliați. (Detalii AICI)

VIDEO FRF dă bani către membri afiliați

„Cea mai importantă a fost constituirea unui fond de solidaritate pentru membri afiliați. Chiar dacă la nivelul FRF înregistrăm pierderi din cauza pandemiei de 1,8 milioane de euro. La finalul lui 2019 am înregistrat rezerve financiare de 4 milioane de euro și am primit sprijin din partea partenerilor și sponsorilor și am reușit să facem un fond de solidaritate de 1,7 milioane de euro. Aceste fonduri vor fi alocate membrilor pentru a acoperi o parte din cheltuielile cu COVID-19. Vor fi transferate începând de săptămâna viitoare. E un concept de solidaritate și toți suntem egali. Fondurile vor fi repartizate în mod egal. Vor fi aproximativ 5.000 de euro pentru fiecare membru. 

O altă decizie vine după o directivă UEFA. Astfel, un jucător de fotbal se poate transfera și legitima, în sezonul 2020-2021, la trei cluburi. Prevedere anterioară limita un jucător la doar două cluburi”, a declarat Răzvan Burleanu la conferința de presă.

Constituția României nu se referă la cetățeni de categoria a doua. Toți suntem egali. Are dreptul și obligația de a răspunde prezent când e convocat. Eu mă bucur că Mario Camora decide să joace pentru naționala României. Dacă e să ne uitam la naționalele de tineret și cea sub 19 ani, vedem jucători talentați. Cred că suntem într-un moment oportun pentru a le da șansa tinerilor. Fotbalul românesc suferă pentru că vedem puțini jucători de 27-28 de ani, care e vârsta optimă pentru fotbal
-Răzvan Burleanu
 

VIDEO Declarațiile lui Răzvan Burleanu după Comitetul Executiv al FRF

Citește mai multe știri din Liga 1: 

Primul jucător la care Mihai Stoica renunță în noul mandat! Anunț oficial: „Ne-am înțeles cu un club! El e de acord”

EXCLUSIV Încă un transfer la Dinamo! „Câinii” s-au înțeles cu un jucător cu 24 de meciuri în Premier League + un nou vârf pe listă și discuții cu fostul mijlocaș de la City

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dezastru! Campioana României s-a destrămat din cauza problemelor financiare » Vedetele se îndreaptă către Rapid
Baschet
Dezastru! Campioana României s-a destrămat din cauza problemelor financiare » Vedetele se îndreaptă către Rapid
Din altă lume! Megaorașul din China despre care nu vorbește nimeni, dar e la nivel de Shanghai și Beijing » Stadionul se încadrează în peisajul futurist
Campionate
Din altă lume! Megaorașul din China despre care nu vorbește nimeni, dar e la nivel de Shanghai și Beijing » Stadionul se încadrează în peisajul futurist
Gică Hagi pregătește revenirea iernii » Lucrează la aducerea fostului căpitan de la Farul
Superliga
Gică Hagi pregătește revenirea iernii » Lucrează la aducerea fostului căpitan de la Farul

Singura condiție ca Dan Negru să mai prezinte un Revelion: „Doar așa o fac, dar e imposibil să se mai întâmple”

CFR Cluj i-a adus atacant din Italia lui Dan Petrescu: „Îl vom prezenta după Revelion” » GSP știe numele și detaliile afacerii


Comentarii (1)
uliundkarlheinz
uliundkarlheinz  •  01 Octombrie 2020, 20:27

Cat de ingust sa fii ca sa fii impotriva convocarii lui Camora? E portughez cu o istorie si traditie pe care romanii nici macar nu au puterea sa o viseze si totusi omul , cu buna credinta, alege sa reprezinte Romania. Gruparea aceea care il contesta probabil abia a iesit din lanul de cucuruz adus candva de galioanele portugheze! :D

Vezi toate comentariile (1)
Comentează