Articol de Vlad Roșu - Publicat sambata, 06 mai 2023 18:10 / Actualizat sambata, 06 mai 2023 19:07
Răzvan Burleanu (38 de ani), președintele FRF, a reacționat, după derapajul avut, vineri, de Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, la adresa Iulianei Demetrescu, care a condus de la centru partida dintre FC Voluntari și CS Mioveni, din play-out-ul Superligii.
Șeful fotbalului românesc a spus că declarațiile date de Becali nu au ce căuta în societatea contemporană, menționând și că o eventuală întâlnire între acesta și patronul FCSB nu poate avea loc, în aceste condiții. Becali nu s-a prezentat vineri la sediul FRF, acolo unde ar fi trebuit să aibă loc un dialog între el, Burleanu și Mihai Stoichiță.
Răzvan Burleanu, după derapajul lui Becali asupra Iulianei Demetrescu
„Am fost mâhnit să văd declarațiile domnului George Becali, niște afirmații care consider că nu au ce căuta în societatea contemporană. România este un stat modern, iar Federația Română de Fotbal împărtășește valorile europene, motiv pentru care nu va accepta niciodată astfel de remarci, care ne duc cu gândul la un ev mediu patriarhal.
Iuliana Demetrescu este unul dintre cei mai apreciați arbitri din fotbalul feminin la nivel internațional și va reprezenta România la Campionatul Mondial din această vară, în Australia și Noua Zeelandă.
Ieșirea domnului Becali după meciul pe care Iuliana l-a condus în Superligă, Voluntari – Mioveni, unde prestația acesteia a fost apreciată atât de jucători, cât și de antrenorii celor două echipe, este în complet dezacord cu principiile unei societăți europene, așa cum ne dorim să fim”, a declarat Răzvan Burleanu, potrivit Fanatik.
Răzvan Burleanu: „O întâlnire între mine și domnul Becali nu poate avea loc”
Ulterior, Răzvan Burleanu nu a ratat ocazia de a critica din nou imixtiunea lui Becali la echipa pe care o patronează, dar și că se așteaptă ca afaceristul să-și ceară scuze pentru derapajul la adresa arbitrei Iuliana Demetrescu.
„Profilul unui patron care se consideră stăpân în relația cu proprii antrenori și jucători, și care are un comportament discriminator pe criterii de gen și nu numai, nu are un viitor în fotbalul european. În aceste condiții, având în vedere diferențele de valori și viziune pe care le avem, consider că o întâlnire între mine și domnia sa nu poate să aibă loc.
Aștept ca domnul Becali să arate bărbăția despre care ne vorbește și să aibă curajul și demnitatea de a recunoaște că a greșit, să iasă public și să prezinte scuze Iulianei Demetrescu și celorlalte femei din fotbalul românesc, și nu numai, care s-au simțit lezate de declarațiile acestuia.
Apoi, vom putea discuta din nou despre o întâlnire între mine și dumnealui”, a mai spus Burleanu, potrivit sursei citate.
VIDEO. Gigi Becali, atac fără menajamente la Burleanu și Vassaras: „Vine Vassaras și stă prin Grecia și ia banii la mișto că suntem noi proști”
Citește și:
Regretele lui Dan Petrescu: „Dacă ei nu plecau, eram un antrenor mai bun”