FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - STEAUA 3-1

Reghecampf a pierdut în premieră cu Dinamo, dar nu își pleacă capul: "Nu mă interesează cine îmi suflă în ceafă!"

Articol de - Publicat joi, 01 decembrie 2016 00:00

După 11 meciuri în care n-a cunoscut gustul înfrângerii în Derby de România, Laurențiu Reghecampf a pierdut pentru prima dată ca antrenor în meciul cu Dinamo.

- Domnule Reghecampf, meciul pornește de la 1-0, dar până la urmă Steaua pierde. Care ar fi explicațiile?
- N-avem niciun fel de explicație! Am început meciul cu un avantaj foarte mare, apoi am avut șansa să facem 2-0, dar am primit două goluri din două faxe fixe. Nu mai vorbim de valoare, discutăm doar de concentrare. Noi am gestionat foarte bine startul partidei, dar să nu uităm că am avut un penalty clar!

- I-ați reproșat asta lui Hațegan?
- În minutul 16 avem penalty clar și i-am spus şi lui Hațegan. Din păcate, el n-a anticipat unele faze așa cum trebuia să o facă. Dar e penibil să mai discut eu de arbitraj acum, după ce-am pierdut, dar măcar să primim ceea ce avem de primit.

- Înfrângere cu Chiajna, egal cu Botoșani și înfrângere cu Dinamo...
- Ce pot să fac? Nu pot să transfer acum, iar jucătorii pe care îi avem trebuie să fie mai responsabili, mai atenți atunci când sunt faxe fize și să fie mai concentrați atunci când avem ocazii importante. Din păcate, am pierdut acest meci și trebuie să facem o analiză serioasă!

- Momcilovici și Tamaș au comis greșeli mari și asta a contat.
- Acești băieți să înțeleagă că trebuie să fie fundași și că nu au dreptul să facă greșeli așa de importante. Este păcat că se întâmplă chestiunea asta.

- Ați surprins cu Ovidiu Popescu...
- N-am surprins deloc. Ovidiu trebuia să joace pentru că aveam nevoie de el să bifăm regula Under 21, dar la Steaua altele au fost probleme. Mă deranjează atitudinea unor jucători în timpul meciului, atunci când trebuie să fie altfel.

- Dumneavoastră vă reproșați ceva despre situația de la Steaua?
- Nu-mi reproșez nimic, am băgat cei mai buni jucători pe care îi aveam la dispoziție. Am pierdut primul meu meci cu Dinamo ca și antrenor, acum s-au apropiat la cinci puncte de noi, dar unii jucători de-ai mei au făcut unele prostii mari.

- Vă temeți că puteţi fi schimbat?
- Nu mă interesează cine îmi suflă în ceafă! Să fim serioși. Nu mă tem că o să apară tot felul de informații cu anumiți înlocuitori. Cel mai important lucru acum este să ieșim din criză!

- Este Steaua în criză?
- Evident că este, dar vom ieși din ea! Avem încredere în noi, mai avem câteva etape din acest an și vom ieși din criză cu discuții serioase și cu jucătorii.

- Vă temeți că puteți pierde campionatul?
- Nu mi-e teamă absolut deloc!

REGHE VS DINAMO

Competiție Sezon Meci
Liga 1 2012-2013 Steaua-Dinamo 3-1
Liga 1 2012-2013 Dinamo-Steaua 0-2
Liga 1 2013-2014 Dinamo-Steaua 1-2
Liga 1 2013-2014 Steaua-Dinamo 1-1
Liga 1 2015-2016 Dinamo-Steaua 1-1
Liga 1 2015-2016 Steaua-Dinamo 1-1
Liga 1 2016-2017 Steaua-Dinamo 1-1
Competiție Sezon Meci
Cupa României 2013-2014 Steaua-Dinamo 5-2
Cupa României 2013-2014 Dinamo-Steaua 1-1
Cupa României 2015-2016 Dinamo-Steaua 0-0
Cupa României 2015-2016 Steaua-Dinamo 2-2

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, imediat după ce l-a auzit pe Dan Șucu la Palatul Parlamentului: „Pentru ce a făcut, nu mai intră în play-off!”
Superliga
Gigi Becali, imediat după ce l-a auzit pe Dan Șucu la Palatul Parlamentului: „Pentru ce a făcut, nu mai intră în play-off!”
„Bă, l-am văzut jucând, e bombă! Adu-l la Constanța!” » Hagi și Popescu dialog deschis despre nepotism la Farul: „Du-te în altă parte!”
Superliga
„Bă, l-am văzut jucând, e bombă! Adu-l la Constanța!” » Hagi și Popescu dialog deschis despre nepotism la Farul: „Du-te în altă parte!”
Ce cote au stabilit casele de pariuri la înfruntarea Călin Georgescu vs Elena Lasconi, în turul 2 al alegerilor prezidențiale din România
Pariuri sportive
Ce cote au stabilit casele de pariuri la înfruntarea Călin Georgescu vs Elena Lasconi, în turul 2 al alegerilor prezidențiale din România

Fanii îi pot aduce un ultim omagiu lui Helmuth Duckadam, azi, pe Arena Națională » Toate informațiile de la stadion

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor


Comentarii (14)
iacobeusebiu
iacobeusebiu  •  01 Decembrie 2016, 10:26
Postat de Geampalia Cristian pe 01 Decembrie 2016, 09:12

Cred k este momentul sa iti asumi jocul echipei. Daca jucatorii nu se comporta si nu sant motivati 100% in meciuri inseamna k vina se afla in alta parte ,nu la jucatori. Sant anumiti jucatori care nu pot face o preluare si un pasa cu latul de 5 m.... Domnul Pintili se plangea ca nu joaca nimik echipa ,ca i l asteapta pe Alibec ....multumim k i a bagat pe dinamo in joc cu un fault penibil la experienta lui....Asta este,neputinta naste scuze dar problema este ca ne mai dam si noi seama de unele lucruri ! Asa k domnule Reghe este timpul sa luati atitudine intr un fel sau altul si sa nu mai cautam tot felul de scuze puerile!!!...ex de dorinta a fost dinamo aseara....alunecari,presing ,etc!!!....la steaua nimic!!!...Cine trebuie sa i motiveze: ANTRENORUL!!!!

Și acest infatuat de antrenor, este tot un fel de bourceanu sau pintili. Dacă cândva au avut ceva rezultate, acum sunt total depasiti de fotbal, iar negoita s-ar putea să fie un foarte bun strateg, care în loc să dea preme la o intreaga echipa, a preferat sa dea la o singură persoana care se pare că nu a uitat de unde a plecat...! Doua goluri au fost "meritul " lui

may47
may47  •  01 Decembrie 2016, 17:50

doar ptr.ca esti mai mult decit nesimtit!

317827231930285
Alfonso Senior  •  01 Decembrie 2016, 15:15

Cat de idiot trebuie sa fii sa faci asemenea declaratie Chiar de ar pierde si cu 6-0 el tot nu ar avea ce sa-si reproseze.Stau si ma intreb oare ces doresc oligifreni astia de la liga 1in speta patronul si cu staful lor?

Vezi toate comentariile (14)
Comentează