FOTBAL  »  Superliga  »  U CRAIOVA

Reghecampf nu se lasă înduplecat: "Nu-l iert pe Florin!"

Articol de - Publicat marti, 26 aprilie 2011 00:00 / Actualizat luni, 25 aprilie 2011 21:50

După Găman, Bărboianu şi Mihai Costea, Florin Costea a dat şi el bir cu fugiţii de la Universitatea chiar în timpul meciului cu FC Braşov (1-2)! Reghecampf spune că nu mai e cale de împăcare

Rătăcită în subsol, Craiova şi-a pierdut şi vedeta. "Cît timp eu sînt antrenor aici, Florin Costea e un capitol închis pentru Universitatea!", anunţă Laurenţiu Reghecampf după ultimul scandal izbucnit în Bănie. În minutul 70 al meciului cu FC Braşov, antrenorul l-a chemat pe Florin Costea de la încălzire, dar "decarul" a refuzat să intre pe teren. "Eu nu sînt bătaia de joc a ta! Decît să joc 20 de minute, mai bine deloc!", a răcnit atacantul, care apoi, spre stupefacţia tuturor, a plecat spre vestiare, şi-a făcut bagajele şi s-a dus acasă, la Vîlcea, împreună cu prietena lui, handbalista Ada Nechita.

"Nu se pregătea cum trebuie"
Ca şi în cazul Mihai Costea, Reghecampf a ales să nu-l titularizeze pe Florin din cauză că nu era serios la antrenamente. "Orice jucător este util echipei doar în momentul în care îndeplineşte nişte parametri. De pregătire, de comportament. Cu Braşovul, atunci, am considerat eu că e nevoie de el, însă a refuzat să intre. Păcat că nu înţelege că îşi face rău în primul rînd chiar lui printr-o astfel de atitudine. Nu mă mai pot baza pe el în meciurile care au rămas", a explicat Reghe.

"Gîngioveanu nu e ca Florin"
Reghecampf şi-a băgat ieri în şedinţă elevii pentru a le vorbi despre incidentul cu Costea 1. "La pauza meciului cu U Cluj am vrut să-l introduc pe Gîngioveanu, însă nu s-a putut. Vorbim însă depre două cazuri, două atitudini total diferite. Pe Cosmin l-am înţeles. El a vrut să intre pe teren, dar mi-a zis că îl doare piciorul şi nu poate juca la potenţial maxim", le-a spus antrenorul jucătorilor. Cel mai bine cotat fotbalist oltean din istoria ultimilor ani a Universităţii nu s-a prezentat nici ieri la antrenamente, urmînd a fi trimis disciplinar la echipa a doua.

"Ştiu că lumea ne vede ca şi retrogradaţi avînd în vedere situaţia din clasament şi ultimele evenimente din sînul echipei, dar eu cred cu toată tăria că putem să rămînem în Liga 1"
Laurenţiu Reghecampf, antrenor U Craiova

1 gol în 11 meciuri a reuşit Costea 1 pentru Craiova în acest sezon al Ligii 1

18 goluri avea Florin Costea la finele campionatului 2008-2009, cînd a ieşit golgeterul României

3,5 milioane de euro e cota de piaţă a "Briliantului" oltean conform transfermarkt.de, cea mai mare din Liga 1 după Torje, 3,8 milioane

6 jocuri în tricoul României a bifat "decarul" oltean fără a reuşi vreun gol

50.000 de euro i-a plătit Craiova lui CSM Rm. Vîlcea în iarna lui 2005 pentru 75 la sută din drepturile federative ale fraţilor Costea


Fanii îl desfiinţează pe gsp.ro:

gordium2010
"Ambii Costea au zero caracter, niste amărăşteni care s-au ajuns datorită Universităţii şi drept răsplată i-au întors spatele atunci cînd îi era mai greu! Dacă era mare fotbalist, Florin Costea intra, marca două goluri şi demonstra că e fotbalist adevărat"

stresul_tau
"Mulţumim, Florine, că ai ajutat Ştiinţa să retrogradeze prin atitudinea ta!"

mamaya
"Florine, echipa asta te-a făcut cine eşti, că altfel acum erai tractorist cu ziua şi nu s-ar fi uitat nici bunica lui Ada Nechita la tine"

ockiu
"Atitudine de copil răsfăţat, nu are nici o legătură cu atitudinea unui jucător profesionist. La capitolul jucători talentaţi care au murit speranţe sîntem campioni"

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Vestiarul României la Priștina vs. Vestiarul lăsat de Kosovo pe Arena Națională
Nationala
Vestiarul României la Priștina vs. Vestiarul lăsat de Kosovo pe Arena Națională
Președintele TAS de România, dialog cu GSP despre România - Kosovo: „E o vină comună. Fotbaliștii kosovari au provocat, fanii au reacționat” » Ce crede că riscă FRF
Nationala
Președintele TAS de România, dialog cu GSP despre România - Kosovo: „E o vină comună. Fotbaliștii kosovari au provocat, fanii au reacționat” » Ce crede că riscă FRF
Sexy jurnalista din Kosovo, reacție virală după scandalul de la meciul cu România: „Epilogul va fi acesta” + Românii au comentat imediat: „Sunteți găini, nu vulturi”
Nationala
Sexy jurnalista din Kosovo, reacție virală după scandalul de la meciul cu România: „Epilogul va fi acesta” + Românii au comentat imediat: „Sunteți găini, nu vulturi”

Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”


Comentarii (11)
ortega
ortega  •  26 Aprilie 2011, 12:59

Sa vezi cum schimba macazul Reghe , daca penibilul Costea va fi impresariat de gheizerul de nevasta-sa ...

stcristian71
stcristian71  •  26 Aprilie 2011, 12:48

scoate toate leprele din lot si joaca cu cei care trag tare la antrenamene.Ce cauta lopez, zoro in echipa asta? Noi mergem in liga2, deci fa de pe acum o reconstructie a echipei.

mihaiilfenomeno
mihaiilfenomeno  •  26 Aprilie 2011, 11:45

Reghe scapam de retrogradare numai daca scapa Mititelu de tine ca din cauza ta pierdem jucatorii,din cauza ta l-am pierdut si pe Mihai Costea acu pe florin Costea.Eu daca eram in locu lu Mititelu te dadeam afara in secunda a doua.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează