Articol de Eduard Apostol - Publicat joi, 11 decembrie 2008 00:00
Dinamoviştii au un program strict în vacanţă, iar eventualele penalizări sînt drastice
Campioana de toamnă are vacanţă pînă pe 12 ianuarie 2009. Timp destul de relaxare, însă dinamoviştii trebuie să respecte un set de reguli care să-i apere de tentaţii ce le-ar putea periclita cariera, precum şi să nu afecteze imaginea clubului, şifonată în ultima perioadă de diverse incidente din afara gazonului. Iată 5 dintre legile de care roş-albii trebuie să ţină seamă:
1. N-au voie să fie văzuţi în oraş după 1:00 noaptea, altfel riscă amenzi între 1.000 şi 5.000 de euro ori chiar excluderea. "Păi, Revelionul avem voie să-l marcăm sau ne culcăm pe la 11:00, înainte de Anul Nou?", au răbufnit jucătorii. "Da, ideea cu ora de somn e orientativă, doar să nu mai apăreţi pe net cu cîntări şi scandaluri, că sînteţi primii şi la mondene!", au avertizat şefii.
2. Jucătorilor li s-a recomandat să evite localurile de noapte, gen casinouri ori baruri de striptease, unde ar putea deveni ţinta paparazzilor şi a revistelor de scandal. Orice abatere e pedepsită, pornind de la 1.000 de euro, întrucît ar prejudicia imaginea clubului. :X
3. Fiecare kilogram în plus peste limita de 3 kilograme acceptate se penalizează cu cîte 1.000 de euro. "Plus un tricou drept pedeapsă pe care-l va purta la antrenamente cu mesajul: «Sînt gras şi de-abia alerg!»", :D s-au amuzat dinamoviştii. Oricum, de pe 2 ianuarie, fiecare fotbalist are stabilit din partea staff-ului tehnic un program individual de pregătire.
4. Să evite practicarea sporturilor de iarnă ce le-ar putea periclita sănătatea. "În caz contrar, dacă păţesc ceva, îşi plătesc singuri spitalizarea şi recuperarea. Plus amenda de rigoare", au afirmat oficialii.
5. "Nu conduceţi maşina băuţi!", au fost avertizaţi roş-albii. Această măsură e una de precauţie şi din punct de vedere a siguranţei jucătorului, dar şi a imaginii clubului. Cine calcă pe bec e dat afară! Fără alte avertizări sau sancţiuni!

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor