Articol de GSP - Publicat joi, 22 decembrie 2011 00:00 / Actualizat joi, 22 decembrie 2011 16:42
Pus pe lista de transferuri pe 1 februarie, portarul a fost anunţat că e aşteptat la pregătiri pe 12 ianuarie
Eduard Stăncioiu a fost anunţat să se prezinte la reunirea lotului, pe 12 ianuarie. Iuliu Mureşan a declarat ieri că goalkeeperul va fi reabilitat şi că feroviarii se bazează în continuare pe serviciile sale. Oficialul grupării din Gruia a anunţat că se va renunţa la portughezul Daniel Fernandes, adus în vară după ce şi-a terminat angajamentul cu Bochum. Stăncioiu ar putea ajunge chiar rezerva lui Beto, în condiţiile în care contractul lui Mihai Mincă ar putea fi reziliat, după ce portarul a refuzat să facă deplasarea la Ploieşti, din cauza faptului că şefii săi au uitat să-i achite unele restanţe financiare.
N-a mai jucat de un an pentru CFR!
Stăncioiu a fost exclus din lot, în vară, şi nu a apucat să-l cunoască pe Jorge Costa. Portarul de 30 de ani s-a antrenat la echipa a doua, alături de un alt portar exclus, Nuno Claro. Internaţionalul român a cîştigat şi la comisii războiul cu clubul din Gruia. Şefii lui CFR au încercat să-l amendeze în mai multe rînduri, cu 25 la sută din contract, însă portarul s-a apărat şi a dovedit de fiecare dată că pretextele invocate de club sînt nefondate. Ultimul meci al lui Stăncioiu, pentru CFR, a avut loc pe 30 octombrie 2010, cînd portarul a fost titularizat la Galaţi.
"E foarte posibil ca Edi să revină la prima echipă, ca a treia variantă a postului de portar. Rămîne de văzut şi cum vor evolua lucrurile cu ceilalţi portari din lot"
Iuliu Mureşan, pentru citynews.ro
8 meciuri în Champions League a adunat Stăncioiu în tricoul feroviarilor
E oficial: De Zerbi out!
Iuliu Mureşan a confirmat ieri că echipa lui se va despărţi de italianul Roberto De Zerbi. Jucătorul va negocia în aceste zile termenii în care se va produce rezilierea contractului. Il Fantasista e aşteptat la Verona de omul care l-a adus în România, Andrea Mandorlini. Altfel, Ionuţ Rada a declarat că nu se pune problema să plece de la Cluj în ciuda faptului că au apărut echipe interesate de serviciile sale. "Mă simt bine la Cluj, nu ştiu de nici o ofertă", a spus Rada.