FOTBAL  »  Superliga  »  U CRAIOVA - FC VASLUI, MIERCURI 10 IUNIE, ORA 20:00, GSPTV 2 ALTERNATIV

Respins!

Articol de - Publicat sambata, 06 iunie 2009 00:00

Moldovan nu e dorit de fani în Bănie şi are şanse mici să preia Ştiinţa

Majoritatea suporterilor alb-albaştri dezaprobă eventuala numire a lui Viorel Moldovan "principal" al Universităţii. Fanii şi-au exprimat nemulţumirea pe site-ul www.craiovamaxima.ro, în sondajul iniţiat joi seară, imediat după anunţul veştii că fostul antrenor al Vasluiului se află în Bănie şi tratează preluarea Ştiinţei. Pînă ieri, la ora 18:00, din cei peste 800 de votanţi, 55 la sută s-au declarat împotriva venirii tehnicianului de 36 de ani. "Ne trebuie cineva cu experienţă, dacă vrem obiectiv locurile 1-3 la anul", au explicat ultraşii.

Răceala publicului oltean faţă de fostul component al Generaţiei de Aur se pare că s-a transmis şi la patronul Craiovei. "Nu e un antrenor pe sufletul meu", s-ar fi confesat Adrian Mititelu unor apropiaţi. Moldovan, care mai are şi varianta FC Braşov, spusese după tratativele purtate joi că vrea la Ştiinţa: "E cea mai tentantă ofertă pe care o am. Craiova are un lot foarte competitiv şi un public ce poate crea o atmosferă de vis".

Mititelu spune că mai studiază alte patru variante de antrenor pentru alb-albaştri.

"Corect ar fi fost ca negocierile Craiova - Moldovan să aibă loc după meciul direct din ultima etapă. În România se speculează mult, se îmbolnăvesc de scenarită şi cei mai sănătoşi dintre noi"
ADRIAN PORUMBOIU, finanţator FC Vaslui

Citește și:

Fosta gimnastă Ana Porgras, triunghi amoros la Survivor? Ce dezvăluiri face câștigătorul: „Mi-a propus un joc”
Stiri extrasport
Fosta gimnastă Ana Porgras, triunghi amoros la Survivor? Ce dezvăluiri face câștigătorul: „Mi-a propus un joc”
„Tricolorul” pe care Cornel Dinu îl consideră un intrus la Euro: „Nu știu de ce mizează în continuare pe el”
Nationala

3 lucruri cu care nu s-a putut acomoda camerunezul sosit de 3 ani în România: „Vă spun ce aș schimba”
Superliga

Rafael van der Vaart, dialog cu GSP: „România? Mai bine întâlneam Spania sau Germania” » „Tricolorul” care l-a impresionat

Programul complet al optimilor de finală de la Euro 2024 » Când se joacă România - Olanda

Comentarii (15)
sorin.lisboa
sorin.lisboa  •  07 Iunie 2009, 21:53

adu-l pe jiji berbecali antrenor impreuna cu tine bineinteles. Ati face un cuplu de vis amandoi

 •  06 Iunie 2009, 13:44

moldovan a fost slab ca jucator ??? inseamna ca tu stii fotbal cat stiu eu bambilici

 •  06 Iunie 2009, 12:24

slab ca jucator, vrea neaparat sa demonstreze ca este si un slab antrenor. dupa hagi,balint,lacatus,dorinel viorel moldovan este alta coada de topor ptr aceasta meserie. va termina craiova.

Vezi toate comentariile (15)
Comentează