Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea - Publicat joi, 29 octombrie 2009 00:00
Mai mulţi "centrali" şi asistenţi din primele 3 ligi din România i-au trimis şefului FRF, Mircea Sandu, o scrisoare deschisă în care dezvăluie haosul din arbitraj
După ce au solicitat în mod oficial intervenţia DNA pentru a supraveghea examenele de promovare, o parte a arbitrilor din România au mers chiar mai departe. Şi au realizat o altă premieră în fotbalul de la noi din ţară. Au întocmit o scrisoare deschisă către preşedintele Mircea Sandu. Semnat "un grup de arbitri anonimi", respectivul manifest a fost trimis şi la Gazeta Sporturilor. Iată-l, în întregime:
Domnule Preşedinte Mircea Sandu,
Noi, arbitrii de fotbal din România, am suportat destul opţiunea dumneavoastă de criză, Avram, care a întors arbitrajul cu zece ani în urmă, prin permiterea revenirii în forţă a şpăgii, traficului de influenţă, cumpărarea de subiecte şi locuri, delegări la comandă şi mai nou executări de arbitri la comanda preşedinţilor de cluburi.
Traficul de influenţă începe de la judeţe, unde aşa sîntem formaţi de preşedinţii AJF şi CJA. Sîntem racolaţi ca potenţiali cotizanţi şi manipulaţi pentru a fi ajutaţi, aşa se explică şi caracterul celor implicaţi în cazul Piteşti.
Cei care cu adevărat întreţin acest trafic de influenţă la nivel central sînt unii din foştii mari arbitri care se erijează în mentori, profesori şi atotştiutori. Ne-am săturat de sfaturile expirate şi care niciodată nu se dau gratuit de către aceştia.
Ei poartă responsabilitatea cancerului din arbitrajul românesc.
Domnule preşedinte, de ce nu aţi fost consecvent în hotărîrea ca nici un fost arbitru să nu facă parte din CCA şi să nu fie observator de arbitri dacă are rude de gradul 1 sau 2 între arbitrii în activitate?
Cum poate Avram tatăl să-l judece pe Avram fiul, sau C. Suceava pe Sebastian?
Cum este posibil ca după apariţia articolului din Gazeta Sporturilor despre cererea arbitrilor pentru intervenţia DNA în desfăşurarea examenelor de promovare, să apară pe siteul CCA cu doar o zi înainte de examen potenţialele subiecte tip grilă? Ce s-ar fi întîmplat dacă nu apărea articolul? Cine ne garantează nouă că tezele de la concurs nu vor fi schimbate, dacă aceasta este o practică veche şi lucrările nu se corectează pe loc?
Ştiaţi că, de exemplu, la Liga a III-a, colectorul şef Sorescu Cornel, cum scriu ziarele, face ţintarul delegărilor împreună cu conducătorii cluburilor aşa încît arbitrii nu pot arbitra din cauza influenţelor acestui individ?!
Vă informăm oficial că circulă zvonul, în lumea fotbalului, că Avram vizează postul de preşedinte al FRF, ajutat de cei 40 AJF-işti şi de Condescu, funcţia de preşedinte CCA fiind doar o rampă de lansare.
După ce ne-am amuzat cu duetul Huzu-Lărăzescu şi ne-am întristat cu tricoul Avram-Sorescu-Prodan, trebuie să găsiţi un tenor adevărat care să conducă scena arbitrajului românesc, altul decît cei care au fost!
Dorim să nu mai fim trataţi ca nişte marionete ale FRF, conducători de cluburi şi case de pariuri!
Din cauza faptului că ne consideraţi o anexă a fotbalului, nici nu merită să semnăm acest manifest.
Salvaţi arbitrajul românesc!
ANOMALIILE EXAMENULUI DE PROMOVARE A ARBITRILOR
1. Taxe exorbitante
Dacă în anii precedenţi, pentru a participa la un astfel de concurs, un arbitru achita o sumă simbolică, acum situaţia s-a schimbat radical. Taxa pentru cei care aspiră la un loc în Liga I e de 540 de lei, pentru Liga a II-a de 240 de lei, iar pentru Liga a III-a de 135 de lei. În total, vor participa 485 de concurenţi, CCA încasînd aproape 30.000 de euro doar din această acţiune.
2. Schimbări în ultima clipă!
Prima zi de examen a fost chiar ieri, pentru locurile de Liga a III-a. Deşi timp de cîteva săptămîni bune toţi participanţii ştiau că trebuie să îndeplinească anumite baremuri pentru nota maximă, CCA a modificat ştacheta luni la prînz. Astfel, pentru nota 10, arbitrii trebuiau să scoată 6,1 secunde la 50 de metri şi nu 6,2 cum ştiau, 24 de secunde şi nu 25 la proba de 200 de metri şi 3.300 de metri la Testul Cooper şi nu 3.200, aşa cum era iniţial.
3. Meditaţii la membrii CCA?
Între arbitrii care au participat la concurs există suspiciunea că unii dintre "centrali" ar fi primit meditaţii pentru partea teroretică de la unii dintre membrii Comisiei Centrale a Arbitrilor. Cel vizat e piteşteanul Cornel Sorescu, arătat cu degetul că ar fi meditat cîţiva arbitri din Rîmnicu Vîlcea.