Articol de Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat miercuri, 01 septembrie 2010 00:00
Galamaz, Ricardo, Apostol şi Onofraş s-au antrenat ieri pentru prima dată sub comanda lui Ilie Dumitrescu şi anunţă că Steaua nu va rata titlul
Azi va semna şi Brandan, al 7-lea transfer de la Urziceni, Ilie Dumitrescu văzîndu-l înlocuitorul perfect pentru Tănase pe perioada cît căpitanul Stelei va fi accidentat
Primii 4 jucători, dintre cei 7 acontaţi de la Urziceni, au îmbrăcat deja echipamentul Stelei. Au făcut-o aseară, la primul antrenament pe care Galamaz, Iulian Apostol, Ricardo şi Onofraş l-au efectuat sub comanda lui Ilie Dumitrescu. La ora 18:30 au venit la stadion, au discutat cu tehnicianul, după care au ieşit pe terenul de antrenament.
De ce a insistat Ilie şi pentru Brandan
Bilaşco e la "naţională", iar la transferul lui Marinescu au apărut ceva probleme. Astăzi va fi rezolvată şi ultima achiziţie de la Unirea, poate cel mai dorit jucător de către Ilie Dumitrescu. "Îl vreau foarte tare şi pe Brandan, sper să tranşez şi transferul său", a spus ieri "principalul" Stelei. După-amiază, patronul Gigi Becali a confirmat ceea ce spusese chiar Brandan în Gazeta Sporturilor de ieri, şi anume că va semna cu Steaua în prima zi a lunii septembrie. "Miercuri îl vom rezolva şi pe Brandan", a declarat aseară Becali.
Ilie Dumitrescu a insistat în mod expres pentru argentinian din două motive. Primul: îl consideră un fotbalist total, care poate evolua pe mai multe posturi. Al doilea: îl vede ca înlocuitor perfect pentru Tănase, care va absenta în următoare 3-4 săptămîni din cauza rupturii musculare, iar Brandan va fi titular ca mijlocaş stînga încă de la primul meci din campionat.
Patru de la Urziceni titulari contra Urziceniului!
De miercurea viitoare, Ilie îl va avea sub comandă şi pe Bilaşco. Alături de Galamaz, de Brandan şi de Onofraş, atacantul va fi titular în viitoarea etapă de campionat, tocmai contra Urziceniului! Aceştia 4 nu au drept de joc şi în Europa League, de aceea vor intra la joc în Liga 1, pentru a fi menajaţi alţi fotbalişti ce pot evolua la Liverpool, pe 16 septembrie.
Echipa probabilă la Urziceni - Steaua, pe 11 septembrie
Tătăruşanu - Emeghara, Galamaz, Geraldo, Latovlevici - Anghelov, Bicfalvi - Onofraş, B. Stancu, Brandan - Bilaşco
Doar 16 jucători valizi 100% pe Anfield
O mare problemă pentru Ilie Dumitrescu va fi însă chiar la meciul de debut în Europa League, în deplasare cu Liverpool. Din start, 5 dintre cei 7 de la Urziceni nu au drept de joc, iar ceilalţi doi, Apostol şi Ricardo, nu vor fi probabil apţi fizic nici peste două săptămîni. Apoi, dintre cei rămaşi, Szekely, Răduţ şi Tănase sînt accidentaţi, astfel că în afara primului "11", ca rezerve valide sută la sută ar fi doar Lungu, Bonfim, Abrudan, Martinovici şi Andrei Ionescu.
Echipa probabilă la Liverpool - Steaua, pe 16 septembrie
Tătăruşanu - Emeghara, Gardoş, Geraldo, Latovlevici - Anghelov, Bicfalvi - Nicoliţă, B. Stancu, C. Matei - Kapetanos
"Nu concepem să ratăm titlul, iar trebuie ca Steaua să meargă departe şi în Europa League deoarece are un blazon de apărat"
George Galamaz, fundaş Steaua
"În mintea noastră există un singur gînd, să fim campioni în vara viitoare. Avem cel mai bun lot din România şi sper să demonstrăm acest lucru pînă la finalul campionatului"
Marius Onofraş, mijlocaş Steaua
"Venim de la o echipă mică, dar care a luat titlul, la cea mai mare echipă din România şi nu ne putem gîndi la altceva decît să cîştigăm toate trofeele puse în joc. Nu sper, ci sînt convins că vom fi campioni"
Iulian Apostol, mijlocaş Steaua
"La finalul campionatului sper să fim pe primul loc pentru că acela e locul unei echipe cu istoria, suporterii şi faima Stelei. Alt loc nu contează"
Ricardo Gomes, mijlocaş Steaua
"Marinescu e singurul care a semnat pe 5 ani, restul au contracte pe cîte doi şi trei ani. Marinescu are doar 26 de ani şi de-asta am zis să avem cu el o înţelegere pe termen lung"
Gigi Becali, patron Steaua
Abrudan, salvat de antrenor
Pus şi el pe lista de transferuri de patron, Octavian Abrudan a fost, cel puţin deocamdată, păstrat în lot exclusiv la dorinţa lui Ilie Dumitrescu. Chiar dacă a venit Galamaz, Ilie n-a dorit să-i dea drumul fostului braşovean deoarece pentru cele 6 meciuri din Europa League ar fi rămas în doar 3 stoperi: Geraldo, Gardoş şi Martinovici.
30 la sută din actualul lot al Stelei, adică 8 din cei 27 de jucători, e format din străini: 2 brazilieni, un nigerian, un bulgar, un sîrb, un portughez, un grec şi un argentinian
Cum şi-a împărţit Ilie jucătorii pe posturi
Tătăruşanu, C. Lungu
Emeghara, Bonfim
Galamaz, Gardoş, Abrudan
Geraldo, Martinovici
Latovlevici, Brandan
Anghelov, Ricardo, Marinescu
I. Apostol, Bicfalvi, A. Ionescu
Nicoliţă, Onofraş, Szekely
B. Stancu, Răduţ, Surdu
Cr. Tănase, C. Matei
Kapetanos, Bilaşco
Ilie: "Patru sînt polivalenţi"
Brandan: fundaş stînga, mijlocaş stînga, mijlocaş central
Răduţ: mijlocaş central, mijlocaş dreapta
Surdu: al doilea vîrf, vîrf împins
Onofraş: mijlocaş dreapta, al doilea vîrf, mijlocaş stînga