Articol de GSP - Publicat sambata, 02 iulie 2022 21:24 / Actualizat sambata, 02 iulie 2022 22:49

Roland Dedius Stănescu, fost fotbalist la Petrolul sau FC Argeș, a murit astăzi, la vârsta de 32 de ani, după ce s-a aruncat de la etajul 4 al unui bloc din orașul Voluntari. 

Autoritățile din județul Ilfov au informat astăzi că o persoană a murit în urma unei căderi de la etajul 4 al unui bloc din Voluntari. 

Conform ziare.com este forma despre Roland Dedius Stănescu, fost fotbalist la FC Argeș sau Petrolul. Potrivit sursei citate, ar fi vorba despre o sinucidere, fostul atacant având probleme medicale în ultima perioadă. 

Comunicatul IPJ Ilfov

„Astăzi, 2 iulie în jurul orei 15:38, polițiștii orașului Voluntari au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că, un bărbat s-a precipitat de la etajul 4, al unui bloc de locuințe din localitate. Polițiștii din Voluntari s-au deplasat la fața locului pentru efectuarea activităților specifice din competență.

De asemenea, la fața locului s-au deplasat 2 echipaje medicale din cadrul SMURD, care au efectuat manevrele de resuscitare, însă din păcate, au declarat decesul victimei.

S-a relaționat cu Serviciul de Medicină Legală Ilfov, care urmează să se deplaseze la fața locului pentru efectuarea de activități specifice.

Cazul urmează să fie preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov pentru efectuarea activităților din competență”, a transmis IPJ Ilfov într-un comunicat de presă.

Roland Stănescu, povestea unui fotbalist atipic

Roland Stănescu a fost un atacant atipic, împărțit între școală și fotbal. A luat 9,61 la BAC, a terminat Relații Economice Internaționale la ASE, totul în timp ce făcea pași spre fotbalul mare. 

A trecut pe la Școala de Fotbal a lui Gică Popescu, s-a remarcat la FC Argeș, apoi a mai evoluat pentru Minerul Motru, CS Balotești, Petrolul sau Dacia Unirea Brăila. Din ianuarie 2019 era liber de contract.

„A fost o ambiție a părinților mei să mă țin de școală. Tata îmi spunea că pot merge la fotbal atât timp cât mă țin de școală. La examenul din clasa a 8-a am luat 10 la matematică, doar doi copii reușisem asta în Gorj. 

Am intrat la liceu de matematică-informatică, la prima clasă. La BAC din cele 6 materii cum am dat eu atunci, la 4 dintre ele am luat 10 (biologie, engleza și română probele orale si sport). La limba română la scris am luat 9, iar la matematică 8.70, medie 9,61”, povestea Roland Stănescu pentru GSP, în anul 2017. 

Telverde Antisuicid: Pentru consiliere în situaţii de criză suicidară puteţi contacta Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului între orele 19.00 și 7.:00 la numărul de telefon 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau prin e-mail la [email protected]. 

Helpline DepreHUB: Pentru sprijin și prim-ajutor psihologic puteți contacta hub-ul antidepresie, primul de acest fel din România, la numărul de telefon 037 445 6420 (apelabil gratuit la nivel național din orice rețea). 

Linia este deschisă non-stop. În cazul în care simțiți că sinuciderea este iminentă, apelați de urgență 112.

Citește și:
Universitatea Craiova a ridicat acreditările Gazetei și amenință redacția. Răspunsul GSP
Superliga
Universitatea Craiova a ridicat acreditările Gazetei și amenință redacția. Răspunsul GSP
Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Campionate
Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Care va fi componența play-off-ului? » Supercomputerul a actualizat Top 6 în Superliga, după această etapă
Superliga
Care va fi componența play-off-ului? » Supercomputerul a actualizat Top 6 în Superliga, după această etapă
Corina Caragea se bucură de cadoul de lux primit de la șefii PRO TV, pe plajă în Hawaii: „M-am îndrăgostit din nou”
Media
Corina Caragea se bucură de cadoul de lux primit de la șefii PRO TV, pe plajă în Hawaii: „M-am îndrăgostit din nou”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”