FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

S-a deschis "Tîrgul Giuleşti" » "Poftiţi la jucători!"

Articol de - Publicat joi, 07 octombrie 2010 00:00

Dinu "Vamă" recunoaşte că orice fotbalist e de vînzare, în pauza de iarnă.

Acuzat de Copos că a depăşit bugetul clubului, Dinu Gheorghe spune că e dispus să trateze pentru oricare rapidist. Preşedintele executiv admite problemele financiare ale clubului din Grant şi afirmă că e posibil ca la iarnă să plece doi jucători: "Trăim vremuri grele, e criză. Nimeni nu e netransferabil! Sîntem dispuşi să negociem cu oricine vrea să cumpere de la noi. Însă, vom vinde doar la un preţ corect. Nu va pleca nimeni pe sume mici".

Oficialul giuleştean dezvăluie că în acest moment nu are pe birou nici o propunere concretă, dar că există interes pentru cîţiva fotbalişti: "Sînt cluburi care s-au declarat interesate, dar nu am ajuns la faza tratativelor. În cazul în care ne vom despărţi de unul sau doi jucători, să fiţi siguri că vom aduce pe alţii în locul lor. Nu vom rămîne descoperiţi pentru că anul acesta vrem să ajungem în Europa".

1,7 milioane de euro au cheltuit rapidiştii în această vară pe cele 12 achiziţii, fără a vinde pe cineva


"Nu ne scufundăm, însă trecem prin momente grele pentru că plătim tribut <anului de aur> 2008. Trebuie să facem eforturi constante pentru a acoperi datoriile din acea perioadă"

Dinu Gheorghe, preşedinte executiv Rapid

Manea n-are loc în avion :(
Conform Libertatea, preşedintele executiv al Rapidului, Dinu Gheorghe, i-a transmis lui Nicolae Manea, la finalul partidei de la Timişoara, că nu are loc în avionul cu care echipa urma să revină la Bucureşti! Astfel, Manea a fost nevoit să vină cu trenul, ajungînd în Capitală abia a doua zi, la ora 9:00. Suporterii giuleşteni, care s-au întors cu acelaşi tren, au fost surprinşi să-l vadă pe Manea pe peron în Gara de Nord: "Nea Nae, puteaţi să staţi cu noi, mai cîntam, mai vorbeam, trecea timpul repede".

S-a mai contramandat un amical
După ce partida de pregătire cu Apollon Limassol a fost anulată pentru că membrii consiliului de administraţie al clubului israelian şi-au dat demisia, rapidiştii stabiliseră cu Cerno More Varna să joace un amical. Acesta era programat mîine, în Giuleşti, însă nu se va mai disputa. Motivul? Bulgarii au solicitat un teren de antrenament, însă rapidiştii nu au putut să le ofere motivînd: "Nu vrem să stricăm calitatea gazonului de la Pro Rapid". Cel mai probabil, alb-vişiniii nu vor mai disputa nici o partidă în acest weekend.

"Vamă" îi răspunde
Dinu Gheorghe spune că nu se pune problema să se întoarcă Răzvan Lucescu la Rapid: "E exclus ca Răzvan să vină în locul lui Şumudică, el nu vrea să ia slujba altor tehnicieni. Rednic e supărat şi de aceea dă astfel de declaraţii, îi place să mai iasă în decor uneori. Am sperat că Mircea se va ocupa de Dinamo, pentru că acolo sînt acum mai multe probleme decît la noi". "Puriul" declarase: "După meciul cu Franţa, dacă nu cîştigăm, Răzvan merge în Giuleşti şi cred că va lua titlul".

- Vasile Maftei (29 de ani) spune că nu vrea să mai audă de Rapid: "M-am săturat să stau după ei. Din cauza lor am rămas la Urziceni şi acum trebuie să joc aici pînă în iarnă. Nu cred că m-au vrut cu adevărat".
- "Vamă" îl ambiţionează pe Şumi: "Fără să se supere pe mine, încă nu a demonstrat nimic. El trebuie să ducă Rapidul pe un loc de cupă europeană şi atunci poate spune că a trecut testul de maturitate".
- După ce partida de pregătire cu israelienii de la Apollon Limassol a fost anulată, rapidiştii nu vor mai juca nici cu bulgarii de la Cerno More Varna. Cel mai probabil, alb-vişiniii nu vor mai disputa nici un amical în acest weekend.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Lovitura zilei a fost dată de liderul campionatului » A semnat până în 2026
Superliga
Lovitura zilei a fost dată de liderul campionatului » A semnat până în 2026
E primul pe listă să-i ia locul lui Dorinel Munteanu la Oțelul! El este antrenorul cu care gălățenii speră să liniștească vestiarul și să stopeze haosul de la echipă
Superliga
E primul pe listă să-i ia locul lui Dorinel Munteanu la Oțelul! El este antrenorul cu care gălățenii speră să liniștească vestiarul și să stopeze haosul de la echipă
Uluitor! Ovidiu Burcă, dat afară după doar o lună
Liga 2
Uluitor! Ovidiu Burcă, dat afară după doar o lună

Pe bancă la 75 de ani, Liță Dumitru are o cerere pentru analiștii posturilor TV: „Ilie și ceilalți, vă rog din toată inima, deși nu cred că veți accepta”

CTP, atac fără precedent la adresa lui Ion Țiriac: „Nu se mai poate! Ce a făcut în ultimii ani a fost groaznic”


Comentarii (24)
hubix
hubix  •  09 Octombrie 2010, 15:56

dannny mai bine taci ca inca iti miroase gura dupa cat l=ati lins in cur pe ceausu ca v-a facut mari. Clubul rapid a fost infiintat de 2 strungari si prima echipa a fost formata din prieteni si apropiati, doar din placere fotbalistica. Daca pentru tine fotbalul inseamna doar palmares, presupn ca e foarte trista viata ta. Cand o sa fiti si voi un pic mai descuiati la minte, o sa invatati si voi cate ceva . Forza Rapid

danny_florea
danny_florea  •  09 Octombrie 2010, 07:43

exprimarea e putin gresita: cr/apid nu este infiintata de comunisti ci este PRIMA ECHIPA ROMANEASCA PROTEJATA"DIN UMBRA" DE UN LIDER COMUNIST.si "cumparata" de un comunist,fost mare sef la UTC.stancutzelor,sinteti prea mici pt. a va apropia macar de dinamo,steaua,craiova.sinteti mici in rezultate si palmares. jignirile aduse celorlalte echipe, jucatorilor si suporterilor lor, agresivitatea verbala si fizica pe care o exercitati asupra partenerilor de competitie va fac minuscu

argus
argus  •  08 Octombrie 2010, 18:22

Se dovedeste, incaodata - daca mai era nevoie, ca dl.Copos vrea banii din fotbal si nu performanta! Dar, paradox, nu stie cum sa-i obtina, punandf "botul" la oferte ce-i aduc grabnic, bani. Cum sa obtii performanta daca, la mijloc de campionat, ti-ai propus sa vinzi jucatori? "oricare este transferabil"...Va sa zica INDIFERENT de situatia din clasament, vnzi! Repede! Sa-ti intre banii in cont! Asa vrea Copos (renunt a folosi..."dl") performanta echipei? Pariez ca &q

Vezi toate comentariile (24)
Comentează