FOTBAL  »  Superliga  »  ASTRA PLOIEŞTI - UNIREA URZICENI 1-0

Salvaţi de "Ţăran" » Astra a cîştigat în faţa Unirii cu golul lui Mihalcea

Articol de - Publicat marti, 23 noiembrie 2010 00:00

Golul lui Mihalcea din prelungiri a fost singura rază de lumină într-o partidă în care ambele echipe au chinuit fotbalul Vezi rezumatul partidei Astra Ploieşti - Unirea Urziceni 1-0! (video)

Astra şi Unirea au oferit un meci urît ca vremea de afară. Frigul a pătruns în gleznele fotbaliştilor, iar coordonarea a devenit tot mai greoaie. Ocaziile din prima parte s-au pierdut în ceaţă, asta dacă putem numi ocazii şuturile lui Rusescu (14) şi Mihalache (17), ambele de încălzire pentru cei doi goalkeeperi.

Semedo (51), neobişnuit cu frigul, s-a încălzit alergînd apărarea prahoveană. Viteza de reacţie i-a oferit unica şansă de gol, însă l-a ţintit pe Miron din 8 metri. Tigoianu (62) l-a nimerit şi el pe Cernea, deşi scăpase singur spre poarta ialomiţenilor.

Prima fază demnă de pretenţiile primului eşalon a apărut cu 7 minute înainte de final. Florentin Matei a şutat, Miron a respins în faţă, iar Todoran, de la 16 metri, a reluat din voleu la colţul lung, portarul Unirii fiind din nou la post. Izbăvirea pentru Astra a venit în prelungiri. Mihalcea (90+1) a marcat cu capul şi cu ajutorul lui Epaminonda Nicu, care l-a scos din ofsaid la pasa lui Mihalache!

Astra a cerut penalty
În minutul 53, ploieştenii au solicitat lovitură de pedeapsă. În urma unui corner, mingea a ajuns la Lucian Goian, acesta a şutat spre poartă, iar balonul a fost oprit pe linia porţii de Goge. Prahovenii au cerut penalty, însă Robert Dumitru a lăsat jocul să continue. Reluările TV nu pot lămuri dacă mingea l-a lovit pe Goge în umăr sau în mînă.

S-a rupt Fatai
În minutul 28, atacantul Astrei, Fatai, a avut de suferit după un contact cu Muzac. Fotbalistul nigerian a fost scos pe targă şi n-a mai putut continua partida, acuzînd dureri mari la piciorul stîng, unde a suferit o fractură de tibie. Fatai a fost transportat imediat la spital, iar doctorii i-au transmis că va trebui să ia o pauză de aproximativ două luni. În minutul 41, acelaşi Muzac a avut o intrare tare la Ben Teekloh, fiind avertizat cu cartonaş galben. În minutul 79, şi Goge s-a accidentat la gleznă şi a ieşit accidentat.

Miranda out, Semedo in
Sîmbătă seară, steliştii Bonfim, Ricardo şi Brandan au sărbătorit victoria cu Tîrgu Mureş într-un club din Bucureşti. Acestora li s-au alăturat Semedo şi Miranda, conform Cancan. Dacă primul n-a fost sancţionat de oficialii Urziceniului, ba chiar a fost titularizat aseară, atacantul argentinian nu a fost inclus de Selymes nici măcar în lot, mai ales că din informaţiile prahovenilor Miranda ar fi părăsit localul în acea noapte la 5:30!

"Ne-am uşurat puţin programul prin această victorie. Aşteptam de mult această reuşită, de aceea am avut o răbufnire şi mi-am aruncat tricoul"
Adrian Mihalcea, atacant Dinamo

"Era foarte important să cîştigăm acest meci. Prima repriză am jucat foarte slab, în cea de-a doua mulţumitor. Preţul plătit cu accidentarea lui Fatai e unul prea mare"
Tibor Selymes, antrenor Astra

"E frustrant să pierzi un meci pe final, în condiţiile în care am avut mai multe ocazii decît echipa gazdă. Meritam măcar un punct"
Octavian Grigore, antrenor Urziceni

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Antrenorul lui Rangers răspunde, după ce Lucescu și Hagi au cerut ca Ianis să joace mai des: „Ultima oară a fost pierdere de timp”
Stranieri

Tensiuni înaintea unui nou duel Kosovo – România, programat diseară » Îndemnul căpitanului echipei kosovare: „Haideți să îi primim așa pe români!”
Handbal

Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei
Stiri extrasport
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”

Comentarii (3)
nichuss80
nichuss80  •  23 Noiembrie 2010, 23:00

va e rusine ? de ce stergeti comenturile? asa e la voi in democratie? vreti drept la exprimare?

worf
worf  •  23 Noiembrie 2010, 11:22

Bai fratilor, stiam ca Unirea se desfiinteaza, dar nu credeam ca ajung sa-si dea goluri singuri. Todoran si Fl. Matei au incercat din toate puterile sa-i dea gol lui Cernea, portarul Unirii, si n-au reusit???!!!! Voi mai trimiteti cronicari la meci sau scrieti articolele dupa ce vedeti la televizor?

Vezi toate comentariile (3)
Comentează