Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat sambata, 12 iulie 2008 00:00
Cristian Săpunaru va părăsi mîine cantonamentul rapidiştilor din Anzere (Elveţia) pentru a se întîlni cu oficialii clubului FC Porto, în Germania, acolo unde lusitanii efectuează primul cantonament. Antrenorul Jesualdo Ferreria a spus la plecarea din Portugalia că şi-l doreşte cît mai repede la pregătire pe fotbalistul giuleştean. "Îl aştept pe Săpunaru cît mai repede. Sper să vină în cantonamentul din Germania", a spus Ferreira. "Dragonii" vor disputa patru meciuri amicale în compania celor de la Gutersloh (13 iulie), PAOK Salonic (16 iulie), Hannover (18 iulie) şi Bochum (20 iulie).
Conform presei din Portugalia, Săpunaru urmează să aibă o întînire cu oficialii lusitanilor pentru a-şi negocia salariul pe care-l va primi în cazul în care acesta va semna. Acesta solicită un salariu de 500.000 de euro, în timp ce lusitanii i-ar oferi doar jumătate din sumă. Fundaşul rapidist nu a participat la nici unul din cele trei meciuri amicale disputate de rapidişti în stagiul de pregătire de la Anzere, pentru că între cele două cluburi există o înţelegere conform căreia jucătorul trebuie să fie menajat.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor