Articol de Dan Udrea - Publicat luni, 21 aprilie 2008 00:00
Patronul Ştiinţei vrea ca şefii actuali ai Clujului să ceară iertare pentru că ardelenii au blătuit meciul cu Dinamo în 1973, iar Universitatea a pierdut titlul.
Declaraţie-şoc a lui Adrian Mititelu cu mai puţin de o săptămînă înaintea unuia dintre cele mai importante meciuri în privinţa luptei la titlul de campioană, este vorba de U Craiova - Steaua, programat sîmbătă, în Bănie.
"Bag echipa a doua"
"Noi ne-am putea răzbuna pe CFR pentru ce măgărie au făcut în 1973, cînd, după ce au blătuit un meci cu Dinamo, Craiova a pierdut titlul de campioană. Vreau scuze publice din partea conducătorilor CFR-ului pentru acea mîrşăvie. Dacă pînă luni la ora 16:00 nu-şi vor prezenta scuzele, atunci îi anunţ că voi băga echipa a doua la meciul cu Steaua. Dacă şi-ar cere scuze, ar da bine pentru Craiova şi cred că ar fi şi un stimulent pentru jucătorii mei, care s-ar mobiliza suplimentar pentru a o bate pe Steaua", a anunţat Mititelu.
Finanţatorul Craiovei a spus că nu-l interesează faptul că actualii şefi din Gruia nu aveau nici un fel de legătură cu echipa CFR-ului din urmă cu 35 de ani: “Am văzut că au sărbătorit cu mult fast centenarul clubului în vara trecută, deci să-şi asume în totalitate trecutul CFR-ului, nu numai ce e bine şi frumos”.
CE S-A ÎNTÎMPLAT ÎN 1973 Dinamo - CFR, parodie
Înaintea ultimei etape din sezonul 1972-1973, Craiova avea un avans de două puncte faţă de Dinamo şi un golaveraj superior cu 4 goluri, acesta fiind atunci criteriul de departajare în caz de egalitate. Oltenii au pierdut cu 1-0 la Arad, iar Dinamo a cîştigat exact cu diferenţa de care avea nevoie. “A fost ceva odios. CFR, care nu era echipă slabă, s-a lăsat bătută cu 4-0. Nu mai spun că s-au înţeles între ei să înceapă meciul cu 15 minute întîrziere faţă de partida Craiovei”, a comentat Mititelu. CFR era antrenată la acea vreme de Constantin Rădulescu.
“Mi-e teamă cel mai mult de meciul de la Craiova. Jucăm şi în deplasare, jucăm şi cu o echipă foarte bună”
Gigi Becali patron Steaua
REACŢIE CFR
“N-avem nici o vină!”
Iuliu
Mureşan a comentat ieri afirmaţiile lui Mititelu. “În 1973 eram încă
elev în Baia Mare. E prima oară cînd aud de acest meci Dinamo - CFR. Nu
pot să vorbesc eu şi să le cer scuze faţă de un rezultat de acum 35 de
ani. Noi am venit la Cluj acum 5 ani şi răspundem doar de ce am făcut
noi la acest club. Şi vă mai spun un lucru: dacă aş fi sigur sută la
sută că Universitatea o va bate pe Steaua aş cere scuze, dar nu o să se
întîmple aşa ceva. Din ce spune Mititelu, înţeleg că ei oricum se vor
răzbuna pe CFR”, a zis Mureşan.
Ce promite Mititelu
Chiar
dacă a spus că aşteaptă scuze de la CFR şi a ameninţat chiar cu
răzbunarea, Adrian Mititelu a avertizat-o pe Steaua: “Nu există preţ
pentru onoare, aşa că vom juca pe bune. Nu contează că Ilie Balaci e
socrul lui Trică, important e că eu nu mă pot face de rîs în faţa unei
ţări întregi”.
Programul rivalelor
Steaua
Poli Timişoara (a)
U Craiova (d)
Dinamo (d)
Gloria Buzău (a)
CFR
FC Vaslui (a)
Dacia Mioveni (d)
Gloria Bistriţa (a)
U Cluj (d)