Articol de GSP - Publicat duminica, 23 octombrie 2011 00:00 / Actualizat sambata, 22 octombrie 2011 22:16
Steliştii au epuizat deja cele 25.000 de bilete scoase la vînzare iniţial pentru derby-ul cu Rapid, iar de azi se comercializează şi restul de 30.000
Deşi Steaua şi Rapid au dezamăgit în Europa League, fanii au luat cu asalt casele de bilete şi doar în primele două zile au epuizat 25.000 de bilete. Adică numărul maxim de spectatori pe care conducerea roş-albastră miza pentru partida de luni.
Directorul sportiv al steliştilor, Narcis Răducan, a confirmat ieri interesul extrem de ridicat pentru meci: "Da, am vîndut toate biletele pentru meci, dar am solicitat deja deschiderea întregului stadion!". Steaua solicitase iniţial ca doar primele două inele ale stadionului să fie deschise, însă văzînt că biletele s-au epuizat imediat a solicitat Primăriei să închirieze şi restul arenei.
Rapidiştii au doar 1.200 de bilete
Galeria Rapidului va sta la Peluza Nord şi a primit din partea organizatorilor o cotă de 1.200 de bilete care vor fi distribuite de şefii ultraşilor din Grant. Totuşi, purtătorul de cuvînt al Jandarmeriei Bucureşti, Georgian Enache, a explicat de ce steliştii nu-i pot împiedica pe giuleşteni să-şi ia bilete şi în alte zone ale arenei: "Cine se duce la casele de bilete îşi va putea lua bilet în orice parte a stadionului, nu există restricţii! În mod normal, fanaticii rapidişti trebuie să-şi procure bilete în sectorul rezervat galeriei oaspete".
Se vînd tichete şi în ziua meciului
Casele de la Arena Naţională vor fi deschise şi astăzi, dar şi mîine, pînă la ora 16:00, adică cu patru ore înainte de startul partidei. Cel mai ieftin tichet costă 5 lei şi este la peluză, iar un loc la lojă are preţul de 430 de lei.
Topul spectatorilor pe Arena Naţională
Meci - Spectatori
România - Franţa 0-0 49.182
Oţelul - Man. United 0-2 30.000
România - Belarus 2-2 29.486
Rapid - PSV 1-3 21.320
Rapid - Legia 0-1 16.000
Oţelul - Benfica 0-1 6.800
PREŢUL BILETELOR
Între 10 lei şi 430 de lei
Peluza I (1) - 10 lei
Peluza II (1) - 10 lei
Peluza II (2) - 5 lei
Tribuna II (1) - 20 lei
Tribuna II (2) - 15 lei
Tribuna I (1) - 25 lei
VIP 1 - 60 lei
VIP 2 - 40 lei
VIP 3 - 30 lei
Loja - 430 lei
Urmăriţi de blestemul reprizei secunde
Ultimul meci oficial, cel cu Legia (0-1), a venit să sublinieze cea mai mare problemă a Rapidului dinaintea înfruntării cu steliştii: după o primă repriză cu parametri foarte buni în ce priveşte organizarea jocului, echipa cade în partea a doua. Dovadă că două treimi din golurile încasate de giuleşteni, adică 8 din 12, au picat la reluare. Răzvan le-a explicat apropiaţilor că nu prea are ce face: "Sînt unele aspecte pe care nu le poţi controla. Degeaba le spui băieţilor la pauză în vestiar să nu se culce pe-o ureche, pe teren se întîmplă ce le dictează lor mintea".
Luceştii vs Copos: "Mereu şi-a bătut cuie-n talpă"
Răzvan şi Mircea Lucescu au vorbit în premieră despre plecarea lui Dinu Gheorghe din club. "Lucrurile s-au rupt într-un moment în care ne era bine. Echipa este afectată, ar trebui să fie stabilitate ca să faci performanţă", a spus antrenorul Rapidului la Dolce Sport. "Totdeauna Copos şi-a bătut cuie în talpă, nu s-a maturizat deloc ca patron şi am ajuns să cred că nu îşi vede propriul interes. Mai sper să-şi dea seama de greşeala pe care a făcut-o şi să găsească o soluţie de împăcare cu Dinu Gheorghe", a zis şi Mircea Lucescu.
Inbox:
»» "Vamă" a plecat, dar are încredere în echipă: "La cum s-au prezentat în Europa cele două echipe, consider că Rapid e favorită luni. Se va impune, cu un pic de şansă".
»» Coman şi Herea se află la limita suspendării şi nu vor putea juca peste două etape, cu Astra, în cazul în care vor încasa cîte un "galben" de la Alexandru Tudor cu Steaua.
»» Staff-ul tehnic a decis să nu programeze antrenamente înainte de Steaua pe Naţional Arena. Rapidiştii vor rămîne în cantonament la Pro Rapid.
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro