Articol de Bogdan Stamatoiu - Publicat luni, 18 martie 2013 00:00 / Actualizat duminica, 17 martie 2013 18:24
Gorjenii au oferte pentru cei mai importanţi jucători şi la finalul campionatului s-ar putea despărţi de oamenii-cheie ai echipei.
Căpitanul Ousmane Viera e în ultimele şase luni de contract şi pare decis să părăsească Pandurii la sfîrşitul actualului sezon. Ivorianul de 26 de ani ar putea ajunge la Steaua, fiind dorit de Reghecampf ca posibil înlocuitor pentru Chiricheş, dar are variante şi în prima ligă din Franţa.
Un alt jucător important care-i pe picior de plecare este închizătorul Dan Nistor, 24 de ani. Mijlocaşul a semnat în vara lui 2010 pe 3 sezoane cu cei din Tîrgu Jiu, cu posibilitate de prelungire pe încă un an. Asta înseamnă că la vară este foarte probabil ca Nistor să plece, mai ales că pe urmele sale se află mai multe formaţii din Rusia şi Ucraina.
Alte două piese de bază, Deyvidas Matulevicius şi Paul Anton, îşi pot găsi loc pe lista "fugarilor" la vară, de cei doi interesîndu-se cîteva cluburi din Germania. Anton este în vizorul celor de la Borussia Monchengladbach, în timp ce lituanianul a intrat în atenţia divizionarei secunde MSV Duisburg.
4,1 milioane de euro e valoarea estimată a celor patru care ar putea părăsi Pandurii la vară
"Dacă vom continua să jucăm la fel ca-n partida cu Iaşiul, n-avem cum să nu prindem cupele europene" (Dan Nistor, mijlocaş Pandurii)