Se împlinesc 10 ani de cînd Paszkany a preluat CFR-ul » ”Am investit zeci de milioane, dar emoţia fotbalului e nepreţuită”

În urmă cu 10 ani, Arpad Paszkany prelua o echipă de cartier care mai alimenta numai masochismul unei mîini de suporteri din Gruia. Fulminaţia CFR-ului s-a produs în scurt timp, după numai 3 ani petrecuţi în eşaloanele inferioare.

Modelul clujenilor n-a avut legătură cu sclipirea efemeră a Urziceniului. Paszkany a construit un stadion, o echipă de top în România şi a răsturnat ierarhia tradiţională din Liga 1.

"Mă bucur că, după 10 ani, pot spune că acest club are un stadion făcut din fonduri exclusiv proprii, are baze de antrenament făcute din resurse exclusiv proprii. Am adus 7 trofee în Cluj şi rezultate cel puţin acceptabile pe plan internaţional", spune Paszkany (41 de ani).

- Domnule Paszkany, a trecut un deceniu de cînd aţi preluat o echipă care însemna foarte puţin la acea vreme. Ce aţi găsit atunci la CFR Cluj?
- Am găsit un zero mare, dacă se poate spune aşa, ba chiar ceva cu minus în faţă. De regulă, dacă construieşti ceva pe un teren viran, ai costuri mai reduse faţă de situaţia în care demolezi ceva şi apoi construieşti. Am găsit un club sportiv care era practic la o distanţă de săptămîni pînă la desfiinţare, din cauza lipsei fondurilor şi a minimei infrastructuri necesare funcţionării. De la plasa de pe porţi pînă la echipament, totul era la nivel de subzistenţă.

- Vă mai amintiţi care a fost primul meci la care aţi asistat din noua calitate?
- Dacă nu greşesc, a fost un meci împotriva echipei Minerul Sărmăşag. Am vrut să scăpăm foarte repede din Divizia C, la noi nu se poate spune că în acest eşalon se joacă fotbal profesionist. Mă bucur că apoi n-am stat mai mult de două sezoane în B, iar din 2004 am început ascensiunea în prima ligă.

- Circula o poveste că v-aţi pus jucătorii să măture după un meci din liga a treia pentru faptul că ei erau mai degrabă interesaţi să nu forţeze promovarea pentru că intuiau că vor pleca de la echipă...
- Aşa e. Am considerat că, dacă nu vor să joace fotbal, atunci trebuie să facă altceva util pentru club. Iar nivelul la care au jucat fotbal m-a determinat ca antrenamentul din ziua respectivă să fie unul de curăţenie în tribunele stadionului. Ceea ce nu e o muncă înjositoare. Cei care fac aceeaşi slujbă primesc unu la sută din cît primesc domnii fotbalişti.

- E adevărat că primele tricouri erau nişte replici ale celor pe care le folosea Ajax?
- Nu, din cîte îmi aduc aminte primele tricouri erau din magazinul lui Bayern Munchen. Am sunat pe cineva: «Adu-mi 100 de tricouri, să fie aproximativ vişinii şi albe!». Săracii jucători evoluau atunci în tricouri aproximativ de aceeaşi culoare, dar de la diferiţi fabricanţi. Unii aveau Puma, alţii Joma sau Lotto, unii roşu cu alb, alţii vişiniu cu un pic de gri, tot felul de nuanţe. Dar acesta era nivelul tuturor echipelor din Liga a treia.

Disputa cu Ion Crăciunescu

- Care au fost primele lucruri care v-au şocat în fotbalul românesc?
- Ţin minte cînd am jucat prima oară la Alba Iulia. Dacă nu greşesc, am marcat două goluri perfect valabile, anulate, iar adversarul a înscris dintr-un ofsaid imens. Eram foarte revoltat, nu înţelegeam cum nu au văzut arbitrii. Ne-a explicat cineva de acolo: «De ce nu staţi liniştiţi, lăsaţi-o dracului, plecaţi cu 2-0, de ce vă mai agitaţi? De ce să mai luaţi atîtea cartonaşe? Nu aveţi meci săptămîna viitoare? Poate cîştigaţi atunci, azi nu e ziua voastră».

- Apoi aţi făcut declaraţia care a atras propunerea lui Ion Crăciunescu de a lipi în dreptul numelui dumneavoastră eticheta de persona non grata în fotbalul românesc...
- Da, era după un meci în care un tuşier ridica fanionul imediat după ce mingea ajungea în jumătatea adversarului. Nici el nu ştia exact pentru ce... După acea partidă am spus că dacă 90 la sută dintre cei care ne-au arbitrat în acel sezon ar fi băgaţi într-un sac şi sacul ar fi lovit, nici unul n-ar spune "au" de nevinovat ce e. Apoi mi-am permis luxul de a nu merge în faţa Comisiei. Astfel, personajul respectiv s-a ofticat, restul cunoaşteţi.

100 de milioane de euro a investit Paszkany la CFR Cluj

"Au fost 10 ani cu foarte multe trăiri, foarte multă adrenalină. Clipele de bucurie atîrnă mai greu în balanţă decît momentele de insatisfacţie şi amărăciune. Mă bucur că în aceşti 10 ani am reuşit să aducem acest club la un nivel de elită, cel puţin în România (Arpad Paszkany)

"Dacă aş avea timp, m-aş băga peste antrenor. E dreptul meu!"

Paszkany povesteşte cum a inventat moda portughezilor în Liga 1 şi de ce crede că se pricepe la tactică. Patronul CFR-ului spune că şi-a fixat un nou obiectiv: forţarea barierelor din fotbalul european.

- Făcînd un salt în timp, cum s-a ajuns la percepţia generală că echipa pe care o patronaţi e principala beneficiară a arbitrajelor din Liga 1?
- Imaginea e de regulă creată de mass-media din Bucureşti, care are un interes economic, de altfel justificat, faţă de noţiunea de a avea o echipă campioană din Bucureşti. Şi atunci, ei susţin, deşi nu e corect, ideea ca o echipă bucureşteană să ia campionatul, indiferent de numele ei. Noi sîntem principalii contracandidaţi şi atunci folosesc toate armele din dotare. Aruncă în noi cu orice, şi cu ouă, şi cu mere stricate.

- V-aţi făcut debutul în Liga 1 sub semnul interogaţiei lui Copos: «Cine sînt desculţii ăştia?». V-a deranjat acel mesaj de întîmpinare?
- Eram avertizat încă de la bun început că, în acea perioadă, se obişnuia să se strîngă lumea fotbalului la anumite mese, în anumite locuri, şi de regulă se discuta cine retrogradează, cine cîştigă campionatul. În dreptul primului loc retrogradabil era trecut numele echipei noastre. Într-un fel era normal, acest club nu mai în prima ligă de vreo 30 de ani. Dar, după terminarea primului sezon, lumea a început să ne ia în serios. Chiar şi în primul an avusesem cîteva rezultate notabile. N-o să uit niciodată acea victorie împotriva lui Dinamo, cu 4-2, unul dintre meciurile memorabile ale CFR-ului.

- Aţi declarat mereu că ascensiunea CFR-ului a deranjat. De ce a fost dureroasă răsturnarea ierarhiei tradiţionale în Liga 1?
- Pînă la apariţia noastră, o bună parte dintre cei care conduceau sau erau implicaţi economic la cluburile importante din România au şi cîştigat bani mulţi. Apariţia noastră i-a obligat ca, în loc să scoată bani din acele cluburi, să bage mîna în buzunare sau în conturi şi să investească în cluburile lor, ca să ţină ştacheta la acelaşi nivel. Din cauza asta mulţi s-au supărat. Întotdeauna e mai plăcut să iei bani decît să dai bani.

- V-aţi făcut prieteni în fotbal?
- Nu! N-am căutat niciodată, dar nici nu aveam nevoie. Pentru mine, noţiunea de prieten e una cu consistenţă. Majoritatea prieteniilor mele s-au format încă din copilărie. Nu pot să spun că am mai mult de 6-7 prieteni, dar la aceştia aş putea apela la orice oră. În rest am mulţi amici, cunoştinţe. În societate eşti ca ţintarul acela de la darts. Tu eşti acolo, în mijloc, în primul cerc e familia, în al doilea prietenii. Urmează cunoştinţele bune sau amicii...Cam aşa se construieşte societatea în jurul fiecărei persoane. Cuvîntul prieten e prea exploatat la noi, se foloseşte şi dacă ne-am întîlnit de două ori la nişte simpozioane. Pentru mine prieten înseamnă altceva.

Despre CFR-ul portughez

- Cum aţi descoperit piaţa de transferuri din Portugalia?
- A fost ideea mea. Căutam să pătrundem într-un fotbal asemănător cu al nostru, dar de o mai bună calitate. Ne doream jucători uşor adaptabili la felul nostru de a juca, tehnici şi creativi. La început, nu aveam relaţiile necesare ca să trecem prea mult graniţa sau să putem aduce din America de Sud sau Portugalia. Lucrurile astea au venit pe rînd.

- A fost decisivă întîlnirea cu impresarul Marcel Popescu? El se erijează în creatorul CFR-ului de succes.
- Nu cred. El îşi arogă nişte merite pe care, ca să formulez diplomatic, le are doar parţial. Cu bani poţi cumpăra orice, aşa e în lumea asta. Mîine, dacă faci o ofertă corespunzătoare, îl poţi aduce pe John Terry sau aproape orice jucător. Problema intervine atunci cînd aduci numai jucători pe bani mulţi, prin anumite persoane, iar aceleaşi persoane, cînd e vorba să vîndă jucătorul pe care ţi l-au adus în urmă cu numai cîteva luni şi să mai iei măcar 25 la sută din cît ai dat tu pe el, ridică din umeri şi spun că nu pot. Atunci e o problemă, şi nu e vorba de un singur jucător, ci de 6, 7, 12...

Fabbiani, cel mai scump jucător din istoria "vişiniilor"

- Totuşi, aţi adus foarte mulţi străini la CFR...
- Jucătorii autohtoni sînt prea scumpi faţă de valoarea lor reală. În primul rînd, nu-i regăseşti decît la echipele de top, care nu vor să-şi întărească rivalele. Mai mult, toată lumea se gîndeşte să-i vîndă în exterior şi atunci preţurile lor sînt foarte mari. Din cauza asta ne-am orientat spre altă piaţă, mult mai bogată în ofertă şi la un preţ mult mai rezonabil.

- Aţi primit semnale că antrenori şi jucători de top din Europa ar fi disponibili să lucreze la CFR?
- Sigur, mai ales jucători spre final de carieră. Dar n-are rost să iei vedete care vin mai mult în pensie decît să-şi pună talentul şi sufletul la construcţia echipei.

- Riquelme a fost unul dintre ei?
- Da, e adevărat. Dar nu-mi place să vorbesc despre lucruri care nu s-au concretizat.

- Au existat pretenţii ieşite din comun la jucătorii cu care aţi negociat de-a lungul timpului?
- Nimic neobişnuit. Toţi vor să le pui la dispoziţie un apartament, o maşină şi bani, cît mai mulţi bani. La început, am întîmpinat mai multă opoziţie din partea consoartelor fotbaliştilor. România nu are un marketing foarte bun în Occident, deşi realitatea românească e mult mai colorată, mai vie şi mai pozitivă decît cea decupată de percepţia Occidentului. Fetele se gîndeau că poate nu sînt cinematografe, saloane de înfrumuseţare ca lumea, malluri, discoteci. Primele serii de doamne şi domnişoare din Portugalia şi alte zone ale lumii au risipit toată această nebuloasă, cînd au văzut că România, pe alocuri, e o ţară mai bună ca a lor.

- Care a fost jucătorul pentru care aţi făcut cele mai mari eforturi financiare?
- Fabbiani a fost cel mai scump jucător din istoria clubului. Pereira a costat 2,5 milioane de dolari, iar Fabbiani în jur de 3, dacă nu chiar peste. Jucătorii sud-americani au după ei un cîrnaţ de proprietari, nu e ca în Europa, şi trebuie să te înţelegi cu fiecare în parte.

- Fabbiani a fost şi cea mai mare decepţie?
- Poate, dacă punem în balanţă banii plătiţi pe el. De ce decepţie? Eu personal am avut multe discuţii cu el. E un jucător, sau a fost, nu ştiu dacă mai joacă, cu un talent extraordinar şi abilităţi fizice foarte bune. El, dacă avea respect pentru meseria lui şi faţă de el însuşi, ar fi putut evolua la orice club de top din Europa, poate chiar şi la Barcelona. Neseriozitatea atîrna rău de tot de el şi nu-l puteam scoate cu nimic din starea asta: nici cu amenzi, nici cu frumosul, nici cu pedepsitul, nici cu zgîndărirea orgoliului, nu funcţiona nimic.

- Yssouf Kone face parte din aceeaşi categorie?
- Kone e alt gen. El a venit de la un nivel salarial relativ mic. Din start a cîştigat multiplul contractului pe care-l avea la Rosenborg şi a intrat într-o stare de automulţumire. Nu pot spune că neseriozitatea lui a fost chiar la nivelul lui Fabbiani, dar pe el l-a stricat automulţumirea.

- Cum arată antrenorul ideal?
- Îmi plac antrenorii cu personalitate, dar nu cei încrezuţi. Antrenorul trebuie să fie comandantul de oaste care să ştie să motiveze soldaţii pentru fiecare bătălie. Trebuie să fie studios, să pregătească fiecare partidă în cele mai mici detalii, cu toate fazele din ultimele cel puţin 5 meciuri ale adversarilor. Trebuie să fie o persoană a cărei uşă să fie întotdeauna deschisă pentru fiecare fotbalist şi problemele lui personale, dar şi una care să aibă aceeaşi unitate de măsură în momentul în care trebuie să aplice amenzi sau să judece cine joacă şi cine rămîne pe banca de rezerve. Un om normal, cu o personalitate de lider.

"Pe antrenor nu-l angajez să fie şeful meu"

- În ce relaţie trebuie să fie acest antrenor cu cel care-l plăteşte?
- Ca la orice companie, antrenorul e un angajat. Atît timp cît îşi face treaba bine, antrenorul e un angajat foarte bine plătit, incomparabil mai bine decît un contabil, un jurist sau un inginer. Cînd nu se întîmplă asta, vine momentul în care trebuie să strîngă mîna angajatorului şi să lase locul altuia.

- De cîte ori aţi intervenit în alcătuirea echipei?
- Nu fac acest lucru dintr-o raţiune simplă. Dacă aş avea timp să merg la toate antrenamentele pe cuvînt că aş face-o, ar fi normal s-o fac. Aşa, ar fi o prostie să-i zic: scoate-l pe ăla, bagă-l pe ăsta. În schimb, vorbesc cu antrenorii săptămînal, în timpul campionatului, fiindcă ştiu să apreciez şi eu ceea ce se întîmplă pe durata unui meci. Dacă văd un jucător că nu dă randament timp de 2-3 meciuri, normal că întreb de ce nu încearcă altă variantă, dacă tot plătesc 30 de jucători. Oricum, nu mi-ar fi jenă să intervin. E dreptul meu. Pe antrenor nu-l angajezi să fie şeful tău. Îl angajezi să facă o treabă bună. Eu am încredere în toţi, pînă la proba contrarie. În momentul în care ar fi cazul ca eu să dictez schimbări, mai bine schimb antrenorul şi îl aduc pe unul în care să am încredere.

- Credeţi în tipul de antrenor care îşi asumă şi dictează inclusiv politica de transferuri?
- Nu prea. Aş crede doar în momentul în care ar veni un antrenor şi ar zice: uite, eu aduc o scrisoare de garanţie bancară de 3 milioane de euro, stă la dispoziţia clubului. Dacă buflez, o executaţi, dacă cîştig campionatul îmi daţi suma X. Şi atunci, în limita garanţiei tale, faci ce-ţi doreşte inimioara. Aduci ce jucători vrei, dai afară ce jucători vrei. Altfel nu fac sens cuvintele astea mari, cu asumatul întregii responsabilităţi. Ce îţi asumi tu, care iei zeci de mii de euro? Care-i responsabilitatea ta? Nici una! Pînă atunci responsabilitatea e a aceluia care plăteşte. Antrenorii vin şi pleacă, în belea rămîn cei care plătesc fotbalul.

- Unde vedeţi CFR-ul, în perspectivă?
- CFR va rămîne unul dintre actorii principali ai fotbalului din România. M-aş bucura, dacă şi economia din ţara noastră va permite acest lucru şi va reveni, să avem o participare mai consistentă şi în cupele europene. Însă barierele sînt foarte greu de spart acolo, Liga se îndepărtează iarăşi de campioanele majorităţii ţărilor din Europa de Est. Noul format de Europa League te pune în situaţia de a avea din ce în ce mai puţine speranţe legate de evoluţia în fazele superioare. Fără un capital important nu poţi avea pretenţia de performanţă. Cînd te baţi cu echipe care au multiplul bugetului tău, an de an, e greu de recuperat acel handicap, diferenţa de bani, în mare măsură, are şi acoperire în valoarea individuală a jucătorilor.

76 de jucători străini a adus Arpad Paszkany în 10 ani la CFR Cluj

"Ştiu că am rulat vreo 14 antrenori şi peste 70 de jucători străini. Probabil că e mult, dar n-am avut ce face. Statistica arată că schimbările au adus un plus, întotdeauna. Pînă acum strategia clubului a fost una corectă" (Arpad Paszkany, finanţator CFR Cluj)

"Evoluţia în Intertoto a fost un moment decisiv pentru CFR Cluj. Pentru prima dată numele clubului nostru a apărut pe site-urile internaţionale fotbalistice. Eliminarea lui Bilbao a fost boom-ul care ne-a adus pe prima pagină a ziarelor sportive" (Arpad Paszkany, finanţator CFR Cluj)

"Arbitrajul a rămas undeva la nivelul anilor '96-'97. Fotbalul între timp a progresat, sînt mai multe echipe care se bat la titlu cu şanse egale, loturile au crescut ca valoare. Campionatul, ca valoare, e cu două clase peste nivelul mediu al arbitrajului din România" (Arpad Paszkany, finanţator CFR Cluj)

Antrenorii care au cîştigat trofee în Gruia
Nume: Trofee
Ioan Andone: eventul în 2007-2008
Antonio Conceicao: Cupa României - 2008-2009, Supercupa României - 2009
Andrea Mandorlini: eventul în 2009-2010, Supercupa României - 2010