FOTBAL  »  Superliga  »  DECIZII TAS

Se schimbă azi clasamentul din Liga 1? Deciziile TAS așteptate astăzi

Pustai e la un pas să prindă play-off-ul cu Gazul
Pustai e la un pas să prindă play-off-ul cu Gazul

Articol de - Publicat miercuri, 15 februarie 2017 00:00

Gaz Metan și Timișoara așteaptă răspunsuri de la TAS în legătură cu penalizările din clasament.

Medieșenii au pierdut 3 puncte din cauza "datoriilor către alte cluburi", iar după ce au făcut apel și l-au pierdut, au decis să meargă la TAS. Astăzi, Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne va da un răspuns în cazul Gazului, iar semnalele sunt pozitive în tabăra ardelenilor, șefii clubului fiind convinși că punctele le vor fi returnate.

Și cei de la Poli Timișoara așteaptă un răspuns dinspre Elveția. Bănățenii au contestat 8 puncte din cele 14 de penalizare primite la începutul campionatului, cele luate întrucât nu îndepliniseră baremul în campionatul trecut. Celelalte 6 puncte le-au fost luate din pricina datoriilor, iar trupa de pe Bega nu a contestat această decizie.

În cazul în care TAS va da dreptate celor două cluburi, Gazul se va desprinde la 4 puncte de CFR, dar va rămâne pe locul 4, iar Timișoara se va clasa tot pe penultimul loc, însă va ajunge la numai un punct de Pandurii și la 3 de Chiajna.

"Sunt punctele noastre! Dacă le vom reprimi, ne mai trebuie 3 și suntem siguri de play-off"
Cristian Pustai, antrenor Gaz Metan

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a scos azi 900.000 de euro din buzunar: „Am închis-o cu el, gata!”
Superliga
Gigi Becali a scos azi 900.000 de euro din buzunar: „Am închis-o cu el, gata!”
FCSB a luat decizia în cazul lui Târnovanu! Ce se întâmplă cu portarul după gafa din meciul cu Petrolul
Superliga
FCSB a luat decizia în cazul lui Târnovanu! Ce se întâmplă cu portarul după gafa din meciul cu Petrolul
Mihai Stoica a numit cel mai bun fotbalist străin care a jucat în România: „Era altă categorie”
Superliga
Mihai Stoica a numit cel mai bun fotbalist străin care a jucat în România: „Era altă categorie”

Gigi Becali a dezvăluit meciul la care va reveni pe stadion » Câți bani a strâns pe biletele din Europa League până acum

Bănel Nicoliță a dezvăluit ce salariu are în Liga 4 din România. Primă uriașă primită la semnătură


Comentarii (5)
betman99
betman99  •  15 Februarie 2017, 10:56
Postat de valentinn10 pe 15 Februarie 2017, 10:36

Cand te-ai uitat ultima oara in oglinda ? , n-face , esti urat rau si la suflet , de-aia esti frustrat ...urat , rau , sarac , parasit , la ce bun sa fii bun , fii rau ...si prost .FORTA STEAUA , LUPTA FCSB , HAI STELUTA , CURAJ VITEZISTI, 27 bate la usa , restul e vrajeala , cateleala, de la catei.

Tocmai ti-ai facut autocaracterizarea papitoiule :))

valentinn10
valentinn10  •  15 Februarie 2017, 10:36
Postat de sexilian pe 15 Februarie 2017, 09:18

UN GEST UMANITAR AR FI DE PREFERAT,PUNCTELE CELOR DOUA SA LE FIE DATE pripasilor CALATORI AI sfintei putini, SINGURA *** CARE FACE TARA DE RAS IN EUROPA..........

Cand te-ai uitat ultima oara in oglinda ? , n-face , esti urat rau si la suflet , de-aia esti frustrat ...urat , rau , sarac , parasit , la ce bun sa fii bun , fii rau ...si prost .FORTA STEAUA , LUPTA FCSB , HAI STELUTA , CURAJ VITEZISTI, 27 bate la usa , restul e vrajeala , cateleala, de la catei.

1598314226861754
Chi Zu  •  15 Februarie 2017, 10:06

Hai Gazuuuu !

Vezi toate comentariile (5)
Comentează