Articol de Viorel Tudorache, Marius Mărgărit - Publicat joi, 15 septembrie 2022 09:41 / Actualizat joi, 15 septembrie 2022 10:11
După fiecare rundă din Liga 1, LPF întocmește cea mai bună formație, în funcție de performanțele individuale și cu echipa, iar din aceste topuri lipsesc mulți dintre cei convocați la ultima acțiune a naționalei.
Ieri, la întâlnirea cu presa, Marius Croitoru propunea naționalei trei jucători de la FCU Craiova. „Negru, Achim sau Iancu sunt jucători care, în ultima perioadă, dacă ne uităm pe cifre, pe evoluții, s-au ridicat la nivelul celor mai buni fotbaliști din România.
Nu e ușor să prinzi de atâtea ori echipa etapei. E clar că merită să fie văzuți de selecționer”, a spus tehnicianul, înainte cu doar o zi ca Edi Iordănescu să anunțe lotul final pentru meciurile cu Finlanda (23 septembrie) și cu Bosnia-Herțegovina (26 septembrie).
Surprize în echipele etapei din Liga 1
Antrenorul oltenilor avea dreptate parțial. Fundașul dreapta Radu Negru (23 de ani) a prins de două ori echipa etapei, Achim și Iancu numai câte o dată. Analizând însă cele 10 echipe ale etapei stabilite după fiecare rundă de LPF apar câteva surprize în privința unor fotbaliști.
Cu precizarea că, exceptând runda a 2-a (4-4-2), echipa etapei s-a alcătuit mereu în sistemul 4-3-3. Dar această statistică ar putea fi un reper care să-i dea un alt unghi de observație și selecționerului în alegerea jucătorilor din campionatul intern.
10 dintre convocații din iunie nu apar în echipele etapei
Mulți dintre cei cu state mai vechi sau mai noi la națională nu se regăsesc deloc în cele 10 echipe ale etapei de până acum. Cu mențiunea că CFR și FCSB au câte două restanțe, iar Hermannstadt, CSU Craiova, Botoșani și Chindia câte una.
Surprinzător, niciodată nu apar în aceste topuri nume precum Aioani, Târnovanu, Cr. Manea, Bancu, Camora, Olaru, Oct. Popescu, Hanca, M. Ștefănescu sau N. Păun, prezenți la ultima acțiune a "tricolorilor", din iunie. Sunt însă prezenți acolo Moldovan (4 etape), Burcă (1), Al. Crețu (1), A. Ivan (1) sau Alibec (1).
Mitrea, Ișfan, Negru, Alexandru Ioniță, Louis Munteanu și Țicu, printre premianți
Portarul Rapidului, Horațiu Moldovan, este liderul prezențelor în echipa etapei, cu 4 titularizări.
Îl urmează, surprinzător, jucatori care n-au mai fost de mult la lot, precum B. Mitrea sau Al. Ioniță (câte 3). Sau unii care nu au jucat niciodată pentru naționala mare, precum Ișfan (3), Negru, L. Munteanu sau Țicu (câte două). Și veteranii Săpunaru, Tamaș și Deac au câte o prezență în echipa etapei, dar este greu de crezut că Edward Iordănescu ar mai putea să-i mai cheme la echipa națională.
Mai pot însă apărea ca variante, pentru această acțiune a naționalei, nume precum Chipciu, Onea, Screciu, Vl. Achim, G. Iancu, Petrila, Pitu, Grozav, toți cu câte o prezență în topul uneia dintre rundele SuperLigii din acest sezon.
Formația premianţilor din echipele etapei
Moldovan - Negru, Burcă, Larie (Dican), Țicu - Ișfan, Al. Crețu (Vl. Achim), Al. Ioniță - G. Iancu, L. Munteanu (Alibec), A. Ivan (Petrila)
30 de jucători străiniau fost incluși de LPF în cele 10 echipe ale etapei din acest sezon de Superligă
Echipa României la ultimul meci, cel cu Muntenegru, pierdut cu 3-0 România:
- Fl. Niță - Cr. Manea, Chiricheș, Burcă, Bancu - R. Marin (57 Olaru), M. Marin (76 N. Păun), Al. Maxim (46 Fl. Tănase) - M. Ștefănescu (57 Oct. Popescu), Pușcaș, Mihăilă (57 Sorescu).
- Rezerve: Moldovan, Târnovanu, Rațiu, Camora, Cicâldău, Ad. Rus, Hanca
Citește și alte știri de actualitate:
VIDEO Marius Croitoru propune 3 fotbaliști pentru „națională”: „E clar că merită să fie văzuți de selecționer”
Omrani devine cel mai bine plătit jucător din Liga 1! Câștigă o sumă FABULOASĂ în 10 luni
Anderlecht e FCSB de Belgia » Cum s-a reinventat formația din Bruxelles pe modelul Gigi Becali