FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Șef al ”câinilor” sau parlamentar? Marius Stan va candida la alegerile din decembrie, dar ia în calcul și postul de președinte la Dinamo

Articol de - Publicat vineri, 07 octombrie 2016 00:00

Marius Stan, 59 de ani, viitorul președinte al "câinilor"? Sau viitor parlamentar la alegerile din 11 decembrie 2016? Una dintre cele două variante se va cunoaște peste două luni.

Ionuț Negoiță a avut o întrevedere cu omul ce a condus Oțelul Galați spre câștigarea campionatului în 2011, unde au vorbit și despre fotbal, mai ales că Dinamo a fost victima arbitrajelor în ultimele etape. Stan, 59 de ani, este deschis oricăror negocieri cu Dinamo, fiind "liber de contract" acum, după ce i-a expirat mandatul de primar al Galațiului. El a mai fost dorit în 2011 de Cristi Borcea la roș-albi.

Rămâne de văzut ce-i vor furniza alegerile parlamentare, fiindcă Marius Stan va candida și are șanse mari să câștige un loc în Senat sau în Camera Deputaților. Dacă va rămâne politician, iese din discuție orice implicare a lui în fotbal. Și-atunci președinte al clubului, din iarnă, poate fi un ex-dinamovist, Florin Prunea, acum la Poli Iași.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a pus în așteptare negocierile pentru transferul lui Cisotti: „Ce rost are?”
Superliga
Gigi Becali a pus în așteptare negocierile pentru transferul lui Cisotti: „Ce rost are?”
Din altă lume! Megaorașul din China despre care nu vorbește nimeni, dar e la nivel de Shanghai și Beijing » Stadionul se încadrează în peisajul futurist
Campionate
Din altă lume! Megaorașul din China despre care nu vorbește nimeni, dar e la nivel de Shanghai și Beijing » Stadionul se încadrează în peisajul futurist
Rangers - Celtic 1-0, Old Firm Derby în a doua zi a anului » Ianis Hagi deschide scorul, Celtic are gol anulat după pauză
Campionate
Rangers - Celtic 1-0, Old Firm Derby în a doua zi a anului » Ianis Hagi deschide scorul, Celtic are gol anulat după pauză

Singura condiție ca Dan Negru să mai prezinte un Revelion: „Doar așa o fac, dar e imposibil să se mai întâmple”

CFR Cluj i-a adus atacant din Italia lui Dan Petrescu: „Îl vom prezenta după Revelion” » GSP știe numele și detaliile afacerii


Comentarii (17)
itrobert
itrobert  •  07 Octombrie 2016, 17:33

Afara cu *** pesedista din sport!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

calinescu_
calinescu_  •  07 Octombrie 2016, 16:33

ASTA MAI LIPSESTE LA DINAMO .....!!!!! A FALIMENTAT OTELUL SI ACUM VREA LA DINAMO ??????? POATE IL ADUCE SI PE CODOBAN SA IMPARTA VREO 4 MILIOANE DE EURO ...!!!!

jack_the_stripper
jack_the_stripper  •  07 Octombrie 2016, 11:41

Senator sau presedinte? Da cu banu`, nea Marius!

Vezi toate comentariile (17)
Comentează