Articol de Eduard Apostol - Publicat vineri, 01 octombrie 2010 00:00
Înainte de meci, jucătorii au primit asigurări din partea şefilor că li se va achita o bună parte din restanţe la începutul săptămînii viitoare
Cristi Borcea s-a întors din nou la butoane, cum îi place să spună, adică în conducerea clubului. Mai întîi, a ţinut o şedinţă cu Nicolae Badea şi cu Ioan Andone, a vorbit despre problemele echipei şi a promis că se va ocupa personal ca o parte importantă din restanţele salariale să fie plătite echipei la începutul săptămînii viitoare. Mai ales că şi Badea, şi Ando au făcut lobby puternic pentru a rezolva nemulţumirile din lot. "Trebuie să readucem liniştea! Eu îi dau credit lui Ando, trebuie să fim din nou puternici ca să luăm titlul", a spus Borcea.
Aseară, la invitaţia fostului preşedinte executiv, care îşi va putea recăpăta funcţia oficială într-o proximă şedinţă a Consiliului de Administraţie, jucătorii în frunte cu antrenorul au fost scoşi la cină la un restaurant din Otopeni. Borcea vrea ca astfel de întîlniri cu fotbaliştii să devină periodice, o dată la două săptămîni. Este posibil ca astăzi să li se transmită "cîinilor" că ar putea avea o primă totală de 40.000 de euro pentru o victorie cu Oţelul, asta dacă acţionarii vor găsi resursele financiare pentru intenţie.
"Avem nevoie de răbdare, de înţelegere, să fim o familie. Încercăm să onorăm cît mai corect şi la timp salariile"
Cristi Borcea către jucători
1.600 de euro a fost prima încasat de titularii lui Dinamo după victoria cu Rapid (3-2). Aceştia au fost singurii bani primiţi de jucători în acest campionat, în afara salariilor

Prinţu' are "stăpînă"!
În plin scandal sentimental, Adrian Cristea a recunoscut oficial relaţia cu Bianca Drăguşanu (foto). După ce o prezentatoare de la Taraf TV, supranumită "Fata Morgana", a declarat că a avut mai multe întîlniri amoroase cu el, dinamovistul a vrut să arate că nu are ochi decît pentru Bianca. "Prinţu'" a postat pe pagina sa de Facebook o poză cu el şi cu vedeta de la "Un show păcătos", cu explicaţia: "Nimeni nu o iubeşte mai mult decît mine". Bianca a declarat: "Dacă era după Adrian, eram de mult o femeie măritată, pentru că el are o singură stăpînă: eu!".
Invitaţie la 2 lei
Conducerea clubului a hotărît să reducă preţul tichetelor la peluze pentru partida cu Oţelul, iar un bilet costă doar 2 lei. Preţurile în celelalte zone ale stadionului rămîn neschimbate. "S-au pus aceste tarife pentru că se împlinesc 10 ani de la moartea lui Cătălin Hîldan. Meciul nu va fi de doi lei, o să vedeţi! De doi lei a fost cel de la Urziceni", a spus Andone. Pe 5 octombrie se va împlini un deceniu de la dispariţia "Unicului căpitan".
"E greu să-l ţii în braţe pe N'Doye!"
Andone a comentat situaţia lui N'Doye, acuzat că "e cu banii la zi şi face ce vrea!". "E cam greu să-l ţii în braţe pe Ousmane, are vreo 80 de kilograme! El a avut oferte în vară, chiar şi din ţară de la echipe ce erau aproape de Champions League, dar a ales Dinamo. Dacă e plătit la zi doar acţionarii pot şti, eu nu sînt contabil. Şi eu sînt plătit la zi! Ousmane e unul dintre cei mai buni jucători ai noştri, un profesionist sută la sută", a zis Ando.
Inbox:
- Garat l-a ameninţat pe Ioan Becali, trimiţîndu-i un SMS, după ce a fost criticat de fostul impresar: "Să critici jucătorii tăi, nu pe mine! Să nu mai vorbeşti despre mine cît timp vei trăi".
- Dănciulescu e afectat că nu s-a impus ca titular încă. A comentat la GSP TV: "Sînt puţin dezamăgit. Nu e cum mi-aş fi dorit eu. Dar încerc să uit de probleme, să mă concentrez doar pe muncă".
- Jucătorii vor să-i facă o surpriză lui Nicolae Badea, care îşi sărbătoreşte ziua de naştere mîine, şi să îi dedice victoria cu Oţelul.
- "Cîinii" speră să nu se mai confrunte cu probleme în atac, destul de steril, doar 3 goluri în ultimele 3 etape. "Pînă acum dădeam goluri în prostie şi ne cream multe ocazii. Cu Unirea n-am fost inspiraţi, sper să fi scăpat de probleme", a zis Ando.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor