Articol de Dan Udrea - Publicat duminica, 30 august 2009 00:00
Giuleştenii s-au umplut de penibil aseară, încasînd 3 goluri de la o nou-promovată care nu bătuse pe nimeni şi nu marcase nici un gol
Rapidul a mers cu nasul pe sus la Ploieşti, după victoria lejeră din etapa trecută, 2-0 cu Alba Iulia. Hizo a riscat şi a jucat cu două vîrfuri de careu, însă marea lui eroare a fost să-l titularizeze pe Mardare ca fundaş stînga. Totuşi, oaspeţii au început bine şi Bozovici a marcat pentru 0-1. A fost doar o păcăleală, întrucît reuşita muntenegreanului a reprezentat un cadou al lui Rohat (25). Oaspeţii puteau "închide" meciul peste alte două minute, dar lui Răduţă, scăpat singur, i s-au muiat picioarele.
Perfect pentru giuleşteni cît să li se potrivească proverbul "Pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti". Lazăr a jucat ca un începător o minge simplă şi Liviu Ganea a profitat, ajutat şi de parada de copil nevinovat a lui Straton (30). Apoi, s-a făcut 2-1, după o bijuterie a lui Alexe: reluare senzaţională din întoarcere, exact în vinclu, după o centrare a lui Strătilă.
Prahovenii au ucis meciul la 8 minute de la reluare. Stan şi Bran, pardon, Fernandes şi Mardare s-au făcut de rîs, au scăpat o minge, iar Alexe nu i-a iertat şi a securizat prima victorie a Astrei în Liga I.