FOTBAL  »  Superliga  »  ANGLIA - ROMÂNIA ÎN PLAY-OFF-UL EURO 2011

Silviu Lung Jr: "Voiam să jucăm cu Belarus sau Islanda. Măcar să avem stadionul plin cu Anglia"

Articol de GSP - Publicat vineri, 10 septembrie 2010 00:00

Portarul echipei naţionale de tineret, Silviu Lung Jr., a declarat că Anglia este cel mai puternic adversar pe care îl putea întâlni selecţionata Under 21 în barajul de calificare la CE 2011, dar a precizat că "tricolorii" îşi vor juca şansa până la capăt.

"Am căzut cu cel mai puternic adversar posibil, însă ne vom juca şansa, nu avem nimic de pierdut. O calificare în faţa Angliei ar fi de două ori mai frumoasă. Sincer, doream ca adversar Belarus sau Islanda, dar aşa au decis sorţii", a spus portarul formaţiei Universitatea Craiova.

Silviu Lung Jr. speră ca meciul cu Anglia de pe teren propriu să se dispute cu stadionul plin, indiferent de oraşul în care va fi programat. "Este bine că jucăm în Anglia primul meci. Încă nu s-a decis unde se va juca pe teren propriu, dar sperăm să jucăm cu stadionul plin indiferent de oraş. Mi-aş dori să se joace la Craiova, dar acest lucru nu ţine de noi, jucătorii", a adăugat Silviu Lung Jr.

Mediafax

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (10)
becks1985
becks1985  •  10 Septembrie 2010, 22:50

la botosani sau in orice alta parte importanr este sa castige,,,,,lucru cam greu de realizat dar nu imposibil....hai romania U 21,nu nationala lu cercelatu,florescu,bilasco,cocis,radoi si mai sant,,,,

mpanciuc
mpanciuc  •  10 Septembrie 2010, 20:13

Va asteptam la Botosani unde vor fi cel putin 12000 de spectatori.Primaria va monta scune si la cealalta peluza si va fi un meci pe viata si pe moarte.La Botosani sunt toate conditiile: gazon impecabil,public numeros si generos cu tinerii nostri,cazarea la hotel super.

manndinho
manndinho  •  10 Septembrie 2010, 18:34

Sigur ca la Botosani e cel mai bine. vor fi cel putin 8000 de suporteri. bine a spus cel de mai jos. public civilizat.

Vezi toate comentariile (10)
Comentează