FOTBAL  »  Superliga  »  STRATEGIE

Sistem de criză

Arpad Paszkany
Arpad Paszkany

Articol de GSP - Publicat marti, 28 iulie 2009 00:00

Paszkany a modificat modul de acordare a primelor de joc, urmînd să plătească doar jumătate din cuantumul lor pînă la Crăciun

Arpad Paszkany a elaborat un sistem de premiere de criză, stimulativ însă pentru jucătorii săi. Astfel, fotbaliştii nu vor încasa decît jumătate din prime, imediat după partide, urmînd ca restul banilor să le intre în conturi la finalul turului, dacă echipa se va clasa pe primul loc. În caz contrar, sumele se vor reporta pentru vara viitoare, dar tot cu condiţia ca CFR să ocupe fotoliul de lider. Prima de obiectiv, cîştigarea campionatului, va fi de 50.000 de euro.

Măsura e una fără precedent pentru gruparea din Gruia, dar anticipată de unele decizii ale conducerii în sezonul trecut, cînd s-au oferit prime la pachet chiar şi pentru patru partide. Paszkany e convins că, astfel, jucătorii săi nu-şi vor permite să se menajeze mai ales în faţa adversarilor mai slab cotaţi. "Le-am spus băieţilor că meciul din prima etapă e mai important decît Supercupa. Mă bucur că am cîştigat şi acest trofeu, e important şi pentru moral, fiindcă ne aşteaptă un început greu de campionat. Supercupa a fost pentru palmares, dar sîmbătă jucăm pe puncte şi pentru un nou titlu de campioni", a spus Paszkany.

Citește și:

Rafael van der Vaart, dialog cu GSP: „România? Mai bine întâlneam Spania sau Germania” » „Tricolorul” care l-a impresionat
Nationala

Anunț MAJOR din partea FRF! România primește un număr INFIM de bilete la meciul cu Olanda » Cine are prioritate la achiziționare + prețuri

Becali, atac indirect la echipa de la care a transferat jucătorul: „Nu s-a mai antrenat așa, a făcut febră” + Fotbalistul care l-a cucerit: „Nici Mbappe nu-l scoate din echipă!”
Superliga
Becali, atac indirect la echipa de la care a transferat jucătorul: „Nu s-a mai antrenat așa, a făcut febră” + Fotbalistul care l-a cucerit: „Nici Mbappe nu-l scoate din echipă!”

Rafael van der Vaart, dialog cu GSP: „România? Mai bine întâlneam Spania sau Germania” » „Tricolorul” care l-a impresionat

Programul complet al optimilor de finală de la Euro 2024 » Când se joacă România - Olanda

Comentarii (6)
 •  28 Iulie 2009, 12:37

Haa, si va veni la putere PNG-ul sau PRM-ul :)))) Daca asta e escroc, ce sa mai zic de altii care la 25 de ani mulgeau oaia iar acum au miliarde de euro fara 1 an in campul muncii. Bravo Cluj!!!

 •  28 Iulie 2009, 12:17

Gunoiul asta va cadea atunci cand cade si PDL-ul !atunci vor retrograda si franarii ! astept de mult ziua aceea !va veni curand 1

 •  28 Iulie 2009, 11:22
Postat de pe 28 Iulie 2009, 10:48

Cine e de fapt acest escroc-Paszkany?Poate cineva sa ma lamureasca si pe mine?...

Daca nu stii cine e... cum de e escroc? Au spus altii?

Vezi toate comentariile (6)
Comentează