Articol de GSP - Publicat miercuri, 28 septembrie 2016 10:08
Astra a ajuns într-o situaţie dramatică: la meciul cu Poli Iaşi, jucătorii şi cei din staff au fost nevoiţi să stea pe bancă îmbrăcaţi numai cu treninguri, în ciuda frigului, fiindcă nu s-au găsit bani pentru a se cumpăra gecile de toamnă-iarnă.
Pe Astra a prins-o frigul fără echipament de iarnă! Campioana a schimbat sponsorul tehnic față de sezonul trecut, Joma în loc de Puma. Și clubul nu a avut bani să plătească pentru geci de la Joma!
Șumudică și jucătorii lui au rămas cu treninguri, articolele cele mai groase. Nu au putut să îmbrace gecile de anul trecut, ca să nu se trezească dați în judecată de sponsorul actual.
Fotbaliştii care au fost rezervă au luat loc pe bancă şi, cum luni seară a fost destul de răcoare la Giurgiu, mulţi dintre ei au îndurat frigul fiindcă aveau pe deasupra tricoului de joc numai o bluză de trening.
10 grade
au fost în Giurgiu pe parcursul reprizei secunde la meciul Astra - Poli Iași, de luni seară