FOTBAL  »  Superliga  »  ROMÂNIA SUB ZĂPADĂ

Şoferul autocarului campioanei a rămas blocat în drumul spre Galaţi: ”Am crezut că mor în zăpadă!”

Ieri, autocarul era în parcarea de la stadionul Naţional Arena // Foto: Andrei Crăiţoiu +2   FOTO
Ieri, autocarul era în parcarea de la stadionul Naţional Arena // Foto: Andrei Crăiţoiu

Articol de , - Publicat sambata, 28 ianuarie 2012 00:00 / Actualizat sambata, 28 ianuarie 2012 09:07

Gabi Cîşleanu a condus autocarul Oţelului la aeroport, miercuri seară, şi a revenit în Bucureşti vineri dimineaţă, după o zi petrecută pe drumuri, în care s-a apărat de frig cu pături şi cu picioarele izolate în pungi


Oţelul a decolat miercuri seara spre Cipru, în jurul orei 19:00, iar autocarul care-i lăsase pe jucători la aeroport a pornit imediat spre Galaţi. A ajuns acasă abia aseară! Ieri după-amiază, maşina era parcată la Naţional Arena. Şoferul, Gabriel Cîşleanu, stătea cu uşa din faţă deschisă şi i se părea cald, deşi afară ningea şi era zăpadă peste tot în jur: "Ce, ăsta e ger? Prin ce am trecut miercuri noapte... Am zis că mor, nu alta! Dar acum mi-am revenit deja, că-mi dau seama că am scăpat dintr-un chin groaznic!".

Şi a povestit cum a rămas blocat din cauza zăpezii, cînd nu mai avea mult pînă acasă: "De la Buzău spre Galaţi, nu s-a mai putut circula, deşi înainte să ajung acolo existau maşini de Poliţie care-mi făceau semne să-i dau înainte, că se poate. Mi-am petrecut noaptea în autocar. Se făcuse frig rău în maşină şi m-am înfofolit cu două pături, mi-am pus nişte pungi în picioare, că aveam doar nişte adidaşi. Doar nu mă gîndisem că-mi petrec noaptea în maşină, printre nămeţi! Am izolat pungile cu nişte faşe lăsate de jucători prin maşină, cu leucoplast. Eram conştient că exista pericolul să îngheţ de-a binelea şi hainele pe care le-aveam pe mine, adică un trening şi o geacă, nu-mi erau suficiente".

Două tiruri blocate făcuseră circulaţia imposibilă pentru un autocar, "stăteau de-a curmezişul şi doar maşinile mici se strecurau şi continuau drumul spre Galaţi". Dîndu-şi seama că n-are cum să înainteze, Gabi Cîşleanu a făcut cale întoarsă spre Bucureşti, unde a ajuns abia vineri dimineaţă! Şi de unde a reluat drumul spre casă după prînz.

-15 grade Celsius s-au înregistrat miercuri noapte, cînd şoferul Oţelului a rămas blocat pe drumul dintre Bucureşti şi Galaţi

"Îi mulţumesc lui Dumnezeu că s-a terminat aşa şi că am avut inspiraţia să mă folosesc de pături şi de tot ce-am mai găsit prin maşină"
Gabi Cîşleanu, şoferul autocarului Oţelului

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Nicolae Stanciu nu s-a prezentat la reunirea lotului » Ce urmează pentru căpitanul României
Stranieri
Nicolae Stanciu nu s-a prezentat la reunirea lotului » Ce urmează pentru căpitanul României
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Riscuri zero » Artificiul financiar ingenios prin care Dan Șucu a intrat în afacerea Genoa: cum s-a făcut, de fapt, tranzacția
Campionate
Riscuri zero » Artificiul financiar ingenios prin care Dan Șucu a intrat în afacerea Genoa: cum s-a făcut, de fapt, tranzacția

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (3)
new_philips
new_philips  •  28 Ianuarie 2012, 17:10

mhm...ciudat.eu stau pe Bd Camil Ressu si l-am avzut trecand pe bulevard joi seara pe la ora 19, si era gol.chiar ma intrebam ce cauta...

becks__
becks__  •  28 Ianuarie 2012, 15:41

Acum o ora am vazut autocarul trecand prin Braila,spre Galati,deci abia acum a ajuns ..

blueboys
blueboys  •  28 Ianuarie 2012, 13:52

Cel cu primul comentariu ... Daca tu reusesti sa dezapezesti un drum in plin viscol , esti cel mai tare . Da , altii dezapezesc drumuri cu 10 m de zapada , dar atunci cand nu e viscol .

Vezi toate comentariile (3)
Comentează