FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - ASTRA 2-4

Spulberaţi

Articol de - Publicat duminica, 05 iulie 2009 00:00

"Cîinii" au fost complet depăşiţi ieri, în primul amical al sezonului. Fotbaliştii au părut nervoşi, obosiţi şi fără nici o idee de joc

Roş-albii nu se regăsesc după dezastrul din finalul campionatului. Şi au pierdut clar primul meci de verificare al sezonului, cu Astra (2-4), deşi "cîinii" au aliniat o formaţie apropiată de cea standard. Accesul presei şi al fanilor la partidă a fost interzis, dar fotbaliştii şi alte persoane prezente la joc au reconstituit pentru gsp atmosfera.

1. "Există scuza că sîntem obosiţi. De o săptămînă ne antrenăm de două ori pe zi cîte 130-140 de minute pe şedinţă. Inevitabil se acumulează nervi, stres, oboseală. Aşa s-a ajuns şi la cîteva încăierări cu adversarii", au explicat elevii lui Bonetti.

2. "N-am jucat nimic, ăsta e adevărul! Am vrut să evoluăm ca Urziceniul, să stăm bine la noi în teren şi să pornim vijelios pe atac. Cam ce voia şi Zenga de la noi. Am zis să nu le dăm culoare spre poarta noastră. Numai că au avut vreo 10 ocazii mari!", au mărturisit fotbaliştii.

3. "Atmosfera la echipă este urîtă. Nervi, reproşuri, supărare, şi pe teren, şi-n afara lui. Nimeni nu arată înţelegere, iar şefii ne ceartă permanent. După atmosferă, se creează impresia că jucătorii nu-şi mai dau interesul!", au declarat cei prezenţi la Săftica. Rohat, fundaşul Astrei, a completat: "Dinamo n-a arătat aşa cum ar trebui să fie o formaţie de talia ei. Se vedea că jucătorii erau încă afectaţi de pierderea titlului, nu erau deloc în apele lor".

4. "Apărarea a greşit copilăreşte, dar nici ceilalţi jucători nu pot fi scuzaţi întrucît nu fac faza defensivă, îi uită Dumnezeu în jumătatea adversă. Există o ruptură la echipă şi se pare că nu e vorba doar de un simplu amical", au mai opinat jucătorii.

"Copiii" au salvat onoarea
Al doilea amical cu Astra a fost dominat de roş-albi. "Faze spectacol, devieri, deposedări în forţă, contraatacuri, meciul a fost la discreţia noastră. «Copiii» sau «cei de la a doua» şi-au făcut treaba, altă atitudine, au salvat ziua", au afirmat cei care au asistat la meciuri. O singură problemă. Autorul golului, Cornel Predescu, a făcut întindere la dreptul şi va lipsi o săptămînă de la antrenamente.

Dolha în pericol!
Recidivă a accidentării la coapsa dreaptă. Cu asta s-a ales Dolha acum cîteva zile, motiv pentru care va rata o săptămînă de antrenamente. Roş-albii se tem ca problema să nu se agraveze. "Ar fi groaznic şi dureros să-l pierdem şi pe Ema după Lobby, mai ales că Dolha este sufletist şi se pregăteşte exemplar, chiar şi în plus", au mărturisit coechipierii portarului. Claudiu Niculescu n-a jucat ieri din cauza unor dureri la călcîi.

Ştefan Ciobanu, atacant Astra
"Cu o zi înainte am avut «pante», eram obosiţi morţi, dar ne-am ambiţionat. Jucam cu Dinamo, era lume pe acolo, am vrut şi noi să arătăm ceva fotbal. Jucătorii de la Dinamo erau frustraţi, e nasol să iei 4 goluri de la o echipă mai slab cotată"

Cristi Borcea, preşedinte executiv Dinamo
"Băieţii au fost şi obosiţi după atîtea antrenamente, sper ca ăsta să fie motivul eşecului. Încă sînt marcaţi de eşecul din sezonul trecut, totuşi ei sînt principalii vinovaţi de ceea ce se întîmplă acum"

"Cîinii" au fost complet depăşiţi ieri, în primul amical al sezonului. Fotbaliştii au părut nervoşi, obosiţi şi fără nici o idee de joc

Roş-albii nu se regăsesc după dezastrul din finalul campionatului. Şi au pierdut clar primul meci de verificare al sezonului, cu Astra (2-4), deşi "cîinii" au aliniat o formaţie apropiată de cea standard. Accesul presei şi al fanilor la partidă a fost interzis, dar fotbaliştii şi alte persoane prezente la joc au reconstituit pentru gsp atmosfera.

1. "Există scuza că sîntem obosiţi. De o săptămînă ne antrenăm de două ori pe zi cîte 130-140 de minute pe şedinţă. Inevitabil se acumulează nervi, stres, oboseală. Aşa s-a ajuns şi la cîteva încăierări cu adversarii", au explicat elevii lui Bonetti.

2. "N-am jucat nimic, ăsta e adevărul! Am vrut să evoluăm ca Urziceniul, să stăm bine la noi în teren şi să pornim vijelios pe atac. Cam ce voia şi Zenga de la noi. Am zis să nu le dăm culoare spre poarta noastră. Numai că au avut vreo 10 ocazii mari!", au mărturisit fotbaliştii.

3. "Atmosfera la echipă este urîtă. Nervi, reproşuri, supărare, şi pe teren, şi-n afara lui. Nimeni nu arată înţelegere, iar şefii ne ceartă permanent. După atmosferă, se creează impresia că jucătorii nu-şi mai dau interesul!", au declarat cei prezenţi la Săftica. Rohat, fundaşul Astrei, a completat: " Dinamo n-a arătat aşa cum ar trebui să fie o formaţie de talia ei. Se vedea că jucătorii erau încă afectaţi de pierderea titlului, nu erau deloc în apele lor".

4. "Apărarea a greşit copilăreşte, dar nici ceilalţi jucători nu pot fi scuzaţi întrucît nu fac faza defensivă, îi uită Dumnezeu în jumătatea adversă. Există o ruptură la echipă şi se pare că nu e vorba doar de un simplu amical", au mai opinat jucătorii.

"Copiii" au salvat onoarea
Al doilea amical cu Astra a fost dominat de roş-albi. "Faze spectacol, devieri, deposedări în forţă, contraatacuri, meciul a fost la discreţia noastră. «Copiii» sau «cei de la a doua» şi-au făcut treaba, altă atitudine, au salvat ziua", au afirmat cei care au asistat la meciuri. O singură problemă. Autorul golului, Cornel Predescu, a făcut întindere la dreptul şi va lipsi o săptămînă de la antrenamente.

Dolha în pericol!
Recidivă a accidentării la coapsa dreaptă. Cu asta s-a ales Dolha acum cîteva zile, motiv pentru care va rata o săptămînă de antrenamente. Roş-albii se tem ca problema să nu se agraveze. "Ar fi groaznic şi dureros să-l pierdem şi pe Ema după Lobby, mai ales că Dolha este sufletist şi se pregăteşte exemplar, chiar şi în plus", au mărturisit coechipierii portarului. Claudiu Niculescu n-a jucat ieri din cauza unor dureri la călcîi.

Ştefan Ciobanu, atacant Astra
"Cu o zi înainte am avut «pante», eram obosiţi morţi, dar ne-am ambiţionat. Jucam cu Dinamo, era lume pe acolo, am vrut şi noi să arătăm ceva fotbal. Jucătorii de la Dinamo erau frustraţi, e nasol să iei 4 goluri de la o echipă mai slab cotată"

Cristi Borcea, preşedinte executiv Dinamo
"Băieţii au fost şi obosiţi după atîtea antrenamente, sper ca ăsta să fie motivul eşecului. Încă sînt marcaţi de eşecul din sezonul trecut, totuşi ei sînt principalii vinovaţi de ceea ce se întîmplă acum"

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
Special

Un SINGUR transfer pentru Șumudică în mercato de iarnă! Rapid a făcut anunțul: „El și doar el!” » Toate detaliile afacerii
Superliga

„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”
Box

„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul

Comentarii (22)
 •  05 Iulie 2009, 15:28

Tot felul de analfabeti, care n-au treaba cu Dinamo, isi freaca miinile de bucurie ca Dinamo a pierdut un joc de pregatire. Nu ca am fi asteptat altceva -asa e RO- dar cind echipa are rezultate plingeti in colturile voastre intunecoase. Daca asta e singura voastra bucurie, veniti si scrieti mai departe, ca e vai de voi, ce viata aveti! Mai primiti inca ajutor social?

mich
mich  •  05 Iulie 2009, 13:20

Nu tin cu Dinamo. Dar mi-e sila de ziaristii de la gsp. Daca ar fi pierdut Steaua in locul lui Dinamo, sigur nu mai puneau titlul "Spulberati". In schimb ar fi zis ca steaua nu ar fi jucat pentru scor, sau ca arbitrajul le-a luat puncte etc. gsp press, sunteti jalnici.

skrilla
skrilla  •  05 Iulie 2009, 11:56
Postat de pe 05 Iulie 2009, 08:23

normal,fara albitrii de casa, mai si pierzi meciurii.

arbitru

Vezi toate comentariile (22)
Comentează