FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA // CORESPONDENŢĂ DIN OLIVA NOVA

Srgian Luchin nu înţelege de ce suporterii Stelei nu au fost alături de echipă în toamnă: "Fanii noştri au devenit prea exigenţi"

Articol de - Publicat miercuri, 14 ianuarie 2015 00:00 / Actualizat marti, 13 ianuarie 2015 21:31

Srgian Luchin nu înţelege de ce suporterii Stelei nu au fost alături de echipă în toamnă, explică de ce nu ar accepta să plece în ţările arabe şi îşi dezvăluie obiectivele pentru 2015.

- Srgian, care sînt primele impresii din acest cantonament?
- Am început destul de tare din prima, antrenamentele sînt grele, dar deja ne-am acomodat. E o perioadă de încărcare, lucrăm mult la capitolul fizic. Chiar dacă avem şi aici, în Spania, programate două meciuri amicale, cred că în Turcia vom lucra tehnico-tactic. Acum, domnul Gâlcă ne mai păcăleşte doar cu mingea. E clar că toate şedinţele de pregătire sînt fizice, de acumulare, dar cînd alergi după balon parcă nu simţi asta. Trece altfel timpul.

- Care e atmosfera în lot?
- E foarte bună, toţi am venit proaspeţi, cu dorinţă de antrenamente. Avem toate ingredientele să facem o treabă bună, să avem un retur reuşit.

"E urît să fim peticiţi, vrem o siglă"

- Cum ţi se pare Rareş Enceanu, singura noutate din lot de pînă acum?
- E un băiat foarte liniştit, cu mult bun-simţ. Am încercat toţi să-l ajutăm, să se integreze cît mai repede. E un jucător valoros şi cred că o să ne ajute mult.

- Consideri că Alexandru Creţu de la Iaşi ar fi o achiziţie bună?
- Să vedem dacă se concretizează, dar şi el este un fotbalist cu calităţi pe care eu l-am remarcat în turul campionatului.

- Ţi se pare ciudat să te antrenezi în tricouri fără siglă?
- Este foarte urît ce se întîmplă, sîntem peticiţi peste tot. Din păcate, apar probleme care nu fac cinste fotbalului românesc. La noi sînt din ce în ce mai multe formaţii care n-au linişte. Nu mă aşteptam vreodată ca noi să ajungem în situaţia asta.

"Eu n-aş fi plecat în ţările arabe"

- Te-a surprins decizia lui Sînmărtean şi Szukala de a pleca în ţările arabe?
- Nu. Din ce am înţeles, pentru ei va fi foarte bine acolo. Au ales să plece pentru binele lor şi al familiilor lor.

- Tu ai fi plecat?
- Acum, la vîrsta mea, nu m-aş fi dus. Dar, peste un an sau doi aş fi procedat la fel.

- Vezi plecarea lui Szukala ca pe o şansă de a te impune ca titular?
- Da, pot să spun şi aşa. Depinde însă în primul rînd de mine. Şi în vară, cînd am venit, am început bine, apoi am avut acea accidentare şi mi-a fost greu să revin. Important e să fim toţi apţi pentru ca antrenorul să aibă de unde alege.

"Încă nu sîntem campioni"

- Crezi că sînteţi deja campioni? Vă mai poate prinde cineva?
- Dacă ne considerăm dinainte campioni vom avea de pierdut în retur. Trebuie să rămînem concentraţi şi să începem foarte bine returul. Astra şi Petrolul pot emite pretenţii. De asemenea, mai e şi CFR-ul, chiar dacă are probleme financiare. La Dinamo nu ştiu ce s-a întîmplat. Am stat o lună de zile în vacanţă şi nu m-am uitat la nici o ştire. Habar n-am ce e acolo şi nici nu mă interesează.

- Care e cel mai mare regret al tău din anul 2014?
- Faptul că n-am ajuns în Liga Campionilor, mi-ar fi plăcut să joc în acea competiţie. Am avut şi ghinion, n-am fost concentraţi cum ar fi trebuit. Am învăţat multe din eliminarea suferită în faţa lui Ludogoreţ.

- Fanii v-au taxat şi ei, nu prea au venit la meciuri după ce aţi ratat grupele Ligii Campionilor.
- Aşa este, eu sper să revină alături de noi. Suporterii Stelei sînt oarecum exigenţi, pretenţioşi. Nu au venit la meciuri poate pentru că am avut adversari în Europa mai modeşti, fără jucători de calibrul celor din Champions League. Poate că acesta a fost motivul. În schimb, nu le înţeleg decizia în campionat. Acolo am fost mereu pe primul loc, detaşat, însă n-am avut un număr mare de susţinători.

- Cum ar arăta un 2015 perfect?
- Ar fi un lucru minunat să cîştig trei trofee cu Steaua în primul meu sezon, dar cel mai important este titlul. În plus, îmi doresc o calificare la turneul final cu echipa naţională.

"Sînmărtean şi Szukala sînt fotbalişti importanţi şi le vom simţi lipsa, însă Steaua s-a mai despărţit şi de alţi jucători importanţi şi s-a descurcat" (Srgian Luchin)

Citește și:

România și-a aflat adversara din optimile Euro 2024 » Eșecul Portugaliei cu Georgia ne scoate în față un COLOS! Când e programat meciul
Nationala
România și-a aflat adversara din optimile Euro 2024 » Eșecul Portugaliei cu Georgia ne scoate în față un COLOS! Când e programat meciul
Notele GSP după meciul unei generații: „Ciudat să vedem decarul în bandă, dar Iordănescu a simțit bine!”
Nationala
Notele GSP după meciul unei generații: „Ciudat să vedem decarul în bandă, dar Iordănescu a simțit bine!”
Gică Hagi, exuberant după calificarea României în optimi la Euro 2024: „Cred că e posibil orice acum”
Nationala
Gică Hagi, exuberant după calificarea României în optimi la Euro 2024: „Cred că e posibil orice acum”

Dan Șucu nu se oprește! Transfer la Rapid direct de la naționala României, în ziua meciului decisiv cu Slovacia

L'Equipe, reacție incredibilă despre România, posibila adversară a Franței la Euro: „Implacabilă, să se neutralizeze reciproc”


Comentarii (5)
dinamir
dinamir  •  14 Ianuarie 2015, 15:59
Postat de superstar23 pe 14 Ianuarie 2015, 10:34

Mai vindeti Pepsi prin tribunele stadionului ? Cand e urmatorul miting pentru sustinerea lui Ponta, aplaudacilor ?

Nu cumva v-ati dus cu jalba in protap la Ponta poate va rezolva cu armata.Ssst suporter fara echipa.FCSB nu te reprezinta,nu va reprezinta.FCSB(fotbal club stana becali)

zidane92
zidane92  •  14 Ianuarie 2015, 15:58
Postat de superstar23 pe 14 Ianuarie 2015, 10:34

Mai vindeti Pepsi prin tribunele stadionului ? Cand e urmatorul miting pentru sustinerea lui Ponta, aplaudacilor ?

Eu de n ori in timpul campaniei electorale,in discutiile de pe forum am spus clar si raspicat ca sunt anti ponta si ca as face orice sa nu iasa,sustinandu-l pe Johannis! Eu o sa fiu tolerant,nu o sa te fac prost dar te pun pe tine sa iti faci autocritica : Tinand cont de parerile expuse anterior si rezumate mai sus in comentariu cum te-ai caracteriza tu pe tine insuti cand vii cu argumentul "cand e urmatorul miting pro-ponta saraciilor sau ce-ai zis acolo"?

polistul68
polistul68  •  14 Ianuarie 2015, 14:32

Amice, un om lucid isi coreleaza pretentiile cu posibilitatile..daca Jiji vinde pe banda rulanta orice jucator care are oferta de afara..si aduce jucatori la juma de pret..ce ai vrea ? Pune echipa Ferrari, sa participe cu un motor de Logan, sa vedem....trebuie sa-l hulim pe pilot ? Asta faceti voi acuma, i huliti pe cei care INCEARCA, atit cit pot ei, sa tina sus steagul Stelei... daca ciobanasul nu baga bani, ce pretentii ai ? P.S. Sa sti ca si Luchin a facut egal cu Ajax, si Luchin a scos-o pe Sahtior, si Luchin a facut egal cu Andrlecht.....pe cind era la Poli. Dar Poli nu mai e....de eprformantele cin UCL, mai bine nu amintim.oricum, viitorul nu e roz nici la voi.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează