FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA - CEAHLĂUL, SÎMBĂTĂ, 20:30, ANTENA 1 ŞI LIVEVIDEO PE GSP.RO

Steaua nu poate conta pe PEPE 3 săptămîni! Pepe Moreno va purta numărul 22 la Steaua: "Nu vreau să dezamăgesc fanii!"

Pepe Moreno, Moreno, Steaua
Pepe Moreno, Moreno, Steaua

Articol de - Publicat miercuri, 17 februarie 2010 00:00

Stoichiţă nu-l va putea avea la dispoziţie pe atacantul columbian mai devreme de jumătatea lunii martie. Din cauza faptului că e nepregătit fizic, sud-americanul nu va intra în calcule pentru primele 3-4 etape, "Lippi" sperînd să-l poată folosi măcar la derby-ul cu Dinamo

Stoichiţă nu va avea dublură pentru Kapetanos decît pe hîrtie, deşi l-a transferat pe Pepe Moreno săptămîna trecută. Antrenorul nu va avea cum să-l folosească pe columbian în următoarele 3 săptămîni. El va efectua doar alergări vreme de 7-10 zile, după care va putea intra treptat la şedinţele de pregătire alături de colegi, însă nu şi la meciuri mai devreme de jumătatea lui martie, întrucît e nepregătit fizic.

Din acest motiv, Pepe va rata sigur primele 3 meciuri, în care sînt şi două partide-cheie, cu CFR şi Unirea Urziceni, ambele în deplasare. Stoichiţă speră să-l poată trece pe foaia de 18 măcar la derby-ul cu Dinamo, programat peste fix o lună, pe 17 martie. Tocmai de aceea, "Lippi" i-a făcut un program dur de pregătire şi l-a lăsat pe "mîna" preparatorului Horea Codorean, care îl va supune zilnic unor şedinţe solicitante, prima fiind ieri dimineaţă.

Un argument că Pepe e total nepregătit fizic e faptul că nu a fost lăsat de staff-ul tehnic al primei echipe să evolueze în amicalul Steaua 2 - Dunărea Giurgiu, care se va juca astăzi în Ghencea. Deşi a fost solicitat pentru a evolua măcar 20-30 de minute la echipa a doua, Stoichiţă a decis: "Nu, pentru că n-are nici un fel de pregătire".

INTERVIU » "Trag tare să revin cît mai repede"
Pepe spune că adaptarea va fi mai grea şi din cauza temperaturilor scăzute din Bucureşti

- Pepe, ai făcut deja primul antrenament cu preparatorul fizic al Stelei. Greu sau uşor?

- Foarte greu, dar ştiam că aşa va fi. Eu vin după o perioadă destul de lungă în care nu am făcut antrenamente serioase şi e normal să se simtă acest lucru.

- Şi ce urmează?
- Voi trage foarte tare pentru a ajunge la o formă foarte bună din punct de vedere fizic şi să-i demonstrez antrenorului că merit şi că pot să joc.

- Ţi-e greu şi pentru faptul că e mai frig aici decît la tine, în Columbia?
- Clar! Ştiam că aici este foarte frig în această perioadă, însă a trecut un an şi jumătate de cînd am plecat şi e normal acum să resimt din plin temperaturile foarte scăzute. Sînt conştient că frigul de afară îmi va crea dificultăţi şi că va face adaptarea mai grea, dar datoria mea e să strîng din dinţi şi să mă antrenez aşa cum trebuie.

20 de grade e diferenţa de temperatură pe care a resimţit-o Pepe în ultimele zile: a plecat de la 22 de grade, cîte au fost zilele trecute la Bogota, şi ieri a făcut antrenament la doar două grade

3 kilograme are Pepe  peste greutatea sa optimă

Ce meciuri va rata Pepe
Data    Partida
20 februarie    Steaua - Ceahlăul
27 februarie    CFR - Steaua
6 martie        Urziceni - Steaua
13 martie    Steaua - Oţelul

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Nationala
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Nationala
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează