FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Steliano Filip nu se gîndește încă la un transfer afară: “Plec după ce ies campion cu Dinamo!”

Steliano Filip a trecut de Sărbători de la statutul de “cîine” roșu la cel de “ursuleț” roșu
Steliano Filip a trecut de Sărbători de la statutul de “cîine” roșu la cel de “ursuleț” roșu

Articol de - Publicat miercuri, 30 decembrie 2015 00:00

Filip nu se gîndește încă la un transfer în străinătate și anunță că echipa din Ștefan cel Mare țintește cîștigarea campionatului, a Cupei României și a Cupei Ligii.

Fundașul stînga Steliano Filip a fost revelaţia lui Dinamo în acest sezon. Titular de bază al “cîinilor”, Steliano a debutat în 2015 la echipa naţională, cu Italia.

- Steliano, care este cea mai mare realizare a ta din 2015?
- Fără discuție, faptul că am debutat la echipa națională, un debut frumos, mai ales că ne-am calificat la Euro.

- Crezi că vei fi convocat și la turneul final?
- Asta este cel mai important pentru mine. Contează foarte mult să fiu sănătos, dacă nu mă voi accidenta, sînt sigur că voi fi prezent la Euro pentru că mi-am setat acest obiectiv și din 2016 vreau să cresc și mai mult decît am făcut-o pînă acum. E important să nu stagnez.

- Care a fost cel mai bun meci al tău din 2015?
- Nu știu, am jucat foarte bine în multe jocuri (rîde)

“Nu e timpul să mă transfer încă”

- Dar cel mai slab?
- Toate meciurile în care am pierdut puncte!

- Ați început sezonul cu obiectiv calificarea în play-off și clasarea pe podium. Acum sperați la mai mult?
- În acest moment pot spune că Dinamo se gîndește serios la cîștigarea campionatului, a Cupei României și a Cupei Ligii. Sîntem un grup foarte unit, jucători cu valoare individuală foarte ridicată și, nu în ultimul rînd, avem poate cel mai bun tehnician din Liga 1.

- Mai multe cluburi din străinătate au început să se intereseze de tine. Te gîndești la un transfer?
- Am să plec după ce voi fi campion cu Dinamo! Mai am trofee de cîștigat, de bătut FCSB de cîteva ori, la asta mă gîndesc acum. Am doar 21 de ani, e timp pentru transferuri. Amendă pentru sarmale

- Sărbătorile cum le-ai petrecut?
- De Crăciun am stat cu familia, iar de Revelion voi petrece la munte cu colegii Cosmin Matei, Gavrilă, Marc, cu Bogdan Stancu de la Genclerbirligi și desigur cu iubitele noastre.

- Cu kilogramele cum stai, ți-au plăcut sarmalele?
- (rîde) Mi-au plăcut, da. Cred că o să plătesc o mică amendă, dar nimic serios, pentru că eu dau foarte repede jos ce pun.

"Le transmit fanilor dinamoviști multă sănătate, un an nou fericit și îi rog să fie alături de noi ca și pînă acum, pentru că în 2016 îi vom face și mai fericiți"
Steliano Filip, Dinamo

"Nu pot descrie în cuvinte ce ar însemna pentru mine să cîștig trei trofee cu Dinamo în acest sezon" Steliano Filip, Dinamo

2 goluriși 2 pase decisive în 18 meciuri a izbutit Filip în acest sezon de Liga 1

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Marele Shaquille O'Neal, implicat în controversa momentului în SUA » Totul a plecat de la o fotografie „scăpată” pe internet
Stiri extrasport
Marele Shaquille O'Neal, implicat în controversa momentului în SUA » Totul a plecat de la o fotografie „scăpată” pe internet
Patronul milionar care merge cu metroul în București: „Fac socoteala, ies mult mai ieftin!”
Superliga
Patronul milionar care merge cu metroul în București: „Fac socoteala, ies mult mai ieftin!”
Danezul care a venit să joace la Dinamo a rămas surprins de București: „Asta am făcut în prima zi” + Cum s-a trezit cu 50 de cenți în cont
Superliga
Danezul care a venit să joace la Dinamo a rămas surprins de București: „Asta am făcut în prima zi” + Cum s-a trezit cu 50 de cenți în cont

Campionul mondial și european, suspendat pentru că a făcut semnul crucii la Jocurile Olimpice de la Paris: „Dumnezeu mi-a dat totul! Nu voi schimba nimic”

Între timp, în România: bazin semiolimpic inaugurat într-un sat fără canalizare » „Mobilizez babele de prin jurul meu și ne ducem împreună”


Comentarii (26)
craiovenis
craiovenis  •  30 Decembrie 2015, 20:56

In cazul acesta vei ramane caine pana la ... pensie!

neaga1900
neaga1900  •  30 Decembrie 2015, 20:05

In acest caz vei iesi la pensie de la FC Rusinea!

dankressman.1.1.1..
dankressman.1.1.1..  •  30 Decembrie 2015, 18:03

Altul:):):):):):)Lasati-i pe Labusi sa se pregateasca de Liga Campionilor! Asta e slab si pentru Albania!

Vezi toate comentariile (26)
Comentează