Articol de Cătălin Popescu - Publicat joi, 25 iunie 2015 18:56
Sulley Muniru și Alexandru Tudorie au de tras pentru a-i ajunge din urmă pe ceilalți steliști. Chiar dacă nu au carențe fizice, achizițiile Stelei care în Austria au efectuat primele antrenamente sub comanda lui Rădoi nu cunosc încă prea bine exercițiile pe care preparatorii fizici le dictează fotbaliștilor.
Din acest motiv, nou-veniţii nici nu au lucrat la o intensitate la fel de mare cu cea a colegilor lor, pierzînd timp, aceștia uitîndu-se în stînga și în dreapta pentru a observa cum realizează mișcările ceilalți jucători.
Preparatorul Ciprian Prună a mers de mai multe ori la ei pentru a le explica și pentru a-i încuraja. Cu toate acestea, amîndoi au părut epuizați la fnalul celor trei serii de exerciții. În schimb, puștiul Mihalcea, cealaltă noutate a verii, care s-a pregătit cu Steaua și în cantonamentul de la Săcele, s-a acomodat și lucrează perfect.
De asemenea, secundul Nicolae Dică, care a tras cot la cot cu jucătorii, s-a obișnuit cu benzile elastice. În vara trecută, cînd a făcut cunoștință cu ele, la prima încercare a fost nevoit să renunțe pentru că nu a reușit să execute mișcările respectiv într-un mod corespunzător.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor