Articol de Eduard Apostol - Publicat sambata, 03 octombrie 2015 20:23
Înainte de startul partidei, jucătorii Astrei au emoționat prin a duce și depune în fața peluzei Cătălin Hîldan un banner pe care era scris: "Odihnește-te în pace, Căpitane!".
Galeria dinamovistă i-a aplaudat pe oaspeți, care și ei au replicat la fel. Și Marius Șumudică a venit în zona peluzei și i-a aplaudat pe cei din galerie, chiar dacă s-a recomandat mereu rapidist pe viață.
Antrenorul a fost apreciat de către microbiștii prezenți pe stadion, care l-au aplaudat, la rîndul lor, pe Șumi. Iar tehnicianul a ținut să vină la costum la acest meci.
"A fost ideea mea de a duce o coroană de flori și un banner dedicat lui Cătălin Hîldan, fiindcă eu l-am apreciat mult. Cînd merg la biserică, aprind o lumînare și pentru el! Am făcut un gest care zic eu că e normal, chiar dacă dinamoviștii sînt rivalii mei de-o viață. La coregrafii, galeria dinamovistă e numărul 1 în țară!" Marius Șumudică la Dolcesport
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor