Articol de GSP - Publicat duminica, 03 octombrie 2010 00:00
Antrenorul Rapidului, Marius Şumudică, a precizat că echipa sa este în formare şi a adăugat că nu poate fi numită formaţia momentului.
"Toţi zic că suntem echipa momentului. Ce echipă a momentului? Nu suntem nici o echipă a momentului şi nici nu am fost aşa ceva. Suntem o formaţie bună, în formare, cu 11 jucători noi, care încearcă să regleze nişte relaţii de joc şi să practice un joc bun", a spus Şumudica, potrivit Mediafax.
Tehnicianul a mai spus că Rapid trebuie să obţină nouă puncte în următoarele trei meciuri. "Dacă reuşim, este perfect", a afirmat Şumudică.