FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA - U CRAIOVA, AZI, 22:00, DIGISPORT ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Suporterii îşi extind protestele anti-Becali şi asupra aducerii lui Piţurcă: "Piţi, vei păţi ca Hagi!"

Articol de - Publicat duminica, 16 mai 2010 00:00

Fanii cred că ex-selecţionerul ar avea aceeaşi soartă pe care au avut-o Lăcătuş şi Hagi, adică umilinţe şi eşec

Victor Piţurcă primeşte încă un motiv ca să refuze oferta lui Gigi Becali. Oricum nu credea că patronul i-ar putea îndeplini criteriile, dar are parte şi de un avertisment din partea suporterilor: "Piţi, nu veni la Steaua!".

Unul dintre liderii Asociaţiei Independente a Suporterilor Stelişti, Marius Nicolau, explică de ce ultraşii nu girează colaborarea dintre fostul selecţioner şi actualul proprietar al clubului: "Piţi a zis că nu acceptă postul dacă nu primeşte garanţia că va avea suportul fanilor, or noi nu vrem să-l avem pe conştiinţă. Spun asta fiindcă şi el ar trece prin ce au trecut Hagi şi Lăcătuş. Mai ales că acum şi situaţia financiară a clubului e proastă, deci Piţurcă n-ar putea să schimbe nimic în bine. Noi vom continua protestul civilizat împotriva lui Becali şi la partida cu Craiova!".

Iniţial, fanii anunţaseră că sînt dispuşi să aibă o întrevedere cu tehnicianul în vîrstă de 54 de ani, campion cu Steaua în 2001: "Poate ne convinge cu planurile lui şi ne schimbăm atitudinea". Exprimaseră acest punct de vedere acum aproape două săptămîni, după ce Piţi şi Gigi avuseseră o întîlnire la Palat. Antrenorul şi-a pierdut între timp interesul faţă de oferta lui Becali, temîndu-se că patronul nu-i poate îndeplini solicitările, în special cele legate de asigurarea unui buget destinat achiziţiilor.

"Nu-l mai aduc pe Piţurcă! 500 la sută am alt antrenor, pe care o să-l anunţ după ultima etapă a campionatului"
Gigi Becali, patron Steaua

"Nici măcar n-am discutat cu Gigi posibilitatea ca eu să preiau echipa!"
Victor Piţurcă, la Prima TV

Ce au păţit alte glorii

- Hagi - a fost numit antrenor al Stelei în 2007. A calificat echipa în grupele Ligii, trecînd de Zaglebie şi de BATE Borisov. A prins doar 6 partide în Liga I, în care cîştigase 11 puncte. Becali l-a criticat aproape după fiecare meci, i-a reproşat alcătuirea primului "11", pînă cînd "Regele" s-a dat bătut şi a demisionat.
- Lăcătuş - Gigi l-a dat afară de două ori în ultimii trei ani! Lăcă i-a urmat lui Hagi pe banca Stelei, dar a fost demis la sfîrşitul sezonului. După un an, a fost readus şi dat afară iar la finele stagiunii!
- Panduru - a anunţat că părăseşte clubul la sfîrşitul acestui sezon. Criticile lui Becali l-au împins să facă asta. Patronul i-a reproşat că n-a acceptat postul de antrenor şi l-a acuzat pentru transferul senegalezului Tall, pe 100.000 de euro.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
Special

Inimaginabil ce a reușit Norvegia în ultimul meci al grupei la Euro 2024 de handbal feminin
Handbal

„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”
Box

„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul

Comentarii (11)
mariusss10
mariusss10  •  17 Mai 2010, 19:07
Postat de pe 16 Mai 2010, 09:49

ce nu ne place la acest om? ca nu are DEMNITATE. azi, arata ca un mercenar care face un fel de prostitutie fotbalistica, avand ca peshte un cioban. ce e de admirat in chestia asta? daca ar fi tinut la steaua, se retragea, declansand un embargo asupra obraznicaturii care a distrus clubul, porcaieste toate valorile si invarte toate smecheriile.alo, parchetul & guvernul! daca tot va crapa buza dupa fonduri la buget si va plabgeti de evazionistii fiscali, de ce nu intrati pe la steaua?

asta inseamna pentru tine sa ai demnitate? sa te retragi de la o provocare,de la a ajuta clubul steaua? esti un om mic si nici nu ma mir ca exista multi asemenea ca tine...pentru voi e important sa piarda Steaua ca sa aiba ciobanul insatisfactie,dar pe el in doare in cur si tot noi suferim, si cand spun noi ma refer la 5 milioane de suporteri din tara minus 2000 3000 aia din bucuresti care tot contestati si va bucurati cand steaua pierde..cat despre parerea despre stoichita...slab..superficial

mariusss10
mariusss10  •  17 Mai 2010, 18:33
Postat de pe 16 Mai 2010, 07:55

este clar ca e o diversiune pusa la cale de gsp pentru ca nu mai au ce scrie inventeaza RUSINE RUSINE RUSINE mai bine faceti felatieee in continuare clujului

asta inseamna pentru tine sa ai demnitate? sa te retragi de la o provocare,de la a ajuta clubul steaua? esti un om mic si nici nu ma mir ca exista multi asemenea ca tine...pentru voi e important sa piarda Steaua ca sa aiba ciobanul insatisfactie,dar pe el in doare in cur si tot noi suferim, si cand spun noi ma refer la 5 milioane de suporteri din tara minus 2000 3000 aia din bucuresti care tot contestati si va bucurati cand steaua pierde..cat despre parerea despre stoichita...slab..superficial

 •  16 Mai 2010, 12:48

cred ca noul antrenor va fi mircea rednic

Vezi toate comentariile (11)
Comentează
Close