FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID - DINAMO 0-1

Ţălnar nu se gîndeşte încă la cupele europene: "E distanţă mare de Europa!"

Articol de - Publicat luni, 04 martie 2013 00:00 / Actualizat duminica, 03 martie 2013 23:29

Deşi are două victorii după tot atîtea partide din retur, Cornel Ţălnar spune că şansele la cupele europene sînt încă destul de mici.

- Domnule Ţălnar, aţi triumfat în derby, e vreo şansă să fiţi premiaţi de conducere?
- Am reuşit o victorie mare şi muncită, dar nu cred că se pune problema de vreo primă pentru băieţi. Sper ca victoria să reprezinte un imbold care să grăbească plata salariilor, iar cei din acţionariat să fie aproape de noi pentru că muncim şi încercăm să jucăm un fotbal de calitate.

- Aţi simţit vreun moment că echipa dumneavoastră ar putea fi egalată pe final?
- Am fost surprinşi în primele 25 de minute de ofensiva adversarilor, cînd ne-au creat mari probleme, dar apoi am dominat meciul categoric, iar victoria noastră a fost meritată. În repriza a doua, experienţa mai mare a jucătorilor mei şi felul în care au ţinut mingea, în care au pasat şi în care au făcut presing ne-au adus victoria. Un meci cîştigat cu sudoare, cu muncă.

- Aţi legat două victorii, vă gîndiţi la cupele europene?
- Nu mă gîndesc la cupele europene pentru că diferenţa e mare faţă de locul care duce în Europa. Eu mă pot gîndi la acest lucru de la vară, cînd voi pleca şi eu din blocstarturi, cu şanse egale cu toţi competitorii.

"Fotbalul mare al României s-a făcut la munte de-a lungul timpului, iar cei care neagă acest lucru vorbesc aiurea" (Cornel Ţălnar, antrenor Dinamo)

"Rapidiştii au avut jucători tineri în teren, aceştia sînt foarte talentaţi, dar noi totuşi am avut posesie mai bună şi cîteva ocazii în plus. Cred că am meritat victoria" (Marius Alexe, atacant Dinamo)

"Am dominat repriza a doua şi am cîştigat trei puncte de moral pentru noi. Am învins meritat, dar e prea devreme să vorbim de cupele europene pentru că avem nevoie să legăm victorii" (Marius Alexe, atacant Dinamo)

"Rapid ne-a pus probleme la început, apoi ne-am revenit. Noi încercăm să schimbăm lucrurile din mers şi sigur vom arăta mai bine în viitor. Ne bucurăm de această victorie, nu ne mai gîndim la bani" (Ionel Dănciulescu, atacant Dinamo)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, imediat după ce l-a auzit pe Dan Șucu la Palatul Parlamentului: „Pentru ce a făcut, nu mai intră în play-off!”
Superliga
Gigi Becali, imediat după ce l-a auzit pe Dan Șucu la Palatul Parlamentului: „Pentru ce a făcut, nu mai intră în play-off!”
„Bă, l-am văzut jucând, e bombă! Adu-l la Constanța!” » Hagi și Popescu dialog deschis despre nepotism la Farul: „Du-te în altă parte!”
Superliga
„Bă, l-am văzut jucând, e bombă! Adu-l la Constanța!” » Hagi și Popescu dialog deschis despre nepotism la Farul: „Du-te în altă parte!”
Ce cote au stabilit casele de pariuri la înfruntarea Călin Georgescu vs Elena Lasconi, în turul 2 al alegerilor prezidențiale din România
Pariuri sportive
Ce cote au stabilit casele de pariuri la înfruntarea Călin Georgescu vs Elena Lasconi, în turul 2 al alegerilor prezidențiale din România

Fanii îi pot aduce un ultim omagiu lui Helmuth Duckadam, azi, pe Arena Națională » Toate informațiile de la stadion

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor


Comentarii (5)
adimutu14
adimutu14  •  05 Martie 2013, 16:06

Mai sunt 5 puncte fata de locul 3 ocupat de Pandurii si singurul care ne poate duce si pe noi in Europa. Eu zic ca se poate cu un joc iesit din comun si o mica minune:)

vaalah
vaalah  •  04 Martie 2013, 11:08
Postat de 14mai1948 pe 04 Martie 2013, 10:34

daca negoita aduce un fundas stinga pt cirpeala pina in vara si tu numai joci cu danciulescu grigore ,rus alexe virf inpins unde e limitat rau nu poate sa puna un stop nu are lovitura de cap deloc e varza ,trebuie jucati nica dandea in locul lui grigore ,cu axente care e peste alexe de 10 ori ..oricum cu rapid sa vazut ca musat grigore danciulescu daca excludem golul rus bumbacar stratila alexe ,au fost sub cerinta unui jucator de liga 1 , lotul cu care dinamo ataca podiumul e unul fals valoric , sper sa ma insel dar echipele clasate pe primele 6 locuri ne sint superioare si daca nu se da credit lui axente dandea un fundas stinga filip etc o sa terminam pe 5-7

Rugam fanii lui FC RUȘINEA ROMÂNIEI 1948 , clubul ce nu poate trece de primul tur preliminar al cupelor europene sa se abțină de la comentarii . Voi faliților odată la 10 ani treceți de tur preliminar în Europa , sunteți o rușine pt fotbalul romanesc .

14mai1948
14mai1948  •  04 Martie 2013, 10:34

daca negoita aduce un fundas stinga pt cirpeala pina in vara si tu numai joci cu danciulescu grigore ,rus alexe virf inpins unde e limitat rau nu poate sa puna un stop nu are lovitura de cap deloc e varza ,trebuie jucati nica dandea in locul lui grigore ,cu axente care e peste alexe de 10 ori ..oricum cu rapid sa vazut ca musat grigore danciulescu daca excludem golul rus bumbacar stratila alexe ,au fost sub cerinta unui jucator de liga 1 , lotul cu care dinamo ataca podiumul e unul fals valoric , sper sa ma insel dar echipele clasate pe primele 6 locuri ne sint superioare si daca nu se da credit lui axente dandea un fundas stinga filip etc o sa terminam pe 5-7

Vezi toate comentariile (5)
Comentează