FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - RIED 1-1

Tameş, 33 de ani, a reapărut aseară în echipa "cîinilor" în remiza cu Ried, 1-1 » Combativ, dar nu decisiv

Tameș n-a rupt gura tîrgului la
prima apariție în tricoul lui Dinamo. FOTO Alex Nicodim
(Belek, Turcia)
Tameș n-a rupt gura tîrgului la prima apariție în tricoul lui Dinamo. FOTO Alex Nicodim (Belek, Turcia)

Articol de - Publicat duminica, 29 ianuarie 2012 00:00 / Actualizat sambata, 28 ianuarie 2012 21:47

Fostul timişorean a jucat o oră la primul său meci pentru Dinamo în Antalya. A fost blocat însă de jocul compact al austriecilor. Strătilă rămîne un jucător energic, dar cu scăpări tactice, iar Curtean se lasă aşteptat


Dinamo n-a simţit gustul victoriei nici în a doua partidă disputată în Antalya: 1-1 cu Ried, locul doi în prima ligă austriacă. A fost condusă din startul întîlnirii, a revenit cu un gol al lui Ţucudean (20), a ratat şi un penalty prin Pătraşcu (25), a scăpat şi de o reuşită anulată adversarului în mitanul secund.

Iar ochii au stat pe reapariţia lui Tameş, care, aseară, a rămas o oră în echipa "cîinilor". Fostul timişorean a făcut însă un meci comun, pradă, probabil, şi oboselii acumulate cu o zi înainte, cînd a trebuit să facă drumul Bucureşti - Istanbul - Antalya în mai bine de 8 ore.
Mijlocaşul de 33 de ani a încercat să dinamizeze linia mediană, a căutat pasele verticale pentru masivul Ţucudean sau pentru sprinturile lui Liviu Ganea, însă jocul compact al defensivei adverse a zădărnicit eforturile noului dinamovist. A început în cuplu central cu Pătraşcu şi a continuat după pauză alături de Dorel Stoica, avansat după primele 45 de minute, în care jucase ca stoper.

Dintre celelalte achiziţii ale iernii, Strătilă a arătat aceeaşi energie debordantă ca şi la prima partidă, cu Taraz. Are în continuare însă probleme cu orientarea în teren, cu disciplina tactică, ceea ce-l pune deseori în situaţie delicată pe fundaşul dreapta Laurenţiu Rus. În schimb, Curtean a bifat din nou o apariţie extrem de ştearsă, care creează îngrijorare în Ştefan cel Mare. Probabil, decisiv va fi pentru Alex al doilea stagiu al lui Dinamo în Antalya, cînd Ciobotariu va trebui să finalizeze formula pentru returul Ligii 1. Derocamdată, liderul e dispus să aştepte integrarea lui Curtean în următoarele jocuri.

DINAMO: Naumovski - L. Rus, D. Stoica, Moţi, Scarlatache - Strătilă, Pătraşcu, Tameş, Curtean - Ţucudean, L. Ganea. Au mai intrat: Pulhac, Alexe, Bakaj, C. Matei

Mister vine în inspecţie
Cornel Dinu, 63 de ani, va face şi el deplasarea în stagiul secund din Antalya ce va debuta peste 6 zile. Administratorul delegat este unul dintre cei mai apropiaţi oameni de antrenorul Liviu Ciobotariu, cei doi colaborînd foarte bine şi în sezonul de toamnă. Mister va asista la antrenamente şi la amicale, urmînd să observe şi să-l ajute pe Ciobi cu sfaturi.

Borcea, alături de naş în Antalya
Cristi Borcea va însoţi echipa săptămîna viitoare, la revenirea în cantonamentul din Turcia, iar apropiaţii săi susţin că dinamovistul va sosi în Antalya chiar alături de naşul său, Gigi Becali, la bordul unui avion privat. Cei doi ar putea împărţi acelaşi hotel. În Turcia, Borcea trebuie să rezolve prelungirea contractelor mai multor fotbalişti, printre care Niculae, Dănciulescu, Cătălin Munteanu, Grigore, Rus şi Bălgrădean.

Danciu-gol, accidentat
Ionel Dănciulescu nu a bifat amicalul de ieri cu austriecii din cauza unor probleme la spate, durerile apărînd după prima partidă de verificare a sezonului, 0-1 cu FK Taraz. Atacantul de 35 de ani are şi ceva probleme la inghinali, de aceea s-a decis ca el să se pregătească separat ieri.

Ţucudean îşi ia Ferrari
Atacantul George Ţucudean, 20 de ani, şi-a comandat un Ferrari 458 de 200.000 de euro, plătind deja 90% din suma de achiziţie a superbolidului! Maşina urmează să ajungă pînă în vară în proprietatea dinamovistului, care mai deţine două automobile de lux, un Audi R8 (140.000 de euro) şi un Porsche Panamera (130.000 de euro). Ţucudean cîştigă doar 3.000 de euro pe lună în Ştefan cel Mare, dar provine dintr-o familie înstărită din Arad, cu afaceri prospere. Noua bijuterie a lui George dispune de caroserie din aluminiu şi un motor aspirat de înaltă turaţie V8 de 4,5 litri, care dezvoltă 570 CP la 9.000 rpm.


Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cum l-a primit Dan Șucu pe Boupendza, ultimul transfer de la Rapid » Fotografie de colecție pe Internet
Superliga
Cum l-a primit Dan Șucu pe Boupendza, ultimul transfer de la Rapid » Fotografie de colecție pe Internet
Giovanni Becali, atac devastator împotriva lui Chivu și Chiricheș: „Doi trădători! Nepotul meu îl ducea acasă băut și praf, și pilaf!”
Superliga
Giovanni Becali, atac devastator împotriva lui Chivu și Chiricheș: „Doi trădători! Nepotul meu îl ducea acasă băut și praf, și pilaf!”
FCSB a dat lovitura în 60 de minute! Număr IMENS de abonamente vândute pentru meciurile din Europa League
Europa League
FCSB a dat lovitura în 60 de minute! Număr IMENS de abonamente vândute pentru meciurile din Europa League

„Din cauza nevestelor, se certau și ei” » Camaradul lui Cornel Dinu povestește un conflict intim de la Dinamo și face dezvăluiri IREALE: „Am condus 4 ani fără permis! Bântuiam prin camere cu sticle de vin, fetele țipau”

„N-o spun la modul emoțional!” » Gheorghe Tadici, pe șleau despre Cristina Neagu. A numit 5 capitole la care a excelat și a inclus-o într-un top internațional world-class: „De excepție de la «Mama Natură»”


Comentarii (3)
ionut.07
ionut.07  •  29 Ianuarie 2012, 13:23
Postat de suporter_fotbal pe 29 Ianuarie 2012, 10:08

ne mandrim cu dinamo! miau miau

Behehheeee,nu pute a branza pe-aici.Du-te si mandreste-te cu stoaia pipera.N-avem nevoie de oi proaste. Referitor la transfer,e un jucator bun.Are o varsta,insa cred ca mai poate 6 luni-1 an.N-a fost decisiv,oitelor imbracate in ziaristi,intrucat din aeroport el a intrat pe gazon.N-a avut niciun meci de pregatire.S-a pregatit doar poate cand si-a luat echipamentul.

suporter_fotbal
suporter_fotbal  •  29 Ianuarie 2012, 10:08

ne mandrim cu dinamo! miau miau

duta_dd
duta_dd  •  29 Ianuarie 2012, 09:32

ce s-or fi asteptat toti de la un 'fost' jucator care se mai taraie el... da' nici cand era in vina nu rupea ochii nimanui.....

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Close