Articol de Liviu Manolache - Publicat vineri, 13 aprilie 2012 00:00 / Actualizat joi, 12 aprilie 2012 20:44
Oţelul a pierdut o singură dată în ultimii doi ani la Galaţi, chiar în tur, cu CFR, 0-4, meci considerat de multă lume ca fiind blat.
Oţelul - Steaua e derby-ul etapei şi o partidă care poate face lumină în lupta la vîrf. Antrenorul moldovenilor, Dorinel Munteanu, anunţă că vrea să obţină contra roş-albaştrilor, sîmbătă, de la ora 20:00, în direct pe DigiSport, a treia victorie consecutivă în campionat. Un mare atu de partea lui "Munti" este statistica. Echipa sa a pierdut o singură dată pe teren propriu în ultimii doi ani. S-a întîmplat în tur, pe 9 septembrie 2011, atunci cînd "oţelarii" au cedat fără drept de apel, 0-4, în faţa CFR-ului.
Înaintea respectivei întîlniri, finanţatorul Vasluiului, Adrian Porumboiu, a anunţat că va fi una "a prieteniei şi e de mizat 2 solist". Precedenta înfrîngere a gălăţenilor pe teren propriu data de pe 21 martie 2010, atunci cînd Dinamo cîştiga cu 3-2. În plus, pe teren propriu, Oţelul are o apărare beton. După ce a primit 4 goluri de la clujeni, în etapa a 6-a, doar două formaţii au mai înscris la Galaţi: Dinamo şi Astra.
"Chiar dacă-l respect pe Tudor şi cred că e un arbitru valoros, nu mi-aş dori ca el să fie delegat, după ce s-a întîmplat în tur, cînd a dat un penalty gratuit Stelei!" (Dorinel Munteanu, antrenor Oţelul)