Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat joi, 28 martie 2013 00:00 / Actualizat joi, 28 martie 2013 00:56
Chiar dacă n-a apărat marţi seara la Amsterdam, Ciprian Tătăruşanu are parte şi de veşti bune.
Forma excelentă demonstrată în partidele cu Ajax şi cu Chelsea par să-i fi convins pe oficialii lui Olympiakos Pireu să încerce să-l transfere la finalul acestui campionat.
Presa de la Atena a scris că "Oly" va renunţa la vară la doi dintre portarii pe care-i are în lot, între care şi titularul Roy Carroll, al cărui contract expiră în iunie: "Tătăruşanu este pe lista noastră, vom discuta şi cu şefii Stelei în perioada următoare".
În acest moment, formaţia din Pireu are trei goalkeeperi. E vorba de nord-irlandezul Carroll, 35 de ani şi 16 meciuri în campionat, ungurul Megyeri, 22 de ani şi 10 partide, plus grecul Gianniotis, 20 de ani şi nici o prezenţă în acest sezon. Dintre aceştia, numai Megyeri va fi păstrat, însă lipsa de experienţă a acestuia îi face pe conducătorii campioanei Greciei să caute un portar cu cotă în Europa.
Gigi Becali n-ar zice nu unui transfer. Singura problemă e că Olympiakos n-ar plăti mai mult de două milioane de euro, în condiţiile patronul roş-albaştrilor l-a cumpărat pe Ciprian 1,5 milioane de euro, în urmă cu patru ani, iar de atunci i-a oferit contracte stagionale între 150.000 şi 220.000 de euro!
"Pe Tătăruşanu vreau 5-6 milioane de euro, are o mulţime de oferte!" (Gigi Becali, în noiembrie 2011)
"La cîte greşeli a făcut, pe Tătăruşanu n-ai cum să-l vinzi. E prea slab, nu-l vrea nimeni!" (Gigi Becali, în februarie 2012)
"Tătăruşanu e, fără dubii, cel mai bun portar român. Fără el, Steaua îşi pierde 30 la sută din forţă" (Dumitru Stîngaciu, în decembrie 2012)
2,5 milioane de de euro e cota lui Tătăruşanu conform siteului transfermarkt.de
1 trofeu a cîştigat Tătăruşanu de la venirea în Ghencea în 2009: Cupa României în 2011
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor