FOTBAL  »  Superliga  »  “U” CLUJ

Ţeapă

Articol de GSP - Publicat vineri, 16 mai 2008 00:00

Impact vrea să devină acţionar majoritar fără să plătească 2,2 milioane de euro Consiliului local.

Ieri, acţionarii clubului s-au întîlnit la Primărie, iar compania Impact, care va dezvolta un pro­iect imobiliar de anvergură la Cluj, şi-a anunţat intenţia de a deveni acţionar majoritar.

Impact va apela însă la un artificiu pentru a pune mîna pe şefia clubului. Într-o primă etapă, de 5 zile, compania de construcţii îşi va majora cota la aproximativ 25 de procente, urmînd ca, într-o săp­tămînă, să-şi asigure puterea de decizie. Cum? Odată cu creş­te­rea acţiunilor societăţii Impact, firma Oncos îşi va majora şi ea co­ta cu încă 11 procente, iar Ben-Ben cu 5. Dintr-un prim calcul, Consiliul local ar rămîne majoritar cu 35 de procente. Surpriză însă: acţiunile ce vor fi preluate de Oncos şi Ben-Ben de la Consiliul local vor ajunge la cei de la Impact, care vor deveni astfel majoritari cu 41 de pro­cente. “Noi sîntem deschişi să preluăm clubul. Primordială pen­tru “U” va fi, în noul sezon, pro­­mova­rea”, a declarat Mihai Dră­gu­­to­iu, reprezentantul companiei Impact.

Vin banii

O primă tranşă de 4 miliarde de lei vechi a fost disponibilizată ieri pen­tru achitarea restanţelor finan­ciare, astfel încît clubul să-şi păstreze ju­cătorii ce intenţionează să depună memorii. Trei miliarde vin de la Im­pact şi unul de la Oncos, iar banii vor fi viraţi astăzi. Mulţi dintre jucători nu şi-au încasat drepturile finan­ciare de peste 60 de zile şi majo­ri­tatea înclină să-şi depună memorii pentru a deveni liberi de contract.

Oferte pentru Goga şi Cordoş

Căpitanul Dorin Goga are şanse minime să rămînă la “U”.

“Sînt oferte verbale pentru jucător de la FC Vaslui şi Poli Timişoara.
Şi Cordoş e dorit în Olanda, pentru o ofertă între 150.000 şi 200.000 de euro, dar şi în Italia, pentru 300.000 de euro. Nemanja Jovanovici şi Merlier sînt solicitaţi de Vaslui”, a spus preşedintele Anton Doboş.

Vine Viorel Moldovan?

Dacă Ionuţ Popa întîrzie să dea un răspuns, Toni Doboş i-a propus lui Viorel Moldovan (foto) să preia banca teh­nică a “şepcilor”. “Toni îmi e p­rieten foarte bun. El a vaut o mare con­tri­buţie la revenirea mea în fotbalul românesc. Am discutat des­pre veni­rea mea la Cluj. A fost mai mult o discuţie amicală. Ar fi interesant şi în acelaşi timp onorant pentru mine să ajung să antrenez «U» Cluj, o echipă de tradiţie din fotbalul românesc”, a spus fostul internaţional, Viorel Moldovan.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Leo Messi, încredere totală într-o româncă! I-a dat pe mână tot imperiul lui imobiliar: „Lucrăm de peste 12 ani” » Vânzări de 530 de milioane de euro!
Campionate
Leo Messi, încredere totală într-o româncă! I-a dat pe mână tot imperiul lui imobiliar: „Lucrăm de peste 12 ani” » Vânzări de 530 de milioane de euro!
Fosta soție a lui Claudiu Niculescu a făcut senzație în tribune la Rapid - Farul! A atras toate privirile: „Sunt cu ochii pe David”
Superliga
Fosta soție a lui Claudiu Niculescu a făcut senzație în tribune la Rapid - Farul! A atras toate privirile: „Sunt cu ochii pe David”
Marius Șumudică, gest suburban după al treilea gol al Rapidului » Derapajul antrenorului care a purtat o geacă de 1.800 de euro pe Giulești
Superliga
Marius Șumudică, gest suburban după al treilea gol al Rapidului » Derapajul antrenorului care a purtat o geacă de 1.800 de euro pe Giulești

„Înotam, iar bătăile inimii răsunau ca un motor surd: eu sunt, eu sunt, eu sunt” » Povestea răscolitoare a scriitoarei Sylvia Plath și a singurului ei sprijin într-o luptă teribilă: „Abia îmi țin capul deasupra apei”

Drăgușin la Inter? Schimbul pe care nerazzurrii îl pun la cale cu Tottenham


Comentarii (14)
 •  19 Mai 2008, 10:10

labagiu

 •  19 Mai 2008, 10:10

o pula

 •  17 Mai 2008, 10:12

ma fratilor...nu il dati pe merlier pentru banii aia..mai bine ramane la noi.....pe bune..nu cred ca mai gasim portar de asemenea valoare

Vezi toate comentariile (14)
Comentează
Close