Articol de GSP - Publicat duminica, 17 septembrie 2017 17:33
Adrian Mutu, directorul general din "Ștefan cel Mare", a vorbit despre situația complicată de la Dinamo, echipa având acum postul de antrenor vacant după plecarea lui Contra la națională.
"Briliantul" a oferit detalii despre posibilii înlocitori ai lui Contra la Dinamo. Acesta nu a exclus nici posibilitatea venirii unui antrenor străin.
"Treaba lui Contra la Dinamo s-a încheiat astăzi. Vom lua o decizie împreună cu Negoiță luni dimineață. Claudiu Niculescu și Vasile Miriuță sunt în vederile noastre, există și posibilitatea unui antrenor din străinătate. Vom analiza împreună, vom lua o decizie pentru a stabili cel mai potrivit antrenor pentru Dinamo. Eu îl prefer pe Niculescu, dar nu iau eu decizia. E un antrenor modern, a câștigat două trofee și îmi place de el.
Deocamdată avem antrenor, Jerry Gane e un tehnician capabil. Între timp, vom discuta și vom vedea ce antrenor vom pune.
Sper ca echipa să se redreseze, suntem într-o perioadă puțin tulbure. Cred că nici jucătorii nu sunt 100% concentrați din cauza acestei situații cu antrenorul.
Sunt bucuros pentru Cosmin, mă bucur foarte mult pentru el, cred că Burleanu a luat cea mai bună decizie. Știu ce fel de om și ce fel de antrenor e, cu dorința și motivația pe care le are va ajuta enorm, are o dorință extraordinară de a face treabă", a spus Mutu la TV Digi Sport.
...despre posibilitatea de a-l urma pe Contra la prima reprezentativă: "În momentul de față sunt la Dinamo, nu se pune problema de altceva"
Ultimul antrenor străin la Dinamo a fost Dario Bonetti, care a câștigat Cupa și Supercupa României, în 2012.
"Nu e simplu să găsim o soluție, având în vedere că atât Miriuță, cât și Claudiu Niculescu se află sub contract la echipele lor"Ionel Dănciulescu, director sportiv Dinamo
Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”