Articol de Eduard Apostol - Publicat joi, 14 august 2008 00:00
Transferul s-a finalizat ieri, după mari emoţii. Brazilianul urmează să fie prezentat astăzi la prînz
Roş-albii pot răsufla uşuraţi: l-au rezolvat aseară pe ex-"galacticul" Julio Cesar, iar astăzi la prînz îl vor putea arăta fanilor pe stoperul brazilian îmbrăcînd tricoul pe care îl va avea în Ştefan cel Mare! Transferul fotbalistului care a luat în 2000 Champions League cu Real Madrid a avut însă iz de telenovelă. Aseară, Cesar a alergat puţin pe gazonul dinamovist, urmînd ca astăzi, de la ora 18:00, să facă primul antrenament sub comanda lui Mircea Rednic. Pînă să se ajungă la anunţul oficial de aseară, cum că transferul e rezolvat sută la sută, s-au petrecut episoade dramatice care i-au pus pe jar pe dinamovişti.
Noaptea de marţi spre miercuri
Telefonul enigmatic
La cîteva ore după ce s-a băut şampania semnării actelor la sediul clubului, Julio Cesar a fost sunat pe telefonul mobil de către o persoană care s-a prezentat a fi de la Steaua! "Îţi oferim un milion de euro, nu te duce la Dinamo, vino la noi!" a fost mesajul transmis stoperului. Bulversat de sumă, jucătorul i-a alertat pe impresari, iar aceştia pe conducătorii dinamovişti, spunînd că trebuie să renegocieze termenii contractului! Au fost două ceasuri de discuţii intense la hotelul "Phoenicia", unul dintre agenţii jucătorului venind cu alte două propuneri: una de la Legia Varşovia, alta de la un club din România de primă ligă care oferea cu 50.000 de euro peste ce dădea Dinamo! Conducătorii din Ştefan cel Mare au ameninţat însă că se vor adresa la UEFA dacă nu se respectă contractul deja semnat pe două sezoane, iar impresarii au cedat.
Ieri dimineaţă
Şapte ore de teste medicale
Ieri, la 9:20, brazilianul a ajuns la INMS pentru vizita medicală. A început imediat să efectueze diverse teste. În prealabil, dinamoviştii hotărîseră: "Ca să evităm orice surpriză neplăcută, cum am mai păţit în trecut cu Miranda, Mateus, Okunowo sau Opriţa, vom face un examen medical la sînge. Oricum, a acceptat un salariu destul de mic pentru numele lui, să fim siguri că e întreg şi bun pentru fotbal!". Şi au început iar emoţiile! Controlul cardiologic a relevat, la prima vedere, ceva în neregulă! S-a dovedit ulterior că nu e nimic serios, totul fiind pe fond de stres. Apoi s-a mai stricat şi un aparat medical cu care se efectua RMN-ul! În cele din urmă, Julio Cesar a mai trecut prin diverse investigaţii medicale şi la o clinică privată, aseară primindu-se verdictul că fotbalistul e perfect apt pentru fotbal. Toate testele duraseră în jur de 7 ore!
11 echipe a schimbat pînă acum Julio Cesar în 14 ani de carieră profesionistă
Ieri la prînz
Petale de trandafir risipite
Prezentarea oficială fusese anunţată pentru ieri, la ora 13:00, la restaurantul lui Vasile Turcu, "Classa di T". Se întinsese covorul roşu, pe care erau presărate petale de trandafiri! În difuzoare se auzeau melodiile "cîinilor", pe plasme erau imagini din cariera, remarcabilă, a brazilianului. La ora 15:25, Cornel Dinu a anunţat că sînt probleme legate de transfer, care vor întîrzia prezentarea. La zece minute după discursul lui Mister s-a anunţat că show-ul s-a amînat pentru a doua zi. Julio Cesar era încă la cabinetul medical.
9 goluri a marcat Cesar în ultimii 2 ani la Olympiakos
Aseară
Dezmorţire
Puţin după ora 18:00, după ce toate emoţiile dinamoviştilor s-au risipit, ex-madrilenul a făcut un scurt antrenament alături de preparatorul Marco Oneto. Stretching şi alergări pe pista stadionului din Ştefan cel Mare. A privit către tribunele goale, sperînd că în curînd fanii îi vor aclama evoluţiile. Reputaţia îl obligă!
Ghinionist
Julio Cesar a avut probleme şi pe drumul spre România. Întîi a pierdut avionul ce urma să-l ducă de la Lisabona la Madrid, unde avea legătura spre Capitală. După cîteva ore de stat prin aeroport, pentru Cesar s-a găsit o altă variantă: o cursă de Bucureşti via Frankfurt. Apoi, noi probleme. La aterizarea în ţară, brazilianul a constatat că bagajele nu au urmat acelaşi traseu, acestea rămînînd în Germania şi urmînd să-i fie aduse zilele viitoare.
Minim 280.000 de euro, maximum 480.000
Julio Cesar a venit liber de contract după ce a jucat două sezoane la Olympiakos Pireu, unde cîştiga 700.000 de euro pe sezon. Cît va lua în Ştefan cel Mare? A primit 160.000 de euro la semnătură. Apoi, va încasa 10.000 de euro pe lună drept salariu în primul an din cei doi de contract. Brazilianul va mai putea cîştiga 200.000 de euro dacă joacă titular în 50% din meciurile care au mai rămas de disputat din acest sezon. "Dacă nu joc titular aici, la Dinamo, înseamnă că nu sînt fotbalist!", a comentat brazilianul, acceptînd pe loc clauza.

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor