Articol de Vlad Ispas - Publicat miercuri, 06 iulie 2016 00:00
Clubul de lângă Podul Grant ar putea pierde Liga 1 din cauza deciziei instanței care a pronunțat falimentul.
Conform DigiSport, conducerea LPF le-a transmis celor de la Rapid că dacă până pe 12 iulie nu vor veni cu o decizie care să suspende falimentul, giuleștenii vor fi excluși din prima divizie! Astfel, greșeala avocaților care au depus contestația deciziei de faliment la Tribunalul București în loc să o trimită la Curtea de Apel ar putea fi decisivă. Judecătoarea de la Tribunal și-a declinat competența de a da o decizie în acel caz, iar pe 1 iulie a început vacanța judecătorească. În mod normal, instanțele nu vor avea cum să schimbe soarta echipei până la 1 septembrie, când vacanța se va sfârși.
În cazul în care Rapidului i se va retrage dreptul de a evolua în L1, locul va fi luat de ACS Poli Timișoara, echipă care a retrogradat direct. Dacă Timișoara va refuza această ocazie, atunci UTA va fi invitată pe prima scenă.
4.000.000 €este suma totală aproximativă a datoriilor Rapidului
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro