FOTBAL  »  Superliga  »  ASTRA PLOIEŞTI - DINAMO 1-2

Ţinut rezervă de Andone, N’Doye a salvat-o pe Dinamo

Marius Niculae, Niculae, Dinamo
Marius Niculae, Niculae, Dinamo

Articol de GSP - Publicat luni, 26 iulie 2010 00:00

După ce Astra deschisese scorul în prima repriză, senegalezul a marcat din penalty (78) şi l-a lansat pe Torje, care i-a pasat lui Adrian Cristea pentru golul victoriei din ultimul minut

În ciuda unei apărări de cascadorii rîsului şi a unui atac fleşcăit, "cîinii" s-au impus aseară printr-un gol contestat, în ultimul minut de prelungiri

Dinamo se caută încă, deşi e destul de tîrziu pentru asta. Scarlatache şi Moţi au fost îngrijorător de comici, iar vîrfurile apatice în faţa unei Astre bine ordonate de Stoichiţă. "Lippi" şi-a dispus defensiva astfel încît "Prinţul" Cristea să nu poată pasa pentru devierile triunghiului Torje - Ganea - Marius Niculae. Iar ofensiv a preferat combinaţiile lui Strătilă din flancul drept cu Lukacs şi Mihalcea.

Pînă la pauză, planurile i-au ieşit excelent. Dinamo nu a avut decît patru situaţii de poartă, dintre care una singură poate fi catalogată drept ocazie: Torje şi Adrian Cristea (42) au şutat succesiv din careu, dar fără succes.

Pe lîngă replica apatică din atac, unde Niculae nu a fost deloc susţinut, prestaţia dinamovistă din apărare a fost de coşmar. Scarlatache, dar mai ales Moţi le-au dat în mai multe rînduri prim-planul atacanţilor Astrei, la una dintre faze înscriindu-se pentru 1-0. Însă, pînă la gol, gazdele avuseseră cele mai multe, periculoase şi rapide ocazii. Oamenii lui Stoichiţă au pus în pericol poarta dinamovistă în minutele 1, 16, 19, 31, şi 43, în afara golului din minutul 33.

Repriza a doua a demonstrat că Dinamo joacă doar cînd se trezeşte Cristea. A făcut-o imediat după pauză şi au rezultat ocaziile lui Niculae, a sa şi a lui Torje, Ganea şi Homei. Ultimul sfert de oră a fost absolut halucinant. Lukacs i-a băgat pe "cîini" în meci cu un henţ stupid în propriul careu, ploieştenii au mai risipit alte ocazii, iar cînd toată lumea părea mulţumită cu remiza acelaşi "Prinţ" a fructificat o ieşire la ofsaid aiurea a lui Mihalache.

"Mă gîndesc să retrag echipa din campionat, în 24 de ore o să mă decid. Îi las pe nenorociţii ăştia să conducă ei fotbalul, că doar iau bani din fenomen!"
Ioan Niculae, patron Astra

"Drumu-i lung, dar noi sperăm. Contează mult că am început cu o victorie. Ne dă încredere. Meritam să învingem"
Ioan Andone, antrenor Dinamo

70 de baloane a jucat Dinamo în careul Astrei, record pentru "cîini" în ultimii doi ani

13 şuturi a tras Dinamo la poarta Astrei în repriza a doua faţă de cele 4 din prima jumătate a meciului

Torje titular, Andrei Cristea out
Accidentat cu Olimpia Bălţi, Gabi Torje a jucat aseară, reuşind ieri să treacă peste durerile la glezna dreaptă. Fotbalistul chiar a fost titular. În schimb, Andrei Cristea, care avea şi el entorsă la glezna dreaptă, n-a fost lăsat de doctori să evolueze la Ploieşti. Andone vrea să-l aibă apt pentru meciul de joi, cu Hajduk Split, aşa că nu l-a inclus în lotul de 18 pe golgeterul sezonului trecut.

Ando, supernervos
Ioan Andone n-a fost liniştit deloc. A stat în picioare, cu mîinile încrucişate, nervos, iar starea lui de iritare a crescut pe măsură ce nu mergea jocul "cîinilor". Imediat după golul ploieştenilor, Andone şi-a scos sacoul şi l-a luat în colimator pe Scarlatache, arătîndu-i pumnul: "Ce joci, mă băiatule?!". Apoi, şi-a pus mîinile pe cap cînd Mihalcea a scăpat din marcajul lui Moţi şi era să ducă scorul la 2-0. A ţipat şi la Niculae, şi la Liviu Ganea. La ratarea incredibilă a lui Torje, Ando a rămas cu gura căscată, neînţelegînd reluarea jucătorului său.

Inbox

- Pulhac şi Strătilă s-au contrat pe întreaga durată a meciului. Stoichiţă chiar şi-a ameninţat jucătorul, la un moment dat: "Dacă mai vorbeşti cu el, te omor!".
- Titulari în meciul de joi, cu Olimpia Bălţi, Cătălin Munteanu şi N'Doye au fost doar rezerve aseară la Ploieşti, în timp ce Liviu Ganea şi Djakaridja Kone au pătruns în "11"-le de start.
- "Cîinii" au început aseară în noul echipament roşu, principal, al echipei.
- Dennis Şerban, manager sportiv la Astra, s-a îmbrăţişat cu Cătălin Munteanu înaintea meciului, fiind singurul jucător cu care s-a salutat fostul mijlocaş al "cîinilor".
- Hajduk Split şi-a trimis şi ieri un spion la meciul dinamoviştilor cu Astra, croaţii urmînd să joace joi la Bucureşti, contra roş-albilor.
- Moţi a fost schimbat în minutul 65 cu Garat şi din cauză că-l durea piciorul drept, nu doar fiindcă a fost depăşit constant de către vîrfurile Astrei.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Superliga

Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Stranieri

Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland
Campionate

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”

Comentarii (40)
je__
je__  •  26 Iulie 2010, 21:41

@duta: Cu Catalin Munteanu nu-ti dau dreptate, chiar a jucat foarte bine! In rest, total de acord!

miezu.
miezu.  •  26 Iulie 2010, 19:54

nu n'doye a salvat-o pe dinamo ci ARBITRU. iar incepeti ma cu arbitri ? iar prelungeste meciu pina da dinamo gol ? ce de kaka t , si ce se mai bucurau ca au cistigat deabea deabea, noroc cu arbitru. dezolant.

ninache63
ninache63  •  26 Iulie 2010, 14:46

D-le Andone in aparare suntem "varza".Hai sa jucam cu Garat si cu acel sarb Maksumici,sau poate cu "pustiul"Grigore deoarece cu Moti si Scarlatache "ne tremura chilotii" pe noi.Si acum daca tot a revenit Danciu dati drumul lui M Nicolae ca "nu mai poate".Si haideti sa rezolvam cu Helder care cded ca-i cel mai bun fundas dreapta din tara.Si cu portarul ala sarb ce s-a intamplat?? Ca si la capitolul portari stam rau.BAFTA MULTA !!!!! CU DINAMO PANA LA MOARTE

Vezi toate comentariile (40)
Comentează