Articol de Cătălin Popescu - Publicat vineri, 30 mai 2014 00:00 / Actualizat joi, 29 mai 2014 22:10
Mulţi jucători stelişti şi-au manifestat dorinţa de a pleca, iar Gigi Becali a decis că oricare o poate face pentru preţul corect.
Steaua se schimbă nu doar la nivelul stafului tehnic. Lotul va avea parte şi el de modificări mari în această vară. Tătăruşanu, Bogatinov, Georgievski şi Kapetanos, ale căror contracte au expirat, şi Piovaccari, reîntors la Sampdoria, nu vor fi singurele pierderi ale Stelei în această vară.
Fotbalişti importanţi din lot vor şi ei să plece, sperînd să prindă un transfer bun în străinătate. Printre aceştia se numără: Pintilii, Gardoş, Szukala, Latovlevici, Cristi Tănase, Adi Popa. Becali nu se opune şi chiar i-a fixat fiecăruia un preţ pentru a se putea transfera.
Şi rezervele vor să plece!
Dintre aceştia, cele mai mari şanse să părăsească Steaua le au Latovlevici, la Dinamo Zagreb, şi Cristi Tănase, în Grecia sau în Turcia. Primul a fost evaluat de patron la 1,5 milioane de euro, iar în schimbul lui "Dodel" Gigi solicită 2 milioane de euro! În plus, Pintilii şi Szukala speră să fie luaţi de Reghecampf la Al-Hilal.
Totuşi, nu doar jucătorii din primul "11" vor să schimbe tricoul în această vară. În Ghencea sînt şi fotbalişti care nu prea au evoluat pînă acum şi care s-au săturat să stea pe bancă. Prepeliţă, Răduţ, Pîrvulescu şi Neagu şi-au anunţat impresarii să le caute şi lor echipe.
Aceştia au discutat cu Gigi, iar şeful din Ghencea nu s-a opus plecării lor, dar nici unul nu va fi lăsat să plece pentru un preţ mai mic de 700.000 de euro!
Excepţia Chipciu
Imediat după finala Cupei României, pierdută în faţa Astrei, Alex Chipciu a anunţat că vrea să mai stea la Steaua: "Nu m-am săturat de acest club, vreau să mai trăiesc multe momente frumoase în Ghencea. Chiar am discutat cu patronul să-mi prelungesc angajamentul".
Chipciu mai are contract cu roş-albaştrii încă doi ani de zile. Pe lîngă acesta, alţi jucători importanţi precum Nicuşor Stanciu, Gabi Iancu, Keşeru, Sînmărtean şi Varela nu se gîndesc să plece.
"Am avut o discuţie şi cu patronul, şi cu preşedintele clubului, despre lot şi despre strategia clubului, şi din discuţiile pe care le-am avut cu dînşii am tras concluzia că trebuie să-mi văd de drum" (Laurenţiu Reghecampf, fost antrenor Steaua)
ALTE ŞTIRI DESPRE STEAUA:
"Pînă marţi vă intră banii"
Steliştii au fost anunţaţi că zilele viitoare urmează să le fie virate o parte din restanţe. "Pînă marţi o să vă intre salariile pe două luni. Nu ştim nimic de prime, o să vă anunţăm" a fost mesajul oficialilor către jucători. "La Steaua, plăţile se fac cam la două luni. Peste tot sînt probleme financiare, trebuie să înţeleagă toată lumea că nu e uşor cînd patronul este la puşcărie. Băieţii nu au restanţe foarte mari, vă daţi seama că altfel şi-ar fi depus memorii", a spus Duckadam.
Azi, verdict pentru MM
Mihai Stoica ar putea afla astăzi dacă va fi pus în libertate, în cazul în care Curtea de Apel Bucureşti va admite contestaţia în anulare formulată de el împotriva deciziei de condamnare la închisoare la 3 ani şi 6 luni în "Dosarul Transferurilor". La ultimul termen, Stoica a izbucnit în plîns în faţa judecătorilor. "Nu a fost un semn de slăbiciune, nu am încercat să sensibilizez pe cineva, a fost - cred eu - o reacţie normală. De la începutul acestui proces şi pînă azi, la aproape 3 luni de la inexplicabila mea condamnare, am dorit discreţie", a scris MM pe facebook în urmă cu cîteva zile.
"Altarul" lui Reghe
Reghecampf chiar a citit presa în cei doi ani în care a fost "principal" în Ghencea. Dovada? Sutele de poze şi articole din ziare în care a apărut le-a decupat şi le-a lipit pe unul dintre pereţii vilei sale din Snagov. La loc de cinste stau pagini întregi din Gazetă, una din caricaturile făcute de Emil Mierlă, dar şi alte poze cu antrenorul de 38 de ani. "Aşa o să vă am tot timpul în casa mea, în inima mea şi nu voi uita niciodată ce am realizat împreună. Vă mulţumesc tuturor că aţi fost alături de mine în aceşti doi ani. Vă iubesc pe toţi şi veţi rămîne mereu în mintea şi inima mea" a fost mesajul lui Reghe postat pe facebook. Ieri în jurul prînzului, Reghe a plecat spre Arabia Saudită pentru a începe treaba la Al Hilal.