FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Ultimele detalii despre transferul lui Zouma la CFR Cluj: „Nu pot să ascund asta, finanțatorul se ocupă special”

Kurt Zouma e în negocieri cu CFR Cluj // FOTO: Imago
Kurt Zouma e în negocieri cu CFR Cluj // FOTO: Imago

Articol de - Publicat marti, 02 septembrie 2025 23:06 / Actualizat marti, 02 septembrie 2025 23:06

Kurt Zouma, fundașul central de 30 de ani, câștigător de Liga Campionilor cu Chelsea, este tot mai aproape de a semna cu CFR Cluj. În ultimele ore cele două părți au purtat negocieri și este doar o chestiune de timp până când actele vor fi parafate.

Cristi Balaj (54 de ani), președintele celor de la CFR Cluj, a fost întrebat marți seara despre această mutare extrem de importantă la formația din Gruia, anunțând că deocamdată nu s-au semnat actele. Acesta nu a vrut să ofere mai multe detalii, spunând că este o chestiune de care se ocupă special patronul Neluțu Varga.

Nu a putut ascunde faptul că acesta este la Cluj-Napoca, pentru ultimele detalii, și sunt șanse mari ca afacerea să fie încheiată miercuri. Kurt Zouma va veni din postura de jucător liber de contract.

Cristi Balaj, despre transferul lui Kurt Zouma

„Nu, nu, nu, nu a semnat Zouma, nu s-a semnat, ca să semnezi trebuie să se întâmple multe, sunt discuții, când apare pe site-ul clubului primiți informații, cât timp nu a apărut pe site nu pot să dezvolt acest subiect.

Sunt șanse, da, sunt șanse, probabil că mâine, nu pot să ascund că e în Cluj, l-a văzut și presa, altfel v-aș fi ascuns, vă recunosc.

Mai sunt detalii, nu pot să dezvolt subiectul, avem finanțatorul care se ocupă special, face niște business-uri prin Africa.

La ultimul meci nu a fost, acum a venit, e în Cluj. E jucător care vine din poziția de liber, dar nu s-a semnat, ați tot obținut informații de la mine”, a spus Cristi Balaj, marți seara, la emisiunea „Fotbal Club”, de la Digi Sport.

Zouma are un CV impresionant, cu Liga Campionilor și două titluri în Premier League, cu Chelsea, plus o Conference League cu West Ham.

Fotbalistul e cotat la 10 milioane de euro de Transfermarkt, iar Nelu Varga și Mikael Silvestre l-au determinat să vină la CFR Cluj, susțin sursele Gazetei Sporturilor.

Fotbalistul cu 11 selecții în naționala Franței și-a reziliat contractul cu West Ham, după ce în ultimul an a jucat la Al-Orobah, din Arabia Saudită.

Clasamentul din Superliga

Citește și:
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
Media
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Campionate
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Gică Hagi a vrut să demisioneze de la echipa națională! Momente tensionate după meciul cu Bosnia de la București
Nationala
Gică Hagi a vrut să demisioneze de la echipa națională! Momente tensionate după meciul cu Bosnia de la București
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Campionate
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (2)
Ciprian_Birtea
Ciprian_Birtea  •  03 Septembrie 2025, 13:27
Postat de Diogenes pe 03 Septembrie 2025, 01:29

Parcă CFR Cluj are datorii de 30 de milioane de EUR. Cu ce o să-l plătească pe domnul Zouma, cu produse Napolact și varză a la Cluj?!

Și de ce să-l plătească pe dl. Zouma? De trei luni nu a mai jucat. Ar trebui mai intâi luat în probe. S-ar putea să nu facă față la CFR. A retrogradat din prima ligă a Arabiei Saudite și, de atuci, din mai, nu a mai jucat deloc. Dacă era așa bun, nu stătea mai bine de 3 luni pe bară. Dacă-i dă Neluțu prea mult, ar putea crea probleme în vestiar.

Diogenes
Diogenes  •  03 Septembrie 2025, 01:29

Parcă CFR Cluj are datorii de 30 de milioane de EUR. Cu ce o să-l plătească pe domnul Zouma, cu produse Napolact și varză a la Cluj?!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează