FOTBAL  »  Superliga  »  CSA STEAUA BUCUREȘTI

Un fost conducător CSA anunță: "Sunt convins că acest conflict cu FCSB se va stinge"

Articol de GSP - Publicat vineri, 28 aprilie 2017 14:29

Cornel Oțelea, 76 de ani, fost conducător al clubului din Ghencea, speră ca MApN să ajungă la un consens cu Gigi Becali și lucrurile să revină la normal în cel mai scurt timp. 

"Disputa dintre Ministerul Apărării Naţionale şi FCSB mă întristează. Eu am în suflet şi în inimă Clubul Sportiv al Armatei Steaua. Este instituţia pe care am servit-o aproape 45 de ani, în care m–am format. Nu pot decât să merg mai departe cu Steaua Bucureşti. Sunt convins că se va stinge acest conflict. La nivelul celor două instituţii, la Ministerul Apărării Naţionale şi la Ministerul Tineretului şi Sportului, sunt oameni care înţeleg fenomenul şi îl vor trata cu toată seriozitatea.

Ambele părţi trebuie să facă un pas spre echilibru, spre normalitate. În acest conflict, instituţia de partea căreia este legalitatea şi dreptatea este instituţia militară. Eu nu vreau să mă întorc în 1998, când s-a declanşat această desprindere a echipei de fotbal. Dar veţi putea discuta cu persoane responsabile pentru ce s-a întâmplat. Şi nu mă feresc să numesc, fostul ministru al Apărării Naţionale, Victor Babiuc. El este cel care a dorit în 1997 desprinderea echipei de fotbal de gruparea militară.

Timpul ne spune dacă a fost sau nu o greşeală. Rezultatele ne pot spune dacă a fost sau nu. Sportul românesc a avut două laboratoare de mare performanţă, Steaua Bucureşti şi Dinamo Bucureşti. Dacă unul dintre aceste laboratoare dispare, sportul românesc este în pericol să rateze 50-60 la sută din performanţele sportive. Aceste două laboratoare trebuie să existe în continuare”, a declarat Oțelea, la sediul MApN, conform TV Sport Ro.

Oțelea a fost prezent la un eveniement unde foştii jucători şi antrenori de handbal au fost sărbătoriţi la 40 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni.

Citește și:

Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
Stranieri
Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Campionate
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”
Superliga
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”

Cine stă în poarta României la Euro 2024? Numărul 1 are o mare problemă: „Mă aștept ca Edi să meargă la sigur”

3 MARI întrebări despre selecția lui Edi Iordănescu în apărare: chiar nu exista o alternativă autentică?!


Comentarii (12)
1505476333079477
Xenopol Alexandru  •  28 Aprilie 2017, 21:51

Nu as vrea sa se inteleaga,CSA-ul nu mai inseamna nimic,oricum spiritul Stelei a urmat echipa preluata de Gigi,nu a stat la criogenare toti anii astia. Daca ai urmat si ai iubit echipa atatia ani cum poate o decizie a unei justiitii compromise sa-ti schimbe sentimentele?!

valiza.epo
valiza.epo  •  28 Aprilie 2017, 17:52

Ce conflict este intre CSA si firma privata a lui Becali?!

ares123
ares123  •  28 Aprilie 2017, 17:47
Postat de timm pe 28 Aprilie 2017, 17:03

Normal. Si e la CSA. Steaua e numai una.

Catalyne...ce te faci frate daca FCSB redevine Steaua...??? Cum iti mai justifici existenta ?

Vezi toate comentariile (12)
Comentează