Articol de Cosmin Brujan - Publicat sambata, 24 iulie 2010 00:00
"Centralul" Petrescu şi asistentul Crîngaşu au greşit flagrant în favoarea Unirii, echipă care acuzase vehement arbitrajul la Supercupă.
Tîrgu Jiu se pregătea de divizia secundă şi s-a trezit ieri cu un meci împotriva vicecampioanei Ligii 1. Cu doar doi titulari din echipa de anul trecut, Cardoso şi Hidişan, noua echipă a Pandurilor a jucat după chipul şi asemănarea actualului antrenor, Ionuţ Badea: organizat, disciplinat, sigur defensiv, simplu ofensiv.
Semedo iertat de eliminare
Primele ocazii au fost la poarta oaspeţilor, însă Apostu a ratat în două rînduri (11, 16). Apoi, Arlauskis şi-a început recitalul robinsonadelor de excepţie, scoţînd şutul lui Cardoso (24). Unirea a contat şi ea vreo 3 minute, timp în care a avut 3 situaţii de poartă. Cea mai mare i-a aparţinut lui Semedo, care a trimis cu capul în transversală (31).
Portughezul trebuia însă trimis la cabine 5 minute mai devreme, cînd a avut o intrare criminală asupra lui Marius Popa. Finalul reprizei a fost un asalt la buturile lui Arlauskis, dar lituanianul a jucat rolul lui Spiderman la ocaziile foarte mari ale lui Nistor (36), Antohi (40) şi Pintilii (41).
Gol valabil pentru gazde
Levy a mutat la pauză. Frunză în locul lui Onofraş, însă ritmul jocului a murit. Primele 15 minute au fost degeaba. Scînteia care l-a trezit la viaţă a fost şutul formidabil al lui Frunză, care a zguduit bara porţii lui Popa (59). Din acest moment s-a jucat pe contre. Arlauskis şi-a continuat paradele din prima repriză şi a blocat şuturile lui Nistor (64, 71), în vreme ce Frunză (82) şi Maurice Dalle (90) au mai ratat două ocazii mari.
În prelungiri, arbitrii şi-au intrat din nou în rol şi au protejat-o pe Unirea. Golul marcat de Antohi (92) a fost anulat greşit pe motiv de ofsaid de către asistentul Crîngaşu, care a oferit astfel pe tavă un punct trupei lui MM Stoica.
"Golul marcat de Pandurii în final trebuia validat. Nici vorbă de ofsaid, este o greşeală impardonabilă a asistentului, care n-are nici o scuză. La Semedo cred că nu se impunea eliminare, nu cred că l-a atins pe portar"
Ion Crăciunescu, fost arbitru FIFA
"Semedo trebuia eliminat, e un atac brutal! Are piciorul ridicat şi intenţia de a periclita adversarul. Asistentul trebuia să valideze golul din prelungiri, nu este o fază dificilă"
Aron Huzu, fost arbitru FIFA
"Sînt fair-play şi recunosc că a fost o greşeală de arbitraj care ne-a favorizat. Golul adversarilor a fost valabil"
Mihai Stoica, manager general Urziceni
"N-o să ne dea nimeni 3 puncte după meci dacă a fost gol valabil"
Marin Condescu, preşedinte Pandurii
"Nu sînt mulţumit cu acest egal, dar este echitabil. Plătim tribut celor 120 de minute din Supercupă, echipa nu a avut prospeţime şi viteză"
Ronny Levy, antrenor Urziceni
"Pentru mine, scorul corect este 1-0 pentru echipa mea!"
Ionuţ Badea, antrenor Pandurii
Vine Piocelle
Ialomiţenii vor perfecta în acest weekend al patrulea transfer din această vară. Oficialii de la Arles-Avignon, nou-promovată în Ligue 1, au acceptat oferta de 800.000 de euro pentru mijlocaşul central Sebastien Piocelle (31 de ani). Francezul e aşteptat la Bucureşti pentru a semna actele. Acesta devine cel mai scump transfer din istoria clubului. Precendentul era Vasile Maftei, adus de la Rapid pentru 400.000 de euro.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor