Articol de Aurelian Botezatu - Publicat vineri, 29 aprilie 2022 08:20 / Actualizat vineri, 29 aprilie 2022 20:31
CS Universitatea ar putea arbitra duelul la titlu, CFR vs FCSB, oltenii fiind motivați de tentația unui loc doi care i-ar scăpa de barajul pentru Europa, dacă nu iau Cupa. Numai că istoria precedentelor sezoane în care au mers departe în competiția nr. 2 a țării spune altceva.
Prin februarie, când Universitatea Craiova a tremurat până și pentru calificarea în play-off, antrenorul Laurențiu Reghecampf și patronul Mihai Rotaru și-au luat gândul de la titlu și au revizuit obiectivele sezonului.
Noile mize? Asigurarea locului 3 în campionat, „dar ne uităm și la locul 2", și păstrarea Cupei României în Bănie. Situația la această oră? În Cupă, după 1-2 în prima manșă a semifinalelor, Craiova va disputa returul cu Sepsi pe „Oblemenco", în 11 mai. Iar în Liga 1, cu 4 etape înaintea fluierului final, e pe locul 3, la 4 puncte în urma FCSB-ului, la 6 de liderul CFR și are 12 puncte în fața Voluntariului, echipă pe care sâmbătă o întâlnește acasă.
Într-o asemenea constelație, toată lumea se întreabă ce rol va juca echipa lui Reghe pe ultima sută de metri a campionatului? Rotaru tocmai a confirmat într-o intervenție la Pro Arena ceea ce afirmase anterior: „Realist vorbind, n-avem șanse la titlu. Ne-am împăcat cu gândul. Ne batem la locul doi".
Ar fi poziția care i-ar feri pe olteni de supliciul acelui baraj pentru Europa, dacă nu iau Cupa, și, în consecință, motivația principală de a juca un rol activ în bătălia finală la cel mai râvnit trofeu intern. Doar că istoria stagiunilor în care Craiova a mers foarte departe în competiția numărul doi a României spune altceva.
Sezon aproape la indigo pentru CS Universitatea Craiova
În 2017/2018, Universitatea se afla la 6 puncte de locul 2 și la 8 de lider când mai erau 4 etape de disputat din play-off. Ce a urmat? O victorie, o remiză și două eșecuri, 0-1 cu CFR și 0-1 cu FCSB. A terminat pe 3, dar și-a adjudecat Cupa României și a salvat astfel sezonul.
Anul trecut era tot la 6 puncte de locul 2 și la 8 de locul 1, cu 4 runde rămase de disputat! A încheiat, de asemenea, cu o linie 1-1-2, doar că a „înghețat" pe 3. În fața CFR-ului a cedat acasă, 1-3, pe FCSB, resemnată cu pierderea titlului, într-o formulă cu multe rezerve, a învins-o la Giurgiu (1-0).
Iar barajul de Europa l-a evitat cu un triumf în finala Cupei, acel 3-2 contra Astrei, în finala disputată la Ploiești.
Care a fost excepția pentru CSU Craiova
Dezolant a fost în 2018/2019. Juveții s-au oprit în semifinalele Cupei, iar în finalul play-off-ului li s-a terminat benzina. De la 3 puncte de locul 2 (FCSB) și 8 de locul întâi (CFR), Craiova a dezamăgit aproape pe linie în ultimele 4 etape (1-0-3), deși 3 dintre meciuri le-a disputat în fața propriilor suporteri. Iar cu FCSB și cu CFR, principalele candidate la titlu, a fost chiar generoasă: 0-2, respectiv 0-1.
Excepția o constituie ediția 2019/2020. Într-un final de stagiune marcată puternic de pandemie, în care a avut și un meci rămas nedisputat, din motive organizatorice, cu Astra, Bănia n-a mai „asistat" la bătălia finală, ci a jucat acel „meci cu titlul pe masă", contra CFR-ului, pe arena „Ion Oblemenco": 1-3.
1victorie, o remiză și un eșec are Universitatea cu CFR în acest sezon. Bilanțul contra FCSB-ului: o victorie, 2 înfrângeri
Oltenii în ultimele 4 etape din precedentele 4 sezoane
Sezon 2020/2021
- 2-3 cu Botoșani (d)
- 1-3 cu CFR (a)
- 1-0 cu FCSB (d)
- 0-0 cu Clinceni (a)
- Loc în clasamentul final: 3
- Finala Cupei României: 3-2 cu Astra
Sezon 2019/2020
- 2-1 cu FCSB (a)
- 2-0 Cu Botoșani (d)
- - cu Astra (nedisputat)
- 1-3 cu CFR (a)
- Loc în clasamentul final: 2
Sezon 2018/2019
- 1-0 cu Sepsi (a)
- 0-2 cu FCSB (a)
- 0-1 cu CFR (d)
- 1-2 cu Viitorul (a)
- Loc în clasamentul final: 3
Sezon 2017/2018
- 3-3 cu Viitorul (a)
- 0-1 cu CFR (d)
- 0-1 cu FCSB (a)
- 2-1 cu Poli Iași (d)
- Loc în clasamentul final: 3
- Finala Cupei României: 2-0 cu Hermannstadt
Adversarii rămași în 2021/2022
- Voluntari (a)
- FCSB (a)
- CFR (d)
- Farul (a)
VIDEO Laurențiu Reghecampf vrea 25.000 de spectatori la meciul cu Voluntari: „Suntem puternici și luptăm până la capăt!”
Citește și:
Clachează iar FCSB în finalul play-off-ului? 4 precedente care le dau fiori roș-albaștrilor
Reghecampf vrea să se lupte la titlu cu un veteran în sezonul viitor: „Avem nevoie de el!”
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”